Tineretul este generatorul ideilor inovatoare

2008-06-16
 

14 Iunie 2008

Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a participat la solemnitatea prilejuită de premierea învingătorilor Concursului Republican "Cel mai bun elev inovator", care s-a desfăşurat la Biblioteca Academiei de Ştiinţe a Moldovei, în contextul acţiunilor programate în cadrul Anului Tineretului.

Vladimir Voronin a trecut în revistă lucrările participanţilor la concurs, remarcînd faptul că acestea prezintă soluţii ingenioase pentru diverse probleme de actualitate.


În discursul rostit în cadrul festivităţii de premiere a laureaţilor, şeful statului a salutat ideea organizării Concursului "Cel mai bun elev inovator", care a descoperit foarte mulţi copii talentaţi. În acest sens, Preşedintele a menţionat importanţa încurajării creativităţii, susţinerii aptitudinilor inovaţionale ale tinerilor, relevînd că invenţiile bazate pe tehnologii constituie factori decisivi în dezvoltarea economică şi industrială a ţării.


Vladimir Voronin a mai afirmat că progresul societăţii are ca temelie idei neordinare, creativitate, implicare personală. Din această perspectivă, instruirea şi educaţia copiilor talentaţi este o problemă socială de mare actualitate. Iată de ce s-a luat decizia de a deschide unele instituţii preuniversitare şi universitare pentru copii dotaţi în Republica Moldova şi de a organiza concursul naţional pentru tinerii inovatori.


Astfel, în timpul cel mai apropiat, urmează a fi inaugurat Liceul Academiei de Ştiinţe a Moldovei, care le va oferi copiilor talentaţi şansa unei împliniri profesionale, îi va învăţa să ţină pasul cu ultimele tehnologii informaţionale, să rezolve în mod inteligent şi creativ problemele cu care se confruntă societatea. Cei mai buni studenţi vor avea posibilitatea să-şi continue studiile la Universitatea Academiei de Ştiinţe a Moldovei.


Preşedintele a accentuat că toţi participanţii la prima ediţie a Concursului Republican "Cel mai bun elev inovator" merită a fi înscrişi la studii la Liceul Academiei de Ştiinţe a Moldovei. De asemenea, Vladimir Voronin a propus ca laureaţii concursului, elevi ai clasei a XII-a, să fie admişi pentru continuarea instruirii în instituţiile de învăţămînt superior din ţară.


Şeful statului a mulţumit pedagogilor şi părinţilor participanţilor la concurs pentru susţinerea, atenţia acordată şi promovarea copiilor talentaţi.


Vladimir Voronin a înmînat premii învingătorilor concursului, felicitîndu-i şi dorindu-le mult succes în continuare. "Tineretul este generatorul ideilor inovatoare. Fiţi creativi! Folosiţi eficient timpul şi cunoştinţele acumulate. Iar noi vă vom ajuta să faceţi lucruri bune pentru prosperarea ţării noastre", a declarat şeful statului.


La prima ediţie a concursului au participat 52 de elevi din mediile urban şi rural din clasele a II-XII-a. Spectrul ideilor inovaţionale propuse de copii la concurs au vizat domeniul tehnicii - diferite obiecte din sfera agricolă şi gospodăria casnică, pentru care s-a propus îmbunătăţirea funcţionalităţii, asigurarea eficienţei, securităţii; domeniul ecologiei şi biologiei - valorificarea resurselor alternative de energie, colectarea şi prelucrarea deşeurilor; domeniul educaţiei - obiecte modernizate de susţinere a procesului educaţional; domeniul social - incluziune socială, securitate socială.

http://www.prm.md/index.php