Şedinţa Biroului CSŞDT al A.Ş.M.

2009-07-22

La 20 iulie,  curent a avut loc şedinţa Biroului Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică (CSŞDT) al A.Ş.M., prezidată de acad. Gheorghe Duca, preşedintele A.Ş.M.

Pe agenda de lucru a şedinţei au fost incluse  mai multe chestiuni  ce vizează activitatea organizaţiilor din sfera ştiinţei şi inovării.

Printre cele mai importante probleme examinate, Biroul CSŞDT a readus în discuţie subiectul  privind activitatea Institutului de Economie, Finanţe şi Statistică (IEFS) al A.Ş.M.

În acest sens, a fost audiată informaţia privind recomandările Comisiei CSŞDT pentru Institutul nominalizat, prezentată de  m.c. Ion Thighineanu, vicepreşedinte al A.Ş.M. Ca măsuri de optimizare a activităţii Institutului s-a propus elaborarea unei noi organigrame a IEFS, fapt ce presupune  lichidarea celor cinci Centre existente la moment şi crearea a şase Laboratoare de cercetare şi anume:  LaboratorulModelare şi politici economice”;  Laboratorul   Mecanisme financiare şi monetare”;  Laboratorul   „Economie agroalimentară şi dezvoltare rurală”; Laboratorul „Demografie, piaţa muncii şi protecţie socială”;  Laboratorul  Statistică social-economică; Laboratorul   „Informaţional-analitic în economie”.

Raportorul a menţionat, de asemenea, că cercetarea ştiinţifică în domeniul economiei reprezintă o tradiţie şi o necesitate a ştiinţei autohtone, iar lichidarea IEFS ar perturba continuitatea acestui proces. Din această perspectivă, Comisia consideră imperativă existenţa şi funcţionarea unei atare instituţii în sistemul naţional al ştiinţei şi inovării, deoarece ponderea cercetărilor fundamentale  specializate  în domeniul economiei îi revine anume acestui Institut.

Tot în acest context, a fost  examinată şi chestiunea cu privire la activitatea Institutului de Filologie. Un raport  privind activitatea acestuia a fost prezentat de dr.hab. Mariana Şlapac, vicepreşedinte al A.Ş.M. Vizavi  de măsurile de optimizare a activităţii  Institutul de Filologie s-a propus de inclus recomandări sub aspectul necesităţii contribuţiei Institutului la elaborarea şi promovarea politicii lingvistice.

 De asemenea, s-a propus a se reexamina organigrama Institutului, în vederea creării unor subdiviziuni de cercetare a problemelor de strictă actualitate şi necesitate pentru ştiinţa filologică şi societate şi anume: crearea a  trei Centre: Centrul de Literatura şi Folclor; Centrul de dialectologie şi cultivarea a limbii; Centrul de servicii lingvistice şi terminologie

 Acad. Teodor Furdui, prim-vicepreşedinte al A.Ş.M. a remarcat că astăzi ştiinţa şi inovarea constituie principalul factor al progresului social. Respectiv, s-a creat deja un fundament corespunzător cercetării ştiinţifice şi, evident, apar noi cuvinte, noi noţiuni şi noi expresii în diverse domenii, iar toate acestea nu trebuie să ramînă fără ecou din punct de vedere lingvistic. Prim-vicepreşedintele consideră ca, pentru a răspunde acestor rigori este necesar ca această dinamică a vocabularului să fie urmărită sistematic şi înregistrată  într-o bază de date, să fie editat un dicţionar special de  cuvinte noi apărute sau mai frecvent utilizate în ultima perioadă în limba noastră,  aceasta presupunînd şi una din sarcinile de bază ale Institutului.

 

Eugenia Tofan,

Serviciul de presă al A.Ş.M.