Concursuri


APEL COMUN PENTRU CONCURSUL DE CERCETARE 2018-2019: Academia de Ştiinţe a Moldovei şi Consiliul Naţional de Cercetare din Italia (CNCI)

 Academia de Ştiinţe a Moldovei (AŞM) şi Centrul Proiecte Internaţionale (CPI) anunţă cel de al patrulea concurs comun de proiecte de cercetare pentru perioada 2018-2019, în baza Acordului de cooperare ştiinţifică între Academia de Ştiinţe a Moldovei şi CNCI (Italia), semnat pe data de 22 februarie 2017.
Scopul Concursului este de a promova şi sprijini cooperarea ştiinţifică a cercetătorilor din Republica Moldova şi din Italia în domeniile de cercetare şi dezvoltare de interes comun pentru ambele părţi.
Se anunţă concursul de proiecte de cercetare în următoarele domenii de cercetare:

1. Ştiințe ale pămîntului și Mediu.
2. Agricultura şi produse alimentare.
3. Biotehnologii și Nanotehnologii.
4. Tehnologii informaționale și de comunicare și Energie.
5. Științe sociale și patrimoniul cultural.

Luînd în consideraţie faptul, că Republica Moldova, începînd cu 1 ianuarie 2014, este ţară asociată la Programul Cadru al Uniunii Europene de cercetare-inovare ORIZONT 2020 (H2020), prioritatea de bază pentru participarea la prezentul Concurs este:

- demonstrarea participării în H2020;
- consolidarea eforturilor pentru elaborarea pe durata implementării proiectelor comune de cercetare, a unor proiecte ştiinţifice privind participarea la concursurile anunţate de Programul ORIZONT 2020.

La Concurs se înaintează cereri de executare a proiectelor ştiinţifice comune de cercetare, elaborate de colective de cercetători ştiinţifici din Republica Moldova şi Italia, ce prezintă interes pentru comunitatea ştiinţifică şi au ca scop dezvoltarea şi aprofundarea cunoştinţelor şi cercetărilor, care prin metodele de executare sînt de o importanţă ştiinţifică şi practică majoră, schimbul de experienţă şi accesul la infrastructura de scară medie şi înaltă, cu scopul de a stimula dezvoltarea pe termen lung a colaborării ştiinţifice şi de cercetare între cele două ţări.
Modul de prezentare a propunerilor:
Cercetătorii din Moldova urmează să înainteze propunerile de proiecte pînă pe data de 31 mai 2017, ora 15:00 în felul următor:

- Un exemplar pe suport de hîrtie în original în limba de stat se prezintă la Centrul Proiecte Internaţionale;
- Versiunea electonică a propunerii de proiect (in format PDF şi WORD). trebuie depusa la adresa de e-mail: victorialisnic08@yahoo.com
- Telefon de contact: 022 274534

Adresa : Centrul Proiecte Internaţionale
Str. Ştefan cel Mare 1, biroul 433
Tel: 022 274534
Partenerii din Italia vor depune propunerile de proiecte conform instrucţiunilor şi cerinţelor CNCI: www.cnr.it.
Atentie! Aici vedeți atașat linkul instituțiilor din Italia, eligibile pentru acest concurs: http://www.cnr.it/istituti/Istituti.html

 Formular de aplicare