A plecat în veșnicie acad. Vsevolod Moscalenco, unul din pilonii fizicieni ai țării, Academiei de Științe și Institutului de Fizică Aplicată

2018-04-05
 

Doliul s-a așezat iarăși peste Academia de Științe. Săptămâna Pătimilor a început cu o veste tristă, iar în Sfânta și Marea Miercuri din acestă Săptămâna, comunitatea academică l-a condus pe ultimul drum pe un titan al științei. Pe 2 aprilie anul trecut, pleca la Ceruri un savant fizician de calibru, acad. Valeriu Canțer. Exact la un an, în aceeași zi de 2 aprilie, aflăm că s-a terminat pelerinajul existențial pământesc și pleacă pentru a reflecta în lumea astrelor unul din fizicienii-gemeni cu renume mondial, acad. Vsevolod Moscalenco. Un gol imens a lăsat în inimile celor care l-au cunoscut, au colaborat, dar, cu siguranță, cel mai mare gol va fi resimțit de fratele-geamăn, Sveatoslav Moscalenco.

Lumea savantă, colegi, rude și prieteni au venit, în ziua de 4 aprilie, la Academia de Științe pentru a-i aduce un ultim omagiu ilustrului savant, academician Vsevolod Moscalenco, considerat de către comunitatea ştiinţifică fondatorul școlii ştiinţifice în domeniul supraconductorilor cu mai multe benzi de energie şi al sistemelor electronice puternic corelate, dar și un „diamant intelectual al acestui pământ”. Atras de alte probleme ale fizicii moderne, Vsevolod Moscalenco, s-a remarcat prin teoria tranzițiilor polifononice și prin elaborarea teoriei supraconductorilor polizonali. Pentru noutatea și originalitatea ideilor și concepțiilor lor, ambii frați au fost înalt apreciați de către elita fizicii contemporane, devenind posesorii unor prestigioase premii, titluri academice și didactice superioare, dar fiind și o mândrie a țării.
 
Ceremonia funerară a fost deschisă de acad. Aurelian Gulea, coordonatorul Secției de Științe Naturale și Exacte, care a exprimat sincere condoleanțe și sentimente de compasiune familiei îndoliate. „Comunitatea științifică din Republica Moldova a suferit o mare pierdere. A trecut în lumea celor drepți acad. Vsevolod Moscalenco, o mândrie a noastră, a oamenilor de știință din țară, din sânul Academiei de Științe a Moldovei. Este greu să vorbești la trecut despre această personalitate, care avându-l mentor pe renumitul academician Nicolai Bogoliubov, a crescut și s-a afirmat ca om de știință recunoscut în țară și în lume”, a menționat acad. Gulea, punctându-i cele mai mari realizări științifice înregistrate în cariera de cercetare. Academicianul a subliniat faptul că pe parcursul anilor, regretatul savant s-a dovedit a fi un faimos manager al științei, organizând o secție importantă de fizică statistică la Institutul de Fizică al AȘM, unde a educat și o pleiadă întreagă de fizicieni. Având legături foarte strânse cu Institutul Unificat de Cercetări Nucleare de la Dubna, unde a fost și reprezentat oficial al RM mai mult de un deceniu, savantului i s-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa. „Pentru mine personal, fenomenul Moscalenco, este ca o lumină frumoasă, are verticalitate, are ce spune tinerilor și care privește spre viitor, este o personalitate a neamului care se înscrie în galeria savanților care au făcut istoria ştiinţei la noi în ţară şi nu doar”, a menționat acad. Gulea.
 
În numele conducerii AȘM, un mesaj de compasiune familiei, apropiaților consacratului fizician, a transmis vicepreședintele, acad. Ion Guceac. Domnia Sa a trecut în revistă principalele momente ale vastei cariere ştiinţifice, manageriale şi personalităţii complexe a acad. Vsevolod Moscalenco, remarcând eforturile ilustrului savant moldovean de talie mondială în dezvoltarea domeniului științific care l-a consacrat, ascensiunea sa în cercetare, contribuția valoroasă a cercetărilor, dar și actualitatea direcției științifice fondată de regretatul savant. Academicianul a punctat și câteva din virtuțile fizicianului, cum ar fi onestitatea, verticalitatea, consecvența, munca, talentul ș.a. „Astăzi, când ne luăm rămas bun de la academicianul Vsevolod Moscalenco, ne dăm seama cât de insuficiente sunt cuvintele. Rămâne ca faptele noastre să vorbească în locul cuvintelor și să transpunem în viață idealurile sale ca semn de recunoștință”, a spus vicepreședintele Guceac, specificând că acad. Vsevolod Moscalenco va rămâne pentru toți cei care l-au cunoscut un mare luptător care nu a acceptat să renunțe în fața greutăților, un inegalabil savant și model demn de urmat.
 
Durerea familiei şi celor apropiaţi a fost împărtăşită de nimeni altul decât fratele-geamăn, fratele de suferință și de bucurie, fratele de suflet și de crez, fratele de la Dumnezeu și de la viață, acad. Sveatoslav Moscalenco, de altfel, și cel mai indicat pentru a face retrospectiva vieții, activității și carierei științifice pe care au parcurs-o pas cu pas și umăr la umăr decenii la rând. Academicianul a vorbit despre generația de fizicieni ai anilor 50-60, din care făceau parte și ei, perioadă în care s-au format și ei ca specialiști în domeniu. A amintit despre influența benefică a școlii renumitului Bogoliubov asupra regretatului frate, dar și impactul asupra ambilor frați, tineri pe atunci, și ingenioșilor cercetători Moscalenco care au conștientizat ca grație acestei oportunități, acestor cercetări de pionerat, ar putea fi ridicat și nivelul științei în Moldova și de a-l aduce la nivelul științei internaționale.
 
Fratele Sveatoslav a venit și cu alte mărturii duioase despre regretatul geamăn. Vorbind despre capacitățile și particularitățile fratelui scump, academicianul Sveatoslav Moscalenco a spus că este foarte fericit că s-au născut împreună, pentru că atunci când el era în primejdie de bătaie, fratele era acolo, îi oferea mâncarea sa când era bolnav, chiar dacă el singur rămânea flămând. Era foarte generos, își amintește răvășit fratele Sveatoslav. Au rezistat condițiilor de foamete din 46-47, au supraviețuit bolilor odioase de tifos exantematic, paratifos, din care nu supraviețuise nimeni până atunci, dar fericirea cea mai mare, incomparabilă cu toate greutățile pe care le-au întâlnit în viață și care le acoperea toate necazurile era posibilitatea de a face școală superioară și de a se ocupa cu știința. Savantul a remarcat că datorită caracterului nobil al geamănului, curajului, generozității sale, a fost posibilă instaurarea fizicii nucleare în Moldova, pentru că erau și adversari, competiții, însă datorită acestor virtuți, „Academia noastră are știință adevărată”. Fiind reprezentantul plenipotențiar al Guvernului la Dubna, acad. Vsevolod Moscalenco, considerat la nivel de Bogoliubov, se bucura de mare respect ca specialist, a mărturisit academicianul. Și pentru că, după cum știm, Moscova nu crede lacrimilor, încrederea câștigată l-a ajutat să reprezinte cu demnitate țara noastră. „Scump frate, ai avut un aport minunat. Ne-ai întrecut în dezvoltarea științei din Republica Moldova. Ai lăsat o brazdă adâncă în istoria științei noastre. Noi vom continua aceste eforturi, vom face ca nivelul științific instaurat datorită activității tale, să fie menținut cu orice preț. Să te aibă Dumnezeu în pază”, a spus cu durerea, pe care doar un geamăn o poate simți și trăi, după care a făcut garda la căpătâiul regretatului frate până la finele ceremoniei funerare.  

„Institutul a mai pierdut un om, o personalitate, un etalon al institutului”, a menționat dr. hab. Mihai Macovei, directorul Institutului de Fizică Aplicată. Directorul a subliniat că de-a lungul activității, savantul a promovat un nivel înalt al cercetărilor științifice, a pus sufletul în dezvoltarea fizicii teoretice din Republica Moldova, astfel încât, cu contribuția sa, la institutul și în republică au fost dezvoltate, diverse direcții de cercetare în fizica teoretică. „Fie ca memoria acestui mare Domn să rămână în inimile noastre să trăim să-l pomenim”, a spus directorul Macovei.
 
Un pios omagiu i-a adus și acad. Leonid Culiuc. „S-a dus din viață unul din pilonii fizicieni de la noi din republică, unul din pilonii Academiei de Științe a Moldovei și al Institutului de Fizică Aplicată, fiindcă întotdeauna este o mână de oameni care ne determin nivelul, rangul, relațiile”, a remarcat academicianul Culiuc, mărturisind despre cum i-a cunoscut pe frații Moscalenco când erau și în floarea vârstei - puternici, productivi, viguroși. Pe Vsevolod Moscalenco și-l amintește ca pe o personalitate care nu mergea nici la un compromis în tot ce ține de știință veridică, iar cariera sa nu a fost legată de jocuri politice, a fost întotdeauna onest și principial.      
           
„Este o pierdere enormă pentru știința din Moldova, dar și pe plan global, deoarece acad. Vsevolod Moscalenco este o întruchipare a onestității și adevărului științific pe care l-a promovat pe parcursul întregii vieți. A contribuit enorm la crearea imaginii pozitive a cercetătorilor din Moldova pe plan mondial, a dus faima Moldovei peste hotarele țării prin cercetările pe care le efectua, dar și prin legăturile de colaborare de pe mapamond”, a subliniat dr.hab. Veaceslav Ursachi, coordonatorul Secției de Ştiinţe Inginereşti şi Tehnologice. Și deși se poate vorbi la nesfârșit despre contribuția acad. V. Moscalenco privind diferite aspecte ale științei, fizicii, în primul rând, a teoriei supraconductibilității, a fizicii energiilor înalte, a particulelor elementare și alte domenii, dr. hab. Urscachi s-a oprit la un singur domeniu, cel de promovare a imaginii Moldovei pe plan internațional și, în special, la legăturile care au fost stabilite cu Institutul Unificat de Cercetări Nucleare din Dubna, mărturisind că aflându-se recent la Dubna, se poate observă rezultatul acestei munci asidue a academicianului. Coordonatorul Secției a dat citire câtorva telegrame de condoleanțe, care au venit din diferite instituții din lume - Institutul Unificat de Cercetări Nucleare, Institutul Național de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” din România, Centre științifice din Ucraina ș.a.

Deși toți știm cât de greu e să găsești în asemenea situații, cuvinte potrivite, dar, în același timp, consistente și de alinare și să redea complexitatea personalității care pleacă, acad. Anatolie Sidorenco, directorul Institutului de Inginerie Electronică și Nanotehnologii „D. Ghițu”, se pare că într-o frază a reușit să redea anvergura personalității ilustrului savant. „Astăzi, o țara mică, Moldova, are o mare pierdere. Țara mică a pierdut un Om mare”, a spus academicianul, iar toți transmit condoleanțe, fiindcă aceasta este o pierdere a științei din Moldova și a științei în general, acad. V. Moscalelnco fiind vestit departe de hotarele țării noastre, iar contribuția pe care a adus-o în știință este de neprețuit. Directorul Sidorenco a remarcat că în viața sa științifică îndelungată, acad. Moscalenco a devenit distinct prin slujirea cu onestitate a științei. Cu el pleacă o întreagă epocă de savanți, care au slujit cu sinceritate și devotament pe altarul științei, pentru care criteriul principal era adevărul științific. „Memorie luminoasă acestui mare Om, acestui mare savant și acestei oneste personalități, Vsevolod Moscalenco”, a spus acad. Sidorenco.   
        
Un cuvânt de rămas bun i-au spus și discipolii, cărora regretatul savant le-a asigurat urcuşul intelectual și științific, în numele cărora a vorbit prof. univ. Anatol Casian de la Universitatea Tehnică din Moldova.
 
„Noi astăzi am venit cu un cuvânt de adio către concetățeanul nostru, cetățean de onoare al satului Bravicea. Noi ne mândrim că îi avem pe  frații-gemeni Moscalenco consăteni, născuți în Bravicea”, a spus primarul de Bravicea, Alexei Zatic, precizând că gemenii nu au fost cei care au construit case sau drumuri, dar au servit drept temelie pentru generațiile viitoare. Prin tot ce a făcut acad. Vsevolod Moscalenco pentru știință, pentru țară, pentru sat, va rămâne mereu în inimile consătenilor.
 
Mitingul de doliu se sfârși, dar fratele Sveatoslav stătea neclintit și neputincios la căpătâiul geamănului, ca în fața unei necunoscute. Parcă se uita ca într-o oglindă, zdrobit de durere și în această contemplare, probabil și o simetrie a viziunii, dar și un pod de suflet, spiritual, doar ei puteau defini puterea paradoxului sau a tainei, lăsând și acum pentru toți impresia uluitoare că formează un tot întreg, o singură lume, un univers. Paradox sau nu, dar fiind născuți în zodia Balanţei, se părea că mențin în suflet același echilibru, când balanța e la egal și aceeași stabilitate între pasiunea pentru fizică şi calitatea de Om.
 
Murim. În fiecare an, lună sau zi, murim. Cu ochii și gândul la realitatea de dincolo, înțelegem, parcă, că e ceva firesc. Și, totuși… La o necesară reflecţie, aproape filosofică, începem să raționalizăm despre sensul vieții, despre moarte ca un final, oarecum, înțeles, ca un eveniment de tranziție care ne duce înapoi în pământ sau spre stele, spre un alt tip de existență, poate… Încercăm să deslușim cine suntem, de unde venim şi unde plecăm, despre sensul nostru existențial pe acest pământ.
 
Dumnezeu să-i dea odihnă veșnică şi iertare creştinească.
           
Academicianul Vsevolod Moscalenco a fost înmormântat la Cimitirul Central din strada Armenească.
 
Eugenia Tofan,
Serviciul de Presă al AȘM