Numele savantului Vladimir Andrunachievici (3 aprilie 1917 - 22 iulie 1997) este bine cunoscut în lumea matematică. A activat în acea ramură a algebrei care se numeşte teoria inelelor.
Aici dânsul a elaborat teorii, noţiuni noi ce-i poartă numele în matematica mondială: Lema lui Andrunachievici, Radicalul lui Andrunachievici… A oblăduit înfiinţarea renumitei şcoli matematice din Chişinău, în al cărei mediu a pregătit mulţi doctori în ştiinţe, doctori habilitaţi, academicieni.
Născut în 1917, adolescenţa şi tinereţea Domniei sale revin zilelor paşnice care se stabiliseră în Basarabia în anii de până la cel de-al Doilea Război Mondial. După şcoala primară se bucură de o instruire bună în cadrul Liceului „Alecu Russo” din Chişinău, pe care îl absolveşte cu succes în 1936. În acelaşi an este înscris student la Universitatea din Iaşi unde, în anturajul unor mari profesori, matematicieni cu renume ca Gr. Moisil, Al. Myller, Vera Myller-Lebedev, Dm. Pompeiu şi mulţi alţii obţine o solidă pregătire matematică.

La începutul războiului, în 1941, familia este evacuată în oraşul Geambul, unde întâmpină vremuri grele, pline de incertitudine şi suferinţe, cu decesul concomitent al ambilor părinţi, în iulie 1943, rămânând astfel de unul singur în acea singurătate îndepărtată. Dar iată că, în acelaşi an 1943, îi apare posibilitatea de a intra în aspirantură (doctorantură) la Universitatea „Lomonosov” din Moscova. Mai mult nici că se putea dori! Pe mulţi poate că i-ar fi chinuit îndoielile: vor face oare faţă rigorilor? Însă V. Andrunachievici, fiind conştient de buna pregătire generală obţinută la Universitatea din Iaşi, a mers hotărât pe calea destinată. El s-a manifestat în modul cel mai excelent ca doctorand al Catedrei de algebră a Universităţii „Lomonosov”, iar în 1947 susţine teza de doctor în ştiinţe şi revine la Chişinău.
Rândurile actuale aparţin unui fost student al anului doi al Facultăţii de Fizică şi Matematică a Institutului Pedagogic din Chişinău, care a avut fericita ocazie să audieze, în îndepărtatul an universitar 1948-1949, cursul de algebră superioară ţinut de profesorul Andrunachievici în cadrul acestei facultăţi. Profesorul Andrunachievici se deosebea printr-o cultură vastă, o atitudine binevoitoare faţă de studenţi, era primul care ne sfătuia să ne închinăm viaţa cercetărilor ştiinţifice.
Plecarea la Moscova în 1953 a dlui Andrunachievici, după o activitate prestigioasă de şase ani pe tărâm ştiinţific şi pedagogic în Chişinău, a fost într-o oarecare măsură neaşteptată. Dar, oricum, transferul la Moscova a fost binevenit, anturajul moscovit, atmosfera de lucru şi discuţiile de la seminarul Catedrei de algebră a Universităţii din Moscova au fost de bun augur şi nu numai că au accelerat susţinerea celei de a doua teze, dar au stabilit baze şi direcţii de cercetări ştiinţifice. În privinţa revenirii la Chişinău, V. Andrunachievici îşi amintea: „În 1961, Iachim Grosul, membru al Comisiei de Stat a RSSM pentru organizarea Academiei de Ştiinţe, mi-a spus-o pe şleau că e timpul să mă întorc acasă, la Academie. Mă atrăgea mult şi pe mine baştina, unde am crescut şi am copilărit, unde mi-am făcut studiile”. Aceste simple cuvinte exprimă ceea ce este dor de Patrie, patriotism. Însă (continuă dumnealui): „Mă îngrijora doar un singur lucru: că nu va accepta reîntoarcerea noastră în Moldova soţia mea, moscovită, legată sufleteşte de acest oraş. Dar am rămas plăcut surprins când, la propunerea mea, ea mi-a răspuns hotărâtă: „Dacă trebuie, plecăm în Moldova”. Astfel, în 1961, am revenit la Chişinău… unde am rămas pentru întreaga noastră viaţă”. Merită amintire de bine, precum şi cuvintele noastre de recunoştinţă adresate soţiei domnului Andrunachievici, mult stimata doamnă Irina Vasilievna, pentru inteligenţa Domniei sale, atitudinea binevoitoare, sufleteasca înţelegere prin care, fie indirect, a contribuit la propăşirea ştiinţelor pe plaiul moldav.
Au fost situaţii care cereau luarea unor hotărâri îndrăzneţe, dar şi responsabile, cărora li s-ar fi putut da diferite nuanţe. Un exemplu. La una dintre epurările de cadre, din Universitatea Tehnică au fost expulzaţi V. S. Makarov pentru apolitism (în legătură cu faptul că nu şi-a îndeplinit cum trebuie sarcina de preşedinte al comisiei de sărbătorire a zilei de 7 noiembrie) şi N. Jitaraşu pentru că în paşaport la rubrica naţionalitatea era scris român. Andrunachievici îi ia la lucru în Institutul de Matematică al Academiei, unde devin doctori habilitaţi, salvând astfel doi matematicieni de valoare. Exemple de acest fel nu au fost singulare.

Ion I. Valuţă,
prof. univ. UTM