Trei distincţii ştiinţifice - unui savant moldovean

2009-04-03
 

Între 24-27 martie curent, la Cluj-Napoca (România), s-a desfăşurat ce-a de a VII-a ediţie a Salonului Internaţional al Cercetării, Inovării şi Inventicii PRO INVENT, la care a participat şi Agenţia de Stat pentru Protecţie Intelectuală a Republicii Moldova. Academia de Ştiinţe a Moldovei a fost reprezentată la manifestare de Institutul de Genetică şi Fiziologie a Plantelor şi Institutul de Zoologie.

  Institutul de Genetică şi Fiziologie a Plantelor a expus în  cadrul Salonului Internaţional trei postere cu mostrele soiurilor noi de culturi leguminoase, fiind menţionat cu o Diplomă de Excelenţă. Rezultate impresionante a înregistrat doctorul habilitat în ştiinţe biologice Valentin Celac, cercetător ştiinţific principal al acestui institut, membru titular al Academiei Internaţionale de Ştiinţe Ecologice şi Protecţie Vitală de pe lîngă ONU (Rusia, 2005). Societatea Inventatorilor din România i-a conferit Ordinul Ştiinţific „Gogu Constantinescu” în grad de Comandor pentru rezultate remarcabile obţinute în activitatea de cercetare, de promovare a inventicii, precum şi pentru contribuţii la recunoaşterea internaţională a creativităţii româneşti. De asemenea, savantul moldovean a fost distins cu Diploma de Excelenţă şi Medalia de Aur pentru un ciclu de invenţii din domeniul geneticii şi ameliorării plantelor. Cea de a treia distincţie - Medalia de Argint – i-a fost acordată pentru crearea soiului de linte Aurie. În total, palmaresul realizărilor sale enumără peste 20 de medalii de aur, argint şi de bronz, diferite trofee şi circa 35 de diplome de excelenţă.

                Rezultatele cercetărilor biologului Valentin Celac în domeniul botanicii, geneticii şi ameliorării plantelor pe parcursul a 45 de ani de activitate ştiinţifică au fost reflectate în circa 340 lucrări, inclusiv 8 monografii, 16 culegeri tematice, 24 brevete şi cereri de brevete de invenţie, o parte dintre care sunt citate în monografii, manuale şi articole din reviste de prestigiu. Recent, savantul şi-a marcat jubileul de 70 de ani, demonstrînd şi la această vîrstă  o capacitate de muncă excelentă, interesul profund  pentru ştiinţă şi inovare.

                                                                                                                                              Tatiana Rotaru