Academicianul Gheorghe Mustea a devenit Doctor Honoris CausaUniversității de Stat „Alecu Russo” din Bălți

2017-04-13
 
Eveniment remarcabil pentru Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, dar și pentru mediul academic.În cadrul ședinței solemne a Senatului Universității bălțene, din 13 aprilie 2017,  academicianului Gheorghe Mustea i-a fost conferit titlul de Doctor Honoris Causa.
 
Onorificul titlu i-a fost acordat acad. Gheorghe Mustea pentrudezvoltarea artei componistice prin crearea a numeroase lucrări de diferit gen: simfonie, vocal-simfonice, de operă, corale, instrumentale și vocale de cameră, de muzică pentru teatru și film, de muzică ușoară, de muzică populară, de muzică pentru copii, dezvoltarea artei dirijorale prin formarea Orchestrei Naționale Simfonice a Companiei „Teleradio-Moldova”, înregistrarea în Patrimoniul Național a peste 1000 de creații ale compozitorilor naționali și clasici universali, alte contribuții, precum și pentru colaborarea cu Universitatea din Bălți. 
 
La ceremonia de acordare a prestigiosului titlu au participat Secretarul științific general al AȘM, dr.hab. Aurelia Hanganu;acad. Alexandru Roșca;m.c. Nicolae Dabija, scriitor;m.c. Maria Șlapac;dr.hab., prof. Victor Moraru, coordonator al Secției științe sociale și economice a AȘM; dr.hab. Victor Ghilaș, directorul Institutului Patrimoniului Cultural al AȘM;dr.hab. Aurelian Dănilă;dr. hab., conf. cerc. Ghenadie Ciobanu, președinte de Onoare al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din Moldova;președintele raionului Fălești, soția și fratele maestrului, precum reprezentantul Consulatului României la Bălți, dl Nicolae Baciu, reprezentanți ai copului profesoral universitar, oameni de cultură și știință, studenți. 
 
Înalta și onoranta misiune de a prezenta Laudatio pentru acad. Gheorghe Mustea i-a revenit rectorului USARB, dr. hab. Ion Gagim, autor a două cărți despre distinsul compozitor, textul omagiului fiind redactat de un comitet științific,din care au făcut parte mai multe personalități, dar și experți în domeniu care i-au studiat creația, inclusiv: dr.hab, prof. Ion Gagim, rectorul Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, acad. Gheorghe Duca, președintele Academiei de Științe a Moldovei, acad. Alexandru Roșca, dr.hab. Ghenadie Ciobanu, președintele de Onoare al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din Moldova, dr. conf. MargaritaTetelea, șeful Catedrei de arte și educație artistică a USARB, dr.hab. Victor Ghilaș, dr. hab., directorul Institutului Patrimoniul Cultural al AȘM.
 
Rectorul Ion Gagim a trecut în revistă meritele distinsului academician și a scos în evidență cele mai importante realizări ale compozitorului, făcând totodată o succintă referință la calea devenirii sale pentru a crea o imagine, pe cât de posibil, completă a academicianului Gheorghe Mustea, profesor universitar, compozitor, dirijor, instrumentist, dar și om de cultură.
 
Făcând o incursiune în cariera compozitorului Gheorghe Mustea, prof. Gagim a subliniat faptul că Domnia Sa a urcat pe treptele formării profesionale, cucerind cu ușurință trei specialități muzicale și demonstrând realizări excepționale în fiecare dintre ele. Dar, se arată în Laudatio, Gheorghe Mustea trebuie tratat nu doar ca muzician, fie sub mai multe aspecte sau ca artist, fie în sensul larg al cuvântului. El este ceea ce se numește Omul de cultură. „Omul de cultură nu este cel care își face sârguincios meseria și este preocupat de domeniul său, fie și în expresia supremă a activității în cauză. Omul de cultură, prin ceea ce face, cuprinde întregul și influențează acest întreg. În cazul nostru acest întreg este viața culturală a societății noastre. Gheorghe Mustea este un fenomen al culturii noastre”, a apreciat prof. Gagim, exprimând onoarea pentru faptul că acad. Gheorghe Mustea a acceptat titlul de Doctor Honoris Causa al USARB.
 
Proaspătul Doctor Honoris Causa Gheorghe Mustea, a mulțumit pentru gestul înalt pe care i l-a oferit instituția universitară bălțeană, prin acordarea acestui prestigios titlu. „În primul rând, vreau să vă mulțumesc din suflet pentru că astăzi sunt în această instituție îndrăgită de mine și nu numai, îndrăgită de toți. Vă mulțumesc pentru că mă considerați de-al Dumneavoastră. De azi, eu sunt al Dumneavoastră și aceasta este o mare responsabilitate pentru mine, dar și o onoare să fiu membru al acestui colectiv minunat”, a subliniat cu emoții firești acad. Mustea.
 
În OratioGratitudinis maestrul a vorbit despre muzică și despre relația sa cu muzica, despre harul pe care i l-a dat Dumnezeu și despre norocul de avea acest talent,menționând că talentul pe care îl dă Dumnezeu unor oameni trebuie dezvoltat și transmis semenilor. „Harul, dacă ți l-a dat Dumnezeu, nu este doar pentru tine, el trebuie pus în serviciul oamenilor, trebuie ca munca ta să ajungă la oameni, să o dăruiești oamenilor. Aceste lucruri pentru mine sunt de prima mână. În viață oamenii sunt diferiți, unii se mulțumesc cu puținul, alții doresc ceva mai mult, iar alții niciodată nu se mulțumesc de aceea ce fac.Omul de creație niciodată nu are liniște, el întotdeauna are proiecte, idei, are ce să spună. Într-un cuvânt, totul depinde de necesitățile interioare de a te exprima. Dacă ai ce spune scrii, dacă nu ai ce spune te-ai oprit, iar dacă te-ai oprit, ai murit”, a subliniat compozitorul, mărturisind că există o forță deasupra noastră care ne face să creăm.
 
Maestrul își dorește ca lucrările sale să fie pline de lumină, să insufle speranță, optimism, încredere în viața pe care o trăim. În acest sens, compozitorul a apreciat că „Viața e o lumină care trebuie să dăinuie”, iar noi trebuie să o vedem, să o auzim, să trăim în ea și prin ea. Acad. Mustea își mai dorește ca muzica sa să fie plină de bunătate și să aducă bucurie oamenilor, să le vorbească oamenilor despre frumusețea și lumina vieții.  
 
Cu ocazia acordării prestigiosului titlu, un mesaj de felicitare, în numele conducerii Academiei de Științe a Moldovei, a adresat dr. hab., Aurelia Hanganu, Secretar științific general al AȘM. Vorbind despre emoția și atmosfera creată în cadrul evenimentului, dna Hanganu a ținut să specifice, că cuvintele parcă nici nu-și prea au loc, iar sensibilitățile trăite te plasează parcă într-un moment al naturii, în care fiecare ființă așteaptă cu sufletul la gură venirea Sfintelor Sărbători de Paști, care luminează, înalță și amintesc despre condiția omului. Iar melodiacreată vine să placă omului și să înnobileze, vine să amintească de ceea ce spunea Horațiu „Exegimonumentum aere perennius/ Regaliquesitupyramidumaltius/ Quod non imberedax, non Aquiloimpotens/ Possitdiruere aut innumerabilis/ Annorumseries et fuga temporum. Ceea ce în traducere liberă ar însemna „Mi-am înălțat  un monument mai durabil decât arama, prin esența sa regala mai înalt decât piramidele, pe care nici ploile cele mai distrugătoare și  nici vânturile năprasnice nu-l vor putea distruge, și nici șirurile nenumărate ale anilor sau fuga timpurilor”.Dr.hab. Aurelia Hanganu i-a dorit maestrului sănătate și să rămânăîn galeria personalităților remarcate a universității bălțene tot așa cum rămâne în galeria personalităților marcante ale AȘM, dar și întregii comunități științifice.
 
„Viața spirituală, îndeosebi creația artistică a fiecărui popor, conține ceva comun pentru întreaga comunitate umană, dar conține și un element foarte original, irepetabil, inconfundabil care caracterizează poporul respectiv”, a remarcat în luarea sa de cuvânt acad. Alexandru Roșca, coleg, prieten, dar și mândreștean. Și dacă Balzac spunea că Arta este veșmântul fiecărei națiuni,desigur, maestrul Gheorghe Mustea a trudit mult pentru a promova în lume chipul spiritual al poporului nostru și are încă mult de făcut pe viitor, spune acad. Roșca. Se mândrește cu faptul că este consătean de-al maestrului Mustea, dorindu-i să poarte cu cinste acest titlu, alături de multitudinea de alte titluri pe care le-a obținut binemeritat și să aibă noi succese în creația sa.
 
M.c. Nicolae Dabija, scriitor l-a felicitatpe acad. Gheorghe Mustea, dar a felicitat și Universitatea de la Bălți, care, prin acest gest reabilitează cultura noastră, pentru care cei de sus ar trebui să aibă mai mult grijă, deoarece, consideră publicistul, este cartea de vizită a unui neam este cultura lui. „Dacă cei care au scris Biblia ar fi ascultat muzica lui Mustea, ar fi început Biblia cu „La început a fost Muzica”, a spus Nicolae Dabija, apreciind că muzica lui Mustea este una Dumnezeiască. „Să știi că ești mare și eu mă bucur că sunt prieten cu tine”, a mai spus scriitorul.
Mesaje de felicitare maestrului Mustea i-au adresat președintele Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor, dl Ghenadie Ciobanu, dl Vladimir Tăbârță, președintele raionului Fălești, discipoli ai compozitorului.
Pe parcursul evenimentului, au evoluat cu numere muzicale care au distins onoratul public, Taisia Caraman, solista Teatrului de Operă și Balet „Maria Bieșu”, pianista Rodica Caraulan, fratele maestrului, Andrei Mustea, dar și Corul universității „Caudeamus”.    
 
Academicianul Gheorghe Mustea este cel de-al 32-lea Doctor Honoris Causa al Universității de Stat „A.Russo” din Bălți. Decizia de a-i conferi onorificul titlu a fost adoptată de Senatul USARB la sfârșitul anului trecut. Respectivul titlu a fost acordat mai multor personalități, oamenii de știință și de cultură din Republica Moldova, România, Germania, SUA, Ucraina, Rusia și Israel.

Galerie foto
 
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AȘM