IN MEMORIAM Membru corespondent Dumitru MOLDOVAN

2018-08-16

(2.11.1946 – 15.08.2018)
 
Comunitatea universitar-academică din Republica Moldova a suferit o pierdere grea. Plecarea din viață a prof. univ. Dumitru Moldovan, doctor habilitat în științe economice, membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei, i-a marcat profund pe toți cei care l-au cunoscut și l-au apreciat.
 
Pierderea lui Dumitru Moldovan a produs un vid irecuperabil în știința noastră economică, în viața universitară și academică, generând sentimente de mare regret și intensificând respectul și aprecierea unanimă de care s-a bucurat de-a lungul anilor din partea colegilor, prietenilor și a generațiilor de studenți.
 
Dumitru Moldovan s-a născut la 2 noiembrie 1946, în satul Piatra (Lazo), raionul Orhei. În 1964 a absolvit şcoala medie din Orhei, iar în 1968 – Universitatea de Stat din Chişinău. Și-a continuat studiile la Universitatea „M. V. Lomo­nosov” din Moscova, unde, în anul 1979, a susţinut teza de doctor în economie. Teza de doctor habilitat a susținut-o în anul 1997, la Acade­mia de Studii Economice din Moldova, devenind în același an profesor universitar. În 2007 a fost ales membru corespon­dent al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, la spe­cialitatea Ştiinţe economice.
 
Cauza vieții lui Dumitru Moldovan a fost promovarea științei economice, pregătirea cadrelor de înaltă calificare în acest domeniu. Din anul 1994 a exercitat funcția de decan al Facultăţii de Re­laţii Economice Internaţionale a Academiei de Studii Economice a Moldovei. La ASEM a ținut cursuri de Teorie economică (eco­nomia politică), Doctrine economice, Econo­mie mondială, Economie a relaţiilor externe ale Republicii Moldova. A fost profesor invitat la Universitatea Pierre Mendès France (Grenoble, Franța), ASE Bucureşti (România), Uni­versitatea Umanitară Europeană din Minsk (Belarus). În anii 1982-1985 a activat în calitate de profesor de economie la Universitatea din Bamako, Mali.
 
S-a afirmat ca unul dintre economiștii de frunte ai Republicii Moldova, preocupările sale ştiinţifice ținând de un spectru amplu și actual de investigații, în special, transformările sistemice şi respecializarea economiei moldove­neşti ca o condiţie esenţială a integrării eficiente şi echitabile a acesteia în economia mondială. Dumitru Moldovan este au­torul teoriei „Economia imaginaţiei creative”, lucrări la această temă fiind publicate în reviste de specialitate din Bucureşti, Chişinău, Moscova, Minsk, Braşov. Notoriul savant a publicat peste 200 de lucrări ştiinţifice în editurile de prestigiu din Moldova, România, Rusia, Franţa, Grecia, Ucraina, Belarus.
 
Membrul corespondent al AȘM, Dumitru Moldovan s-a bucurat de recunoaștere și apreciere în mediul științific internațional, Astfel, cunoscutul economist român, Nicolae Belli, membru co­respondent al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice din România, susţinea că „lu­crările profesorului Dumitru Moldovan reprezintă o contribuţie însemnată la progresul întregii gândiri economice româneşti”. Iar Philippe Rollet, rectorul Universităţii din Lille (Franţa) a menționat că „domnul D. Moldovan este cu siguranţă un cercetător de un nivel foarte înalt în economia internaţională. El ştie să îmbine anali­za empirică cu cea teoretică, articolele sale despre economia Moldovei servind ca lucrări de referin­ţă”. Prof. Alban Richard, de­canul facultăţii de economie de la Universitatea din Grenoble a constatat că „dato­rită calităţilor sale pedagogice şi competenţelor ştiinţifice, domnul D. Moldovan a fost invitat la Universitatea din Grenoble, unde a ținut cursuri la masterat şi la doctorat, activitatea sa în această privinţă fiind remarcabilă, iar publicaţiile sale deno­tând calităţi deosebite de cercetător”. Sergiu Chircă, membru de onoare al Academiei Româ­ne, caracterizând personalitatea colegului său, Dumitru Moldovan, a remarcat: „Trăsătura caracteristică a domnului D. Mol­dovan în calitate de profesor universitar şi om de ştiinţă o constituie talentul său de pătrundere cu uşurinţă în esenţa fenomenelor studiate şi expu­nerea acestora pe înţelesul studenţilor”.
 
Personalitatea multilaterală a lui Dumitru Moldovan s-a manifestat și în creație literară, el fiind autor a trei biografii artistice: „Serghei Lazo” (1979, 1982), „Haiducul Tobultoc” (1982, 1989, 2008) şi „Mihail Frun­ze – fiul lui Cronos” (1989), precum și membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova. Pentru lucrarea „Economia Moldovei în capca­na globalizării şi tranziţiei” (2006) i s-a acordat Premiul Academiei Române. A fost decorat cu ordinele „Gloria Muncii” şi „Cuv. Paisie Velicicovski”.
 
Viața lui Dumitru Moldovan a constituit un exemplu de sensibilitate pentru problemele stringente ale societăţii. Pentru colegii săi, pentru nenumăraţii săi discipoli, profesorul universitar, membrul corespondent al AȘM Dumitru Moldovan a reprezentat și va continua să reprezinte un model de omenie, de dăruire cauzei științei și progresului. Suntem convinși că prin tot ce a făcut, membrul corespondent al AȘM Dumitru Moldovan a înscris o pagină meritorie în istoria republicii și științei noastre, iar cauza căreia s-a dăruit cu ardoare și omenie va dăinui prin efortul discipolilor și colegilor săi.
 
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace.
 
Gheorghe Duca, Grigore Belostecinic, Ion Tighineanu, Teodor Furdui, Ion Guceac, Viorel Prisacari, Aurelia Hanganu, Aurelian Gulea, Boris Gaina, Gheorghe Rusnac, Alexandru Roșca, Mihai Cimpoi, Ion Ababii, Maria Duca, Sergiu Certan, Victor Moraru, Alexandru Stratan, Olga Tagadiuc, Veaceslav Ursachi, Victor Țvircun, Viorel Bostan, Veaceslav Manolache, Larisa Șavga, Ulian Galina, Viorelia Bătrânac Moldovanu, Valeriu Cușnir, Tudor Bajura
 
Sicriul cu corpul neînsuflețit al m.c. Dumitru Moldovan va fi depus joi, 16 august 2018, cu începere de la ora 19:00, la Catedrala Metropolitană Nașterea Domnului din Parcul Catedralei.
 
Vineri, 17 august, în Catedrala Metropolitană, începând cu ora 7:00, va avea loc Liturghia, iar începând cu ora 9:00 - Prohodul.
 
La ora 10:00, procesiunea se va îndrepta spre Cimitirul Central de pe str. Armenească, unde va avea loc înmormântarea savantului.