Şedinţa Consiliului Asociaţiei Internaţionale a Academiilor de Ştiinţe la Chişinău

2009-09-23

 Miercuri, la 23 septembrie curent, începînd cu ora 14.30, în Sala Mică a Academiei de Ştiinţe a Moldovei (bd. Ştefan cel Mare, 1, et. II), se va întruni în şedinţă Consiliul Asociaţiei Internaţionale a Academiilor de Ştiinţe (AIAŞ cu sediul la Kiev), avînd drept generic „Dezvoltarea ştiinţei contemporane şi rolul ei în condiţiile crizei financiar-economice şi de globalizare”. Conform Programului de lucru, sunt preconizate mai multe chestiuni: „Cu privire la rezultatele activităţii Asociaţiei Internaţionale a Academiilor de Ştiinţe (decembrie 2008–septembrie 2009)”, raportor preşedintele AIAŞ, acad. Boris Paton, preşedintele Academiei Naţionale de Ştiinţe a Ucrainei, membru de onoare al A.Ş.M.
 Cel de al doilea raport cu tema „Dezvoltarea ştiinţei contemporane şi rolul ei în condiţiile crizei financiar-economice şi de globalizare” va fi prezentat de acad. Gheorghe Duca, preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
 În continuare vor avea loc dezbateri cu participarea conducătorilor delegaţiilor din Federaţia Rusă, Ucraina, Republica Belarusi, Tadjikistan, Azerbaigean etc.
 Participanţii la şedinţa Consiliului AIAŞ vor adopta Adresarea Asociaţiei Internaţionale a Academiilor de Ştiinţe  cu privire la dezvoltarea ştiinţei contemporane în condiţiile crizei financiar-economice şi de globalizare.
 La eveniment sunt invitaţi reprezentanţii mass-media.

        Tatiana Rotaru,
       Serviciul de presă al A.Ş.M.