Государственные программы


Concursul proiectelor pentru ”editarea monografiilor științifice (lucrări de valoare)” pentru anul 2018

 1. Scopul și obiectivele concursului

Scopul concursului: Susținerea comunității științifice prin finanțarea editării monografiilor științifice/lucrări de valoare pentru diseminarea rezultatelor performante ale cercetării.
Obiectivele concursului:
- Sporirea capacităților de cercetare, inovaționale și de diseminare a rezultatelor științifice.
- Dezvoltarea ştiinţei pentru rezolvarea problemelor stringente ale ţării.
- Promovarea valorilor naționale.
- Creșterea competitivității internaţionale a organizaţiilor naționale din sfera ştiinţei şi inovării.
- Extinderea şi menţinerea accesului comunităţii ştiinţifice din Republica Moldova la resursele de documentare.

2. Condiţii de participare

• Participantul la concurs poate fi organizaţia din sfera ştiinţei şi inovării acreditată în domeniul cercetării din Republica Moldova (organizaţie-executor) reprezentată de directorul de proiect.
• În funcţia de director de proiect pot fi desemnate doar persoane titulare ale organizaţiei-executor, care deţin grad ştiinţific de doctor sau doctor habilitat.
• Propunerea de proiect pentru editarea monografiilor științifice/lucrări de valoare va include probleme actuale ale științei și inovării și va promova valorile naționale.
• Prezentarea lucrării să cuprindă argumentarea clară a încadrării acesteia în domeniul literaturii ştiinţifice de specialitate, precizarea elementelor de noutate în contextul cercetărilor ştiinţifice naţionale şi globale;
• Manuscrisul lucrării este scris în proporţie de cel puţin 70 la sută, fapt dovedit prin anexa propunerii de proiect.
• Volumul manuscrisului lucrării este de cel puţin 10 coli de autor fără anexe.
• Prezentarea declaraţiei de originalitate şi a dreptului de autor, precum și confirmarea faptului că lucrarea nu a fost deja editată și nu este rezultatul plagiatului. Această declaraţie va fi anexată ca parte componentă a propunerii de proiect.
• Prezentarea lucrărilor autorului (autorilor) din ultimii 5 ani în domeniul abordat în manuscrisul lucrării, precum şi lista lucrărilor în domeniu pe plan mondial în ultimii 10 ani.
• Este interzisă depunerea de propuneri de proiecte care descriu activităţi anterior finanţate sau în curs de finanţare din alte surse naţionale şi/sau străine.
• Prioritate vor avea propunerile ce vor avea cofinanţare. Pentru confirmare va fi prezentată scrisoarea de garanţie a cofinanţatorului şi preţul de cost al editurii cu drept de publicare a literaturii ştiinţifice. Nu se admite cofinanţarea de la bugetul de stat.
• Tirajul lucrării va fi de cel puţin 300 de exemplare, fiind repartizate în mod obligatoriu la Biblioteca Ştiinţifică Centrală AŞM (2/3 din tirajul lucrării), Biblioteca Națională a Republicii Moldova, la bibliotecile orășenești și raionale, precum și la instituţiile prevăzute în Legea Nr. 939 – XIV din 20.04.2000 cu privire la activitatea editorială, art. 18 “Exemplarele de depozit legal, cu modificările şi completările ulterioare”, restul tirajului va fi planificat conform sugestiilor autorului – lista tuturor instituţiilor unde vor fi transmise lucrările va fi prezentată ca anexă la dosarul propunerii de proiect.
• Se va exclude orice tip de modificare sau de îmbunătăţire a propunerii în sine după depunerea propunerii înaintate la concurs.
• Propunerile de proiect care nu vor respecta condițiile concursului vor fi eliminate din concurs.

3. Calendarul concursului

Activitatea Termen
Lansarea concursului  01.03.2017- 26.03.2017
Anunțarea rezultatelor verificării primare  28.03.2017
Contestarea verificării primare 29.03.2017-31.03.2017
Organizarea evaluării științifice a propunerilor de proiecte 03.04.2017 – 21.04.2017
Publicarea rezultatelor evaluării științifice 24.04.2017
Contestarea rezultatelor evaluării științifice  25.04.2017 – 27.04.2017
Publicarea listei proiectelor aprobate pentru finanțare După aprobarea Hotărârii de CSȘD

4. Mijloace financiare

Finanţarea de la bugetul de stat pentru un proiect este de până la 25 mii lei. Prioritate vor avea propunerile de proiect care au un volum mai mare de cofinanțare. Cofinanțarea este garantată prin scrisorile de asigurare ale organizațiilor executor și argumentată prin calcule, care explică mijloacele financiare atribuite din surse proprii în cazul acceptării proiectului spre finanțare. În cazul neutilizării conform destinației a mijloacelor bugetare alocate, directorii de proiect și organizația-executoare nu vor avea dreptul de a participa la concursurile anunțate de CSȘDT AȘM fiind sancționate în conformitate cu legislația în vigoare (Anexa nr.2 din Hotărârea Guvernului nr. 809 din 29.10.2015).
Repartizarea alocaţiilor bugetare şi finanţarea (cofinanţarea) activităţilor în sfera ştiinţei şi inovării de la bugetul de stat se efectuează pe programe şi proiecte, în corespundere cu direcţiile strategice ale activităţii din sfera ştiinţei şi inovării, aprobate de Parlament, şi se realizează de către organizaţiile din sfera ştiinţei şi inovării cu orice tip de proprietate şi formă juridică de organizare, acreditate în modul stabilit, pentru a asigura dezvoltarea ştiinţei, economiei durabile, creşterea bunăstării şi calităţii vieţii şi crearea unui mediu favorabil absorbţiei inovaţiilor:
a) membrii instituţionali se finanţează integral de la bugetul de stat;
b) membrii de profil (organizaţii acreditate cu subordonare metodico-ştiinţifică Academiei de Ştiinţe a Moldovei) se finanţează integral de la bugetul de stat, pe bază de concurs, pentru cercetări fundamentale. De la bugetul de stat se finanţează, pe bază de concurs, şi cercetările aplicative, acordându-se prioritate proiectelor ce vor avea o pondere mai mare de cofinanţare din venituri colectate interne ale acestor organizaţii şi din alte surse nebugetare. În volumul de cofinanţare, care va constitui nu mai puţin de 20% din alocaţiile bugetare, pot fi incluse şi cheltuielile pe care le suportă organizaţiile de profil pentru regie şi întreţinerea laboratoarelor ştiinţifice;
c) membrii afiliaţi (organizaţiile acreditate de drept privat din sfera ştiinţei şi inovării şi organizaţiile (asociaţiile) obşteşti acreditate din această sferă alăturate Academiei de Ştiinţe a Moldovei în baza unor raporturi de subordonare şi/sau de colaborare) care beneficiază, pe bază de concurs, de dreptul la finanţare de la bugetul de stat se finanţează în proporţie de până la 40% din costul proiectului acceptat pentru finanţare, cu condiţia cofinanţării minimum(60%) .
Notă
• Contractul de finanțare va specifica repartizarea sumei pe articolul respectiv, conform clasificației bugetare, iar calculele argumentate prin estimări (descifrări).
• Cheltuielile sunt eligibile dupa semnarea contractului și înregistrarea lui la Autoritatea Contractantă.
• Suplimentar actului de predare-recepţie se va prezenta lucrarea în format PDF pentru ulterioara amplasare (acces dechis) în repozitoriul Bibliotecii Ştiinţifice Centrale AŞM.

5. Depunerea, evaluarea şi aprobarea rezultatelor concursului

Modul de depunere a propunerilor de proiecte:
a) Formularul-tip de perfectare a propunerii de proiect se completează on-line în limba română pe site-ul www. acd.asm.md la rubrica ”Înregistrează propunerea”.
b) Formularul-tip a propunerii de proiect urmează a fi extras din sistemul on-line (www.acd.asm.md) imprimat, semnat şi ştampilat de conducătorul organizației, directorul de proiect și contabilul șef pentru a fi prezentat pe suport de hârtie la I.P. Agenția pentru Cercetare și Dezvoltare, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 1, biroul 336, tel. 022 27-27-58; 022 27-05-92.
Organizarea evaluării științifice a propunerilor de proiecte:
a) Propunerile de proiecte vor fi transmise spre evaluare conform legislației în vigoare:
- Hotărârea cu privire la aprobarea direcțiilor strategice ale activității din sfera științei și inovării pentru anii 2013-2020 ;
- Hotărîrea Guvernului nr. 1452 din 30.12.2016 cu privire la aprobarea Acordului de parteneriat dintre Guvernul şi Academia de Știinţe a Moldovei pentru anul 2016;
- Hotărîrea Guvernului nr. 809 din 29.10.2015 cu privire la aprobarea Acordului de parteneriat dintre Guvernul şi Academia de Știinţe a Moldovei pentru anul 2015;
- Hotarârea CSȘDT AȘM nr. 108 din 30.04.2015 privind aprobarea Regulamentului cu privire la procedura de expertiză a proiectelor din sfera știintei și inovării și documentele aferente
- Acord de colaborare dintre IP ACD şi Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, Cercetării, Dezvoltării şi Inovării din România.
Instrumentul principal de lucru în evaluarea propunerilor de proiecte de cercetări științifice este fișa de evaluare specifică acestui concurs. Fişele de evaluare conţin criteriile de evaluare care reflectă priorităţile stabilite pentru apelul în cauză. Consultarea formelor fișelor de evaluare este recomandată insistent tuturor participanților înainte de prezentarea propunerilor de proiecte pe pagina web www.acd.asm.md la rubrica ”Procesul de expertiză”. Evaluările experților independenți vor fi examinate la ședința membrilor Colegiului ACD și supuse aprobării.
b) Lista propunerilor de proiecte şi punctajul obţinut de fiecare propunere de proiect, în ordinea descrescătoare a valorii punctajului, va fi publicată pe site-ul www.acd.asm.md.

Aprobarea rezultatelor concursului:

Pentru aprobarea rezultatelor concursului vor avea prioritate propunerile de proiect care au drept scop iniţierea și fortificarea colaborării în regiune şi în spaţiul european de cercetare. Pentru examinarea și aprobarea rezultatelor concursului, I.P. Agenția pentru Cercetare și Dezvoltare înaintează propunerile de proiecte care acumulează punctajul final în urma evaluării (cu un punctaj nu mai mic de punctajul de trecere prevăzut în fișa de evaluare, în ordine descrescătoare per direcție strategică) Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al AŞM. Informația cu privire la aprobarea finanțării și inițierea încheierii contractului de finanțare și executare a proiectului de cercetări științifice va fi publicată pe site-ul www.acd.asm.md.