Academician Grigore BELOSTECINIC - 60 de ani!

2020-01-07

 

 

Stimate Domnule Academician Grigore BELOSTECINIC,

Prezidiul Academiei de Ştiinţe a Moldovei Vă exprimă cele mai sincere felicitări cu prilejul împlinirii vârstei onorabile de 60 de ani!

Savant adevărat, reprezentant de elită al comunității științifice din țara noastră, înalt apreciat de colegii de breaslă și discipoli, Dumneavoastră, domnule academician, ați demonstrat remarcabile capacităţi manageriale, activând în calitate de şef-catedră „Marketing”, decan al facultăţii „Marketing” (1994–2001) și rector al Academiei de Studii Economice a Moldovei (din 2001). Aprecierea colegilor de peste hotare se reflectă prin acordarea titlurilor de Membru corespondent al Academiei Internaţionale de Management (2006), Membru de Onoare al Academiei Româno-Americane de Ştiinţe şi Arte (2005), Membru de Onoare al Asociaţiei Italiene de Logistică (2005), Membru de Onoare al Institutului Naţional de Cercetări Economice al Academiei Române (2004), Doctor Honoris Causa al Universităţii Economice „D. Ţenov”, or. Sviştov, Bulgaria (2010), Doctor Honoris Causa al Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, România (2009), Doctor Honoris Causa al Universităţii „Ovidius” din Constanţa, România (2008), Doctor Honoris Causa al Universității de Stat de Economie și Comerț din or. Kiev, Ucraina.

Aria tematică a cercetărilor Dvs. include studii asupra competitivității și creșterii economice, securității economice a statului, dezvoltării economice a Republicii Moldova în contextul integrării regionale și europene. În calitate de conducător ați contribuit la realizarea multor proiecte de cercetare de importanță majoră: „România şi Republica Moldova. Potenţialul competitiv al economiilor naţionale. Posibilităţi de valorificare pe piaţa internă, europeană şi mondială”, „Direcţii şi posibilităţi de asigurare şi dezvoltare a competitivităţii în condiţiile Republicii Moldova”. „Factorii şi criterii ai competitivităţii economice”, „Elaborarea modelelor de dezvoltare regională prin formarea clusterelor”, „Dezvoltarea competitivităţii şi creşterea economică durabilă în contextul economiei bazate pe cunoaştere, globalizării şi integrării regionale şi europene”, „Priorităţile relaţiilor economice şi comerciale între Republica Moldova şi Ucraina încontextul cooperării transfrontaliere şi integrării europene”, „Economia bazată pe cunoaştere ca factor de creştere a competitivităţii economice a Republicii Moldova”, „Managementul competitivităţii economice a Republicii Moldova în contextul proceselor de globalizare şi integrare regională şi europeană”.

Sunteți un model de profesionalism, perseverență, consacrare, exemplu de corectitudine și imparțialitate. La acest popas aniversar, ne face deosebită plăcere să Vă transmitem urări de sănătate, liniște sufletească, bucurie și fericire alături de cei dragi!

La Mulţi Ani, onorate Domnule Academician Grigore BELOSTECINIC!