Integrare europeană. Ştiinţa la zi

2009-07-06

 Deja cunoaştem că Uniunea Europeană este o comunitate care, actualmente,  întruneşte 27 de state, constituită în scopul asigurării păcii, stabilităţii şi prosperităţii cetăţenilor acestora, în cadrul unui proces continuu de integrare bazat pe interese economice, politice şi sociale comune.
    Dr. Benita Ferrero-Waldner, Comisar pentru Relaţii Externe şi Politică Europeană de Vecinătate spunea că „Politica Europeana de Vecinătate este o oportunitate pentru noi şi partenerii noştri pentru a împărtăşi beneficiile a jumătate de secol de integrare europeana paşnica”.
      Deşi oficialii moldoveni au declarat integrarea europeană, începînd cu anul 2003, drept obiectiv strategic prioritar în faţa instituţiilor centrale ale statului, informarea despre integrarea europeană în general şi cea a Republicii Moldova în special denotă un grad insuficient de cunoaştere a fenomenului respectiv.
    Integrarea europeană rămîne a fi un domeniu încă nou pentru interesul public din Republica Moldova. Statisticile indică că 70 % din populaţia ţării se pronunţă pentru integrarea ţării noastre în Uniunea Europeana. Cu toate acestea, doar 20 % dintre aceştia au auzit şi cunosc cîte ceva despre Planul de Acţiuni RM-UE. Şi această pentru că în  Republica Moldova, integrarea europeană şi, în mod special, aderarea la Uniunea Europeană n-au constituit subiecte relevante de discuţii nici între partidele politice, nici în societate.   
     În contextul politicii de integrare europeană, la iniţiativa Academiei de Ştiinţe a Moldovei, o echipă de cercetători de la diferite instituţii din Republica Moldova (AŞM, ASEM, ULIM, Ministerul Afacerilor Externe şi al Integrării Europene) au elaborat un studiu cu intenţia de a readuce în discuţie unele dintre cele mai importante aspecte ale problemei în cauză. 
    Din această perspectivă, prin hotărîrea cu privire la finanţarea proiectului „Analiza premiselor economice şi sociale a riscurilor şi avantajelor Integrării Europene şi aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană”, Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al AŞM a decis să  asigure suportul financiar al acestui proiect. Activitatea echipei de  cercetare în procesul elaborării acestui studiu a fost coordonată de către dr. hab., m.c. al AŞM, Dumitru Moldovanu, decan al Facultăţii Relaţii Economice Internaţionale, ASEM. Pe lîngă obiectivele realizate în cadrul acestui proiect se numără şi editarea lucrării „Integrarea Europeană a Republicii Moldova: Premise, avantaje şi oportunităţi pierdute”/coord.: Dumitru Moldovanu. – Chişinău: Î.E.P. Ştiinţa, 2009, 160 p.
    În studiul respectiv se face o analiză profundă a procesului de integrare europeană, cercetînd acest fenomen în toată complexitatea lui. Au fost analizate tendinţele dezvoltării parteneriatului economic în cadrul organizaţiilor regionale, decalajele economice, s-au evaluat beneficiile aderării Republicii Moldova la UE, costurile aderării şi oportunităţile pierdute.
     În susţinerea demersului Republicii Moldova de aderare la UE, autorii lucrării analizează şi prezintă studii privind evoluţia relaţiilor economice şi politice între RM şi UE; strategia RM privind asocierea la UE; implementarea Planului de Acţiuni RM-UE etc.
   Unul din obiectivele fundamentale pentru UE este ca, pînă în 2010, „să devină cea mai dinamică şi competitivă economie bazată pe cunoaştere, capabilă să asigure o creştere şi o dezvoltare durabilă, însoţită de  creşterea investiţiilor în educaţie şi inovare”. Acest factor a constituit logica unui capitol al prezentului studiu privind integrarea graduală a sferei de cercetare-inovare din Republica Moldova în spaţiul european al cercetării şi anume: rolul cercetării-inovării în cadrul politicilor comunitare; relaţiile tehnico-ştiinţifice dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană; consolidarea potenţialului ştiinţific autohton în vederea integrării în spaţiul ştiinţific european etc.
   În final, autorii studiului fac concluzii şi înaintează un set de propuneri privind procesul de integrare europeană al Republicii Moldova, în speranţa că se va acoperi măcar o parte din golul informaţional atît despre integrare ca proces, cît şi despre relaţiile RM-UE.

Eugenia Tofan,
Serviciul de presă al A.Ş.M.