Valorificarea oportunităţilor oferite de organismele internaţionale

2009-09-18
 

Pe data de 17 septembrie 2009, în incinta Bibliotecii Ştiinţifice Centrale „Andrei Lupan" a A.Ş.M., Universitatea Academiei de Ştiinţe a Moldovei (UnAŞM) a organizat Seminarul internaţional cu genericul „Elaborarea curriculelor şi transferul tehnologic".

Evenimentul a avut loc în cadrul proiectului internaţional TEMPUS „Universitatea antreprenorială ca model de joncţiune între educaţie, ştiinţă şi dezvoltare inovaţională", coordonat de Fondazione Politecnico Di Milano cu parteneri din cinci universităţi (Italia, Kazahstan, Moldova, Rusia şi Polonia) şi trei companii antreprenoriale (din Marea Britanie şi Rusia), toate avînd drept scop susţinerea cercetării inovaţionale în spirit de atreprenoriat.

M.c. Maria Duca, rectorul UnAŞM, în cuvîntul de deschidere a ţinut să mulţumească partenerilor consorţiumului pentru aceasta oportunitate, menţionînd că prezenţa formatorilor străini oferă audienţilor care participa la respectivele training-uri, ce vizează dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale, o posibilitate unică de a valorifica aceste oportunităţi, de a iniţia şi coordona şi alte proiecte cu implicaţia organismelor internaţionale.

Făcînd referire la semnificaţia acestui proiect, m.c. Ion Tighineanu, vicepreşedinte al A.Ş.M., a ţinut să sublinieze importanţa capitalului uman, care reprezintă un element definitoriu în procesul de trecere la o economie bazată pe cunoaştere.

În acest sens, participarea UnASM în consoţiumul proiectului TEMPUS nominalizat va contribui la pregătirea cadrelor autohtone calificate în domeniul antreprenoriatului inovaţional, fapt ce va avea un impact pozitiv asupra procesului de implementare practică a rezultatelor activităţii ştiinţifice.

În cadrul şedinţei plenare au fost prezentate mai multe comunicări în expunerea specialiştilor şi partenerilor de peste hotare, precum: „Antreprenoriatul în calitate de forţă motrice pentru inovare şi prosperitate", „Valorificarea inovării: rolul unicităţii şi a evaluărilor complementare", „Inovarea accesibilă: o nouă paradigmă pentru managementul inovării industriale" etc.

Pe post de audienţi au fost: studenţi, masteranzi, docoranzi din cadrul UnASM, cercetători de la institutele de cercetare şi a universităţilor, rezidenţi din cadrul Incubatorului de Inovare şi a Parcului tehnico-ştiinţific.

În calitate de formatori au fost antrenaţi partenerii consorţiumului proiectului, precum: Tommaso Minola, Giovanni Ceriani, Davide Chiaroni, Federico Frattini (Universiatea Politehnică din Italia), Alan Garratt, Walter Finlay (Marea Britanie), Andrei Drobyshev, Nurzhan Alzhanova (Kazahstan), Jolanta Pacura (Polonia), Georgy Laptev, Dmitry Shaytan, Ekaterina Polezhaeva (Rusia).

Eugenia Tofan,
Serviciul de presă al A.Ş.M.