Mesaj de felicitare cu prilejul realegerii acad. Grigore Belostecinic în funcţia de Rector al Academiei de Studii Economice a Moldovei

2017-04-13
 

Stimate domnule academician Grigore BELOSTECINIC!

În numele comunităţii ştiinţifice şi conducerii Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Vă adresez sincere felicitări cu prilejul realegerii Dumneavoastră în funcţia de Rector al Academiei de Studii Economice a Moldovei, una din cele mai prestigioase instituţii de învăţământ superior din ţară!
 
Mesajul nostru de felicitare începe tocmai cu acest cuvînt – RECTOR – deoarece pentru întreaga comunitate universitar-academică din republica Moldova Dumneavoastră sunteţi un Rector exemplar – cel care şi-a asumat nobila misiune de a contribui la avansarea societăţii prin formarea generaţiilor de discipoli, ştiind s-o facă cu multă competenţă, dăruire, entuziasm.
 
Academician al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, profesor universitar, marcantă personalitate a plaiurilor noastre, sunteţi un om cu care ne mîndrim şi ne bucurăm să Vă ştim alături! Prin ceea ce aţi realizat pe parcursul anilor, prin activitatea Dvs. multilaterală, prin manifestarea de  calităţi deosebite de organizator al învăţământului şi ştiinţei V-aţi câştigat un nume de rezonanţă, iar efortul Dvs., multiplicat prin acţiunea conjugată a  discipolilor, colegilor de breaslă, prietenilor, pentru care rămâneţi un model de slujire cauzei alese, a dobândit o cunoaştere şi apreciere binemeritată atît în Republica Moldova, cât şi peste hotarele ei. Destinul Dumneavoastră este un destin merituos al unui profesor universitar şi al unei personalităţi publice, configurat cu perseverenţă de-a lungul anilor, pe potriva firii Dvs., marcate de omenie, pe potriva vocaţiei profesionale distinse, V-aţi impus cu dăruire în mobilizarea colegilor Dvs. la realizarea unor obiective complexe.
 
Alegerea Dvs., pentru a treia oară consecutiv, în funcţia de Rector al ASEM, este un prilej fericit pentru a constata că anii pe care i-aţi consacrat promovării principiilor de care Vă conduceţi sunt ani de realizare cu dăruire a sarcinilor asumate - cea de formare a generaţiilor noi, de avansare a societăţii cunoaşterii. Remarcăm, în acest context, dezvoltarea, cu sprijinul Dvs., a bunei conlucrări dintre cercetătorii economişti din ASEM şi AŞM, constructivitatea abordărilor şi soluţiilor propuse întru binele ţării.
 
Activitatea Dvs. în calitate de membru al Consiliului Suprem de Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică, de Preşedinte al Consiliului Rectorilor din Republica Moldova, implicarea reuşită în identificarea noilor paradigme ale modernizării societăţii ne oferă multiplă încredere în perspectivele colaborării noastre şi avansării domeniului ştiinţei economice.
 
Vă rugăm astfel să acceptaţi, cu frumoasa ocazie, cele mai sincere urări de bine, de sănătate şi de noi împliniri atît Dvs. personal, cât şi membrilor prestigioasei instituţii pe care o conduceţi din partea comunităţii ştiinţifice a Academie de Ştiinţe, iar implicit, din partea întregii comunităţi universitar-academice din Republica Moldova. 
 
Academician Gheorghe DUCA,
Preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei