Perpetuum mobile: azi seara - O întîlnire cu academicianul Ion Bostan

2009-07-30

Azi seara (30.07.2009), începînd cu ora 21.40, va fi pusă pe post ediţia de rînd a Revistei de ştiinţă şi inovare Perpetuum mobile, iniţiată acum 3 ani de Canalul de televiziune Moldova 1, şi cu care deja ne-am obişnuit. De această dată regizorul emisiuni Perpetuum mobile Vasile Ernu şi redactorul Elena Cecan vor prezenta o schiţă-portret despre academicianul Ion Bostan, profesor universitar, rectorul Universităţii Tehnice din Moldova (UTM), care mîine, la 31 iulie, marchează jubileul de 60 de ani. Îi aducem şi pe această cale sincere felicitări cu urări de sănătate, cît mai multă inspiraţie în activitatea sa ştiinţifică şi didactică, noi împliniri.

La realizarea acestui portret de savant participă: academicianul Gheorghe Duca, preşedintele A.Ş.M.; academicianul Teodor Furdui, prim-vicepreşedinte al A.Ş.M.; academicianul Valeriu Canţer, preşedintele Consiliului Naţional pentru Acreditare şi Atestare al R.M.; dr. hab. Valeriu Dulgheru, şeful Catedrei teoria mecanismelor şi organe de maşini, UTM; fiul omagiatului, dr. Viorel Bostan, conferenţiar universitar din cadrul aceleiaşi instituţii de învăţămînt superior.

Emisiunea va fi transmisă în reluare vineri, la 7 august, începînd cu ora 19.45.

Tatiana Rotaru,
Serviciul de presă al A.Ş.M.