Sărbătoarea Naţională „Limba noastră” la Academia de Ştiinţe a Moldovei

2009-09-01
 

Pentru conducerea Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Ziua de 31 august – Sărbătoare Naţională a Limbii – a început cu depunerea de flori la monumentul Marelui Voievod Ştefan cel Mare şi la bustul poetului Mihai Eminescu.

Începînd cu ora 10:00, Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al A.Ş.M. şi Senatul Universităţii de Stat din Moldova s-au întrunit, în Sala Azurie a Academiei de Ştiinţe a Moldovei, în Şedinţa festivă consacrată Sărbătorii Naţionale „Limba noastră”.

Acad. Gheorghe Duca, preşedintele A.Ş.M., care a prezidat şedinţa a felicitat audienţa cu ocazia aniversării a 20-a de la adoptarea legislaţiei lingvistice şi instituirii Sărbătorii Naţionale „Limba Noastră”. În alocuţiunea pe care a rostit-o, preşedintele A.Ş.M. a menţionat că „şedinţa de astăzi are mai multe semnificaţii şi toate de o puternică simţire şi trăire sufletească. Am conceput-o ca pe un omagiu adus Limbii, prin cinstirea purtătorilor ei, a personalităţilor acestui neam, care au contribuit substanţial la valorificarea şi îmbogăţirea „Limbii sfinte”, precum a definit-o Alexe Mateevici, limbă pe care Mihai Eminescu o venera şi avea s-o numească într-un manuscris ca fiind „Împărăteasă la ea acasă”, adăugând într-un alt manuscris, că „nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba e stăpâna noastră”.

Fiind la o oră a bilanţurilor anului istoric 1989, s-a considerat a fi nedrept ca în cadrul şedinţei festive a Academiei de Ştiinţe a Moldovei să fie trecute cu vederea numele personalităţilor marcante care astăzi nu mai sunt printre noi, dar care, prin consecvenţa lor, au contribuit la realizarea idealurilor naţionale. În semn de recunoştinţă, audienţa a păstrat un moment de reculegere în memoria lor.

În continuare, preşedintele A.Ş.M. a rostit Laudatio pentru Ion Ungureanu, Artist al Poporului, Laureat al Premiului de Stat, fiindu-i înmînate însemnele de Doctor Honoris Causa.

La rîndul său, eminentul om de cultură şi artă Ion Ungureanu a prezentat discursul „Oraţio gratitudinis – Teatrul şi limba literară în Republica Moldova”.

De asemenea, în cadrul şedinţei, scriitorul Ion Hadîrcă a venit cu propunerea de a înainta candidatura poetului Grigore Vieru, post-mortem, la prestigiosul Premiu internaţional cultural Herder, premiu ce se acordă unor personalităţi marcante aparţinînd culturilor central şi sud-est europene.

Rectorul Universităţii de Stat din Moldova, prof. Gheorghe Ciocanu, în alocuţiunea sa, în numele Senatului USM, a susţinut această iniţiativă.

La eveniment au participat membrii Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al A.Ş.M., membrii Senatului USM, membrii A.Ş.M., directorii institutelor din sfera ştiinţei şi inovării, profesori universitari, cercetători ştiinţifici, elevii Liceului A.Ş.M.

Eugenia Tofan,
Serviciul de presă al A.Ş.M.