Savanţii moldoveni participă la realizarea Programul NATO Ştiinţa pentru Pace şi Securitate

2008-09-15

 La 10 septembrie curent academicianul Gheorghe Duca, preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, a avut o întrevedere de lucru cu ofiţerul responsabil de relaţiile cu Republica Moldova, dna Susanne Michaelis, director asociativ al Programului NATO Ştiinţa pentru Pace şi Securitate, Departamentul Diplomaţiei Publice al Alianţei Nord Atlantice.
 Vizita la Cartierul General NATO a preşedintelui A.Ş.M. a avut drept obiectiv consolidarea relaţiilor dintre Academia de Ştiinţe a Moldovei şi Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord vizînd participarea savanţilor moldoveni la activităţile Programului NATO Ştiinţa pentru Pace şi Securitate. În cadrul discuţiilor a apreciată implicarea comunităţii ştiinţifice din Moldova la proiectele de înaltă importanţă ce ţin de securitatea comună a sistemului regional Sud-Est European, referindu-se în acest sens la 8 lucrări de cercetări comune. Totodată, dna Michaelis a menţionat participarea tinerilor moldoveni în cercetare şi a savanţilor moldoveni la proiectele internaţionale de colaborare şi cooperare transfrontalieră.
 Au fost, de asemenea, discutate propunerea din partea Moldovei a noilor proiecte pentru aprobare de către Comitetul NATO Ştiinţa pentru Pace şi Securitate şi anume: Implementation of Quantum Optical Communication for Information Security in the Black Sea Region, înaintat de către Institutul de Fizică Aplicată al A.Ş.M., şi Managing SoiI Quality to Optimize Environmental Quality, Energy Conservation and Water Quality, propus de către Institutul de Cercetări pentru Culturile de Cîmp (ICCC) "Selecţia " al A.Ş.M. Dna Sussane Michaelis a confirmat că susţine şi promovează cooperarea comunităţii ştiinţifice a Republicii Moldova cu savanţii ţărilor membre ale Alianţei Nord Atlantice.
 Reamintim că Comitetul pentru Pace şi Securitate este principala structură NATO care promovează cooperarea practică în domeniul ştiinţei civile şi inovării. Comitetul are la bază un program ce contribuie la realizarea misiunii NATO vizînd ştiinţa în societate prin intermediul proiectelor, desfăşurate conform unor rigori bine stabilite. Programul se axează pe problemele ce ţin de securitate, dezvoltare durabilă, precum şi alte priorităţi, exclusiv, ale ţărilor partenere.
 La finele întrevederii a fost menţionat că potenţialul ştiinţific al Republicii Moldova permite realizarea unor cercetări la nivelul standardelor internaţionale. În opinia părţilor este oportună aplicarea ştiinţei în problemele de securitate, iar posibilităţile oferite prin cooperarea ştiinţifică a membrilor şi ale ţărilor partenere NATO, pot cu uşurinţă să înfrunte provocările societăţii moderne. În acest context Academia de Ştiinţe a Moldovei promovează cu insistenţă politica de integrare şi colaborare internaţională în sfera cercetărilor ştiinţifice fundamentale şi aplicative.
      

 Natalia RUSU,
responsabilă de relaţiile cu NATO,
Direcţia integrare europeană şi
Cooperare Internaţională a A.Ş.M.