Expoziția „Maghiarii care au explorat Orientul”, prezentată la Academia de Științe a Moldovei

2017-04-28
 
La Academia de Științe a Moldovei a fost prezentată, la 27 aprilie 2017, Expoziţia  „Maghiarii care au explorat Orientul”, unul din proiectele de colaborare științifico-culturale dintre Republica Moldova și Ungaria. Partenerii vernisajului au fost Ambasada Ungariei în Republica Moldova și Academia de Științe a Moldovei.
 
La eveniment a participat conducerea Academiei de Științe a Moldovei, E.S. Mátyás Szilágyi, Ambasadorul Ungariei în Republica Moldova, reprezentanți ai misiunii diplomatice magheare, ai mediului academic, directori de institute, cercetători, studenți, doctoranzi, persoane interesate.
 
Manifestarea a fost inaugurată de prim-vicepreședintele AȘM, acad. Ion Tighineanu, care i-a salutat pe cei prezenți, în numele conducerii Academiei de Științe, la inaugurarea unei expoziții inedite, organizate în contextul unei diplomații culturale și științifice, de către Ambasada Ungariei la Chișinău și Academia de Științe a Moldovei. „Orientul, cu cultura sa exotică și autentică, dintotdeauna s-a aflat în atenția călătorilor europeni, oamenilor de știință din diferite domenii (istorie, arheologie, etnografie, geografie, entomologie), dar și a oamenilor de afaceri. De-a lungul istoriei, maghiarii au stabilit relații pe multiple planuri cu popoarele din Orientul Mijlociu”, a subliniat prim-vicepreședintele AȘM. Din aceste considerente, a specificat academicianul, interesul pentru cercetările arheologice și pentru studiul culturii antice, pasiunea pentru vechi monumente arhitecturale, artă plastică, literatură și vechi manuscrise, dorința de a explora tezaurul cultural au motivat procesul de cunoaștere al mai multor generaţii de maghiari.
 
Relevând scopul expoziției vernisate, prim-vicepreședintele Tighineanu a  menționat că acesta este de a familiariza publicul, comunitatea științifică, cu valorile de altădată ale culturii spirituale și materiale ale Orientului – peisaje naturale, relicve arheologice, obiecte de bijuterie, ceramică, edificii arhitecturale, alte bunuri de cultură, surprinse, consemnate și descrise de oamenii de știință, de călătorii, misionarii maghiari de-a lungul istoriei ultimelor secole, o parte dintre ele fiind prezentate în incinta Academiei de Științe. Academicianul a mai ținut să precizeze că dorința de descoperire științifică și cunoaștere a stimulat curiozitatea acestor oameni, care au făcut cunoscută în Ungaria cultura, tradițiile și istoria popoarelor din țările orientului, extinzând cercetările până în Altai, au vizitat Asia de Sud-Est și Oceania. „Lor li se datorează faptul că asistăm astăzi la deschiderea unei expoziții de referință cu genericul „Maghiarii explorând Orientul”. Aceste personalități, cunoscute în Ungaria și mai puțin cunoscute în Republica Moldova, reprezintă pentru noi o revelație, familiarizându-ne cu geologia, etnografia, flora și fauna popoarelor orientale”, a punctat academicianul. Mai mult, a specificat savantul, expoziția impresionează prin imaginile inedite, care reprezintă o viziune realistă a Orientului privit retrospectiv, în speranța că vizitatorii expoziției, în urma familiarizării cu standurile ei, se vor îmbogăți spiritual, luând cunoștință cu exotismul și frumusețea culturii orientale, cercetate de oamenii de cultură și știință maghiari.
 
E.S. Mátyás Szilágyi, Ambasadorul Ungariei în Republica Moldovaa mulțumit pentru pentru oportunitatea de a prezenta o parte importantă a științei maghiare pe domeniul orientalisticii în cadrul Academiei de Științe a Moldovei. „Astăzi, prezentăm o expoziţie care aduce în prim-plan contribuţiile istoricilor maghiari la studiile arabe şi islamice. Maghiarii au fost întotdeauna interesaţi de studiile orientale”, a menționat diplomatul, specificând că, conceptul și conţinutul expoziţiei a fost elaborat de academicieni, oameni de ştiinţă şi profesori maghiari în scopul documentării eforturilor exploratorilor Orientului de-a lungul istoriei. Expoziţia, bazată pe colecţiile Academiei Maghiare de Ştiinţe, prezintă, de asemenea, file din studiile africane, ebraice, iraniene, otomane, coreene, japoneze, caucaziene şi multe altele.
 
În contextul diplomației culturale, șeful misiunii magheare a subliniat că Ambasada Ungariei nu este la prima conlucrare cu Academia de Ştiinţe a Moldovei. În 2015 s-a desfăşurat primul Workshop de Arheologie moldo-maghiar cu tematica „Evul Mediu Timpuriu în Europa de Est”, un rezultat al colaborării între Institutul Patrimoniului Cultural, Academia de Ştiinţe a Moldovei şi Academia de Ştiinţe din Ungaria. Iar în 2016 a avut loc Conferinţa „Revoluţia maghiară din 1956 etc.
 
E.S. Mátyás Szilágyi a exprimat gratitudine Academiei pentru oferirea spaţiului, în speranța că, colaborarea între instituţiile ambelor țări vor cunoaște o continuă ascensiune.
 
Expoziția cuprinde 12 panouri informative care ilustrează istoria celor mai importanți exploratori maghiari și contribuția lor în domeniul științific. Informația bazată pe colecțiile Academiei Maghiare de Științe este separată pe țări sau regiuni: Iran, Turcia, India, Asia, China, etc. Expoziția conține informații despre viața și activitatea a 36 de cercetători maghiari specializați în studiile orientale.
 
 
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AȘM