Majoritatea fîntînilor de suprafaţă din moldova sînt poluate cu nitraţi – membrul corespondent al AŞM Nicolae Opopol

2009-03-14

Chişinău. Circa 72% din fîntînile de suprafaţă şi 5,2% din fîntînile arteziene din R.Moldova sînt poluate cu nitraţi. Despre aceasta a anunţat miercuri Nicolae Opopol, membrul corespondent al AŞM, şeful catedrei „Igienă şi Epidemiologie” a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testimiţeanu”, în cadrul unui seminar cu privire la calitatea apei potabile din R. Moldova.

După cum transmite INFOTAG, Opopol a menţionat că acum 30-40 de ani în Moldova doar 20% din fîntînile de suprafaţă aveau un conţinut sporit de nitraţi.

„Creşterea cantităţii de nitraţi în fîntîni este determinată în special de activitatea umană – producerea şi utilizarea îngrăşămintelor minerale, producerea aluminiului, activitatea zootehnică, managementul casnic şi prelucrarea primară a produselor”, a spus Opopol.

Citeste mai departe...