Președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu, l-a felicitat pe acad. Vladimir Arnautov, cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani

2019-07-31

 

Președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu l-a felicita,t cu ocazia zilei de naștere, pe academicianul Vladimir Arnautov. Doctor  habilitat în ştiinţe fizico-matematice, profesor universitar, Vladimir Arnautov, cercetător ştiinţific principal al Institutului de Matematică şi Informatică „Vladimir Andrunachievici”, a împlinit astăzi, 30 iulie, venerabila vârstă de 80 de ani.
 
„Să începem de la aceea că V-ați născut în 1939. Aceasta vorbește despre multe, ați trecut o cale a vieții prin momente grele și ați mers prin linia științei și ați trecut toate treptele, pas cu pas, cu demnitate. Ați susținut două teze la Novosibirsk, ați publicat peste 200 de lucrări, monografii, manuale pentru studenți, ați ținut cursuri pentru studenți în mai multe instituții. Ați devenit membru corespondent, apoi academician, Dumneavoastră fiind unul din pilonii, prin care institutul devenea vizibil nu doar în Republica Moldova, dar și în toată lumea”, a menționat președintele Tighineanu în mesajul, adresat omagiatului. 
 
Președintele AȘM i-a dorit octogenarului multă sănătate, noi realizări și să se bucure de viață, pentru că are atâtea succese, încât poate fi foarte mândru. Prin decizia Prezidiului AȘM,  academicianului Vladimir Arnautov, cercetător științific principal la Institutul de Matematică și Informatică „Vladimir Andronachevici”, i-a fost conferită Medalia AȘM „Meritul Științific”, pentru excelență în cercetarea științifică, realizări științifice manageriale și didactice remarcabile, demonstrarea unei serii de teoreme în statutul de tratat fundamental în teoria inelelor și modulelor topologice precum și cu prilejul împlinirii onorabilei vârste de 80 de ani de la naștere.
 
Academicianul Vladimir  Arnautov s-a  născut la  30 iulie 1939, în oraşul Bolgrad. A absolvit şcoala medie în 1956. După absolvirea Facultăţii de fizică şi matematică a Universităţii de Stat din Moldova (Chişinău, 1961-1964) a studiat la doctorantura Institutului de Matematică cu Centrul de Calcul al AȘM. În perioada 1964-1967 dl Arnautov a lucrat în calitate de colaborator ştiinţific inferior în cadrul Institutului de Fizică şi Matematică al AȘM, în anii 1967-1970 colaborator ştiinţific superior, în anii 1970-1973 şef al Laboratorului de „Programare şi pregătire a problemelor” al Institutului de Matematică al AȘM, iar în anii 1973-1978 a deținut funcția de şef al sectorului de topologie şi geometrie, în anii 1979-1990 a fost director adjunct în Institutul de Matematică, în prezent este  cercetător ştiinţific principal al IMI. Pentru succese remarcabile în ştiinţă şi contribuţie semnificativă în pregătirea specialiştilor de înaltă calificare dumnealui i s-au conferit valoroase distincţii: 1972 – Premiul „Boris Glavan” din Moldova pentru realizări în domeniul  ştiinţei şi tehnicii, 1981 - Medalia „Meritul civic”, 1989 – titlul onorific „Om emerit în ştiinţă din RSSM”, 2004 – Ordinul „Gloria Muncii”, 2014 - Medalia „Dimitrie Cantemir” a AȘM.
 
Eugenia Tofan,
                Serviciul de Presă al AȘM