Savanţii autohtoni în aria europeană de cercetare

2009-10-05
 

La 2 octombrie curent, la Academia de Ştiinţe a Moldovei a avut loc o întrevedere a acad. Gheorghe Duca, preşedintele A.Ş.M., cu un grup cu participanţii la Conferinţa Utilizatorilor Reţelei Naţionale Ştiinţifico-Educative (RENAM) „RENAM – 10 ani de activitate”.

În cadrul întrevederii au fost discutate probleme de actualitate sub aspectul reformării domeniului de cercetare din Republica Moldova, dar şi colaborării cu Comitetul pentru Pace şi Securitate NATO.

Menţionînd direcţiile prioritare ale activităţii A.Ş.M., acad. Gheorghe Duca a subliniat depăşirea situaţiei de izolare a savanţilor din Moldova de ştiinţa europeană şi implicarea acestora în aria europeană de cercetare. Totodată, preşedintele A.Ş.M. a reliefat că în ultimii zece ani s-au produs schimbări calitative în domeniul asigurării informaţionale a organizaţiilor ştiinţifice ale instituţiei academice, specificînd că prin intermediul programelor NATO pentru ştiinţă a fost instituita Asociaţia RENAM, care oferă posibilităţi de accesare a spaţiului informaţional modern din sfera ştiinţei si educaţiei.

S-a constatat că Asociaţia RENAM a înregistrat performanţe considerabile în constituirea fundamentului informaţional academic în sfera cercetării şi educaţiei. În context, directorul general al Asociaţiei RENAM, acad. Andrei Andrieş a ţinut să accentueze motivaţia dublă a vizitei savanţilor străini la eveniment, acesta reflectînd şi discuţiile privind aspectele de finisare a proiectului de creare a canalului informaţional pe bază de fibră optică Chişinău-Iaşi.

Din această perspectivă, în cadrul întrevederii, părţile au acordat o atenţie deosebită problemelor ce vizează dezvoltarea în continuare a reţelei informaţionale pentru educaţie şi cercetare din Republica Moldova.

La rîndul său, prof. Erich Peplow, co-director al proiectelor NATO s-a arătat interesat de colaborarea în continuare cu Academia de Ştiinţe a Moldovei si cu Asociaţia RENAM. Ideea colaborării şi implementării cu succes a unor proiecte comune a fost reiterata, de asemenea, şi de către savantul din România, prof. Octavian Rusu, director al reţelei naţionale de educaţie (RoEduNet), prin care reţeaua RENAM este conectată la reţeaua academică transeuropeană GEANT.

La întînlire au mai participat: m.c. Ion TIGHINEANU, vicepreşedinte al AŞM, dr. Grigore SECRIERU, director executiv RENAM, dr. Petru BOGATENCOV, şef de departament RENAM, Igor Cojocaru, director al Institutului de Dezvoltare a Societăţii Informaţionale, prof. Lorenzo ROSSI (Italia), specialist în domeniul securităţii în reţele de calculatoare.

Eugenia Tofan,
Serviciul de presă al A.Ş.M., tel.: 27-23-37