Premii


Concursul pentru decernarea premiilor Academiei de Științe a Moldovei pentru anul 2016

În conformitate cu Hotărârea CSȘDT nr. 301 din 27 octombrie 2016 Academia de Ştiinţe a Moldovei anunţă concursul pentru decernarea premiilor AȘM pentru anul 2016 la următoarele nominalizări:

1. Savantul Anului – un premiu;
2. Tînărul Savant al Anului – un premiu;
3.Premii nominale:
• în domeniul drept, științele politice, științe ale educației „Constantin Stere”;
• în domeniul chimie „Nicolae Gărbălău”;
• în domeniul arte „Maria Bieșu”;
• în domeniul fizică „Andrei Andrieș”;
• în domeniul matematică și informatică „Vladimir Andrunachevici”;
• în domeniul istorie și filosofie „Iachim Grosul”.

Dosarele şi cererile de participare la concursul pentru decernarea premiilor AȘM se prezintă pe adresa: bd. Ştefan cel Mare, nr. 1, mun. Chişinău (bir. 322), în conformitate cu Regulamentul cu privire la decernarea premiilor Academiei de Științe a Moldovei, aprobat prin Hotărârea CSȘDT nr. 270 din 17.12. 2015, cu modificările ulterioare.

Autoevaluarea candidaților la concursul pentru decernarea premiilor AȘM se va efectua în conformitate cu indicatorii și punctajul aprobați (Anexa 2).

Termenul-limită de prezentare a cererilor şi dosarelor – 14 decembrie 2016.

Informaţii suplimentare se pot obţine la Direcţia politici în sfera ştiinţei şi inovării (tel. 022 27 03 13, 022 54 28 28) şi în documentele anexate.