Adevărul şi credinţa omului de cultură Ion Ungureanu

2009-05-08
 

Academia de Ştiinţe a Moldovei şi-a reconfirmat pentru a câta oară statutul de adevărat centru academic prin activitatea şi realizările sale, dar şi prin organizarea multiplelor evenimente de o semnificaţie aparte pentru mediul ştiinţific, dar şi cultural.

În contextul celor expuse, Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al A.Ş.M., în şedinţa din 26 martie curent, i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa al A.Ş.M. eminentului om de cultură şi artă Ion Ungureanu, Artist al Poporului din Republica Moldova, laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova, maestru emerit în arte al Federaţiei Ruse. O hotărâre în acest sens a fost luată de organul executiv al Asambleei A.Ş.M. la demersul Institutului Patrimoniului Cultural şi Biroului Secţiei de Ştiinţe Umanistice şi Arte a A.Ş.M. cu argumentele de rigoare: pentru contribuţii substanţiale aduse la dezvoltarea artei teatrale în calitate de actor şi regizor, promovarea culturii naţionale în afara hotarelor republicii.

Astfel, la 7 mai curent, în Sala Azurie a A.Ş.M. a avut loc Conferinţa ştiinţifică cu genericul „Ion Ungureanu actor, regizor, om de cultură”.

În cuvântul de deschidere a conferinţei, academicianul Teodor Furdui, prim-vicepeşedinte al A.Ş.M., a menţionat meritele incontestabile ale dl Ion Ungureanu în calitate de regizor, remarcând faptul că „măiestria regizorală a Domniei sale a atins cele mai înalte culmi, fiind apreciată cu multiple distincţii şi titluri de onoare”. În discursul său l-a caracterizat pe actorul Ion Ungureanu, drept „fenomen inedit complex în dramaturgie, cinematografie, radio şi televiziune”. N-a fost trecută cu vederea nici activitatea dlui Ion Ungureanu în calitate de ministru,ca exponent al culturii naţionale, remarcând „contribuţia sa esenţială la dezvoltarea artei teatrale, pregătirea cadrelor de actori tineri, promovarea valorilor culturale” etc.

Toate aceste realizări l-au plasat pe Domnia sa în rândul oamenilor remarcabili de cultură, veritabililor maeştri în artă.

În comunicarea sa „Adevărul şi credinţa regizorului Ion Ungureanu”, dr Victoria Fedorenco a reflectat despre adevăr şi credinţă care reprezintă „cea mai bună unitate de măsură a personalităţii umane”, fiind la fel de importante şi pentru determinarea conştiinţei artistice. Făcând o trecere la calitatea de regizor a maestrului, dna Fedorenco a relevat semnificaţia şi greutatea cuvântului în spectacolele montate cu iscusinţă şi deosebit talent. Criticii de teatru au remarcat „reflectarea evoluţiei stării sufleteşti a personajelor”. Dr. V. Fedorenco a dat citire unei scrisori, venite în adresa conferinţei, de la Moscova, din partea Irinei Uvarova, teatrolog, doctor în studiul artelor Doctor Honoris Causa al A.Ş.M., în care vorbeşte despre atitudinea respectuoasă a actorilor de la Teatrul Armatei faţă de tot ceea ce a făcut marele regizor, aflându-se în metropola rusă. O telegramă a venit şi din partea dlui Pavel Proca, secretar al Teatrului Naţional „V. Alecsandri” din Bălţi.

Comunicatul „Ani de tinereţe – ani de căutări şi realizări”, prezentat de către membrul corespondent al A.Ş.M., Leonid Cemortan, a scos în evidenţă capacitatea maestrului de a pătrunde în esenţa lucrurilor, a marilor drame, semnificaţiei mesajului dramatic şi găsirea soluţiilor pentru prezentarea acestui mesaj. Din comunicatul dr.hab. Ana-Maria Plămădeală „Refugiu-exil în destinul intelectualilor basarabeni” desprindem ideea că Ion Ungureanu prin tot ce a făcut a readus umanul în artă, iar conferinţa se desfăşoară sub semnul adevărului.

La rândul său, actorul, regizorul şi omul de cultură Ion Ungureanu a ţinut să aducă mulţumiri Academiei de Ştiinţe a Moldovei pentru faptul că în calitatea sa de templu al culturii şi adevărului „a aplecat capul asupra artei teatrale”. Vorbind despre idealul său - credinţa şi adevărul - Domnia sa spune că „nu putem vedea lumea în afara credinţei. Teatrul este cuvânt, iar unde este cuvântul este şi omul, misiunea omului de cultură fiind de a educa şi a cultiva frumosul”.

În cadrul conferinţei au mai luat cuvântul colegi, actori şi prieteni de crez şi de viaţă ai dlui Ungureanu. Astfel, renumitul compozitor Eugen Doga aduce mulţumiri maestrului pentru faptul că a fost primul care a colaborat cu el, atunci când activa la Teatrul „Luceafărul”, iar mai târziu şi la spectacolele montate la Moscova, graţie cărora a devenit cunoscut şi în afara ţării.

Academicianul Gheorghe Ghidirim, acest simbol al chirurgiei autohtone, ştie nu numai să ne ţină sănătoşi, dar şi să fie un bun prieten şi un mare consumator de arte frumoase. Venea la teatru ca la şcoală, venea pentru a învăţa limba, o limba frumoasă şi curată, venea sa-l vadă şi să-l audă pe I. Ungureanu.

Academicianul Mihai Cimpoi a apreciat gestul foarte inspirat al A.Ş.M. de a-i conferi titlul de Doctor Honoris Causa, remarcând faptul că Ion Ungureanu şi-a demonstrat şi astăzi ţinuta sa academică prin comunicarea de mare actualitate prezentată audienţei. Continuând gândurile şi cuvintele alese adresate maestrului, criticul literar a vorbit despre „fenomenul Ungureanu”, accentuând deplinătatea omului de cultură. „Când vorbim de Ungureanu, avem de-a face cu o conştiinţă. Şi daca se spune ca omul sfinţeşte locul, Ungureanu a sfinţit locul acolo unde a fost”, a spus M. Cimpoi.

În asentimentul antevorbitorilor a fost şi academicianul Petru Soltan, dramaturgul Andrei Srtâmbeanu, dr. Nicolae Matcaş, actorul Gheorghe Urschi ş.a.

Eugenia Tofan,
Serviciul de presă al A.Ş.M