Glebus Sainciuc – Doctor Honoris Causa al Academiei de Ştiinţe a Moldovei

2009-07-21
 

La 21 iulie 2009, ora 10.00,  în Sala Azurie a A.Ş.M., bd. Ştefan cel Mare, 1, va avea loc şedinţa Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al A.Ş.M., în cadrul căreia vor fi înmînate însemnele de Doctor Honoris Causa artistului plastic Glebus Sainciuc, cavaler al Ordinului Republicii, laureat al Premiului de Stat al R.S.S.M., Artist al Poporului.
Titlul de Doctor Honoris Causa al A.Ş.M., eminentului om de cultură şi artă Glebus Sainciuc, i-a fost acordat prin hotărîrea Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al A.Ş.M. din 30 aprilie 2009, la demersul Institutului Patrimoniului Cultural (IPC) al A.Ş.M.
Laudatio va fi rostit de acad. Gheorghe Duca, preşedintele A.Ş.M.

În cadrul manifestării vor lua cuvîntul:
Ghenadie Jalbă, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova;
Dr. hab.Tudor Stăvilă, şef Secţie „Arte vizuale” al IPC al A.Ş.M.
În aceeaşi zi, ora 17.00, în incinta Centrului Expoziţional „Constantin Brîncuşi” al Uniunii Artiştilor Plastici, va fi organizată expoziţia lucrărilor maestrului.

La eveniment sunt invitaţi reprezentanţii mass-media.

Eugenia Tofan,
Serviciul de presă al A.Ş.M.

Fişier biografic


Glebus Sainciuc  s-a născut la 19 iulie 1919 în oraşul Chişinău. Este un artist plastic basarabean, portretist, cunoscut mai ales pentru colecţia sa de măşti din papier mâché, pe care le prezintă el însuşi. Autor al mai multor lucrări de pictură şi grafică, apreciate înalt de critici, personalitate remarcabilă prin atitudinea sa civică, artistul Glebus Sainciuc se distinge prin originalitatea stilului, un incontestabil talent actoricesc şi umor subtil.

Între anii 1931-1940 a studiat la şcoala generală din Chişinău,  la Facultatea de Arhitectură a Politehnicii din Bucureşti (1942-1944),  iar între 1944-1947 la Şcoala Republicană de Arte Plastice „Ilia Repin”.  Din 1957 Glebus Sainciuc a început să participe la expoziţii reprezentative naţionale şi internaţionale.  Pe parcursul a 50 de ani Maestrul a avut numeroase  expoziţii personale în Moldova (Chişinău), Federaţia Rusă (Moscova), Azerbaidjan (Baku), Ucraina (Odesa, Lvov), România (Cluj, Piatra – Neamţ, Iaşi), Uzbekistan, Franţa şi Belgia. Din punct de vedere cronologic creaţia Maestrului este "deschisa" de lucrarea  "Vinificatorii" (1947), executata  după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, fiind continuată de „Tractorişti” la care a lucrat împreună cu V. Rusu-Ciobanu (1950), urmată de pânza „Ferma de lapte”(1956) şi „Masa Mare” (1960), un tablou programatic, cu ample deschideri perspectivale, ce relevă o bogată gamă de caractere, personajele cărora sunt tratate, ca şi în alte cazuri,  cu o doză considerabilă de spirit umoristic.
Pentru înalte realizări de valoare artistică a fost menţionat cu Medalia de argint a EREN din URSS (1971), distins cu  Maestru emerit în artă (1976), Premiul de Stat (1980), Artist al poporului (1991), Ordinul Republicii Moldova (1998), iar în 1999 – cu Premiul pentru întreaga activitate şi prosperarea artelor plastice.
La Ediţia a VI-a a Salonului Internaţional de Carte pentru Copii, care s-a desfăşurat în zilele de 17-20 aprilie 2002, la Chişinău, Glebus Sainciuc a fost premiat cu distincţia "Pentru fidelitate Salonului şi măiestrie deosebită".