Şedinţa CSŞDT al A.Ş.M. privind aportul comunităţii ştiinţifice în depăşirea crizei economice financiare globale

2009-05-13

La 13 mai curent, la ora 10:00, în Sala azurie (bd. Ştefan cel Mare, 1) a avut loc şedinţa Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al A.Ş.M.

Întru elucidarea cauzei crizei economico-financiare globale, a impactului ei asupra Republicii Moldova şi evitarea sau diminuarea unor eventuale consecinţe negative, Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al A.Ş.M. a creat o comisie, constitută din specialişti notorii în domeniul economiei, din cadrul Institutului de Economie, Finanţe şi Statistică al A.Ş.M., Academiei de Studii Economice din Moldova, Universităţii Tehnice din Moldova şi Universităţii Agrare din Moldova.

Activitatea comisiei va fi condusă de către vicepreşedintele A.Ş.M., m.c. Ion Tighineanu.


Serviciul de presă al A.Ş.M.
Relaţii la tel. 27 23 37