Secţia de Microbiologie a A.Ş.M. - 50 de ani

2009-10-06
 

În zilele de 5-6 octombrie 2009, Institutul de Microbiologie şi Biotehnologie al A.Ş.M., Societatea Microbiologilor din Republica Moldova organizează Conferinţa ştiinţifică naţională, cu participare internaţională, „Probleme actuale ale microbiologiei şi biotehnologiei”, consacrată celei de-a 50 aniversări de la fondarea Secţiei de Microbiologie a A.Ş.M.

Evenimentul este organizat cu scopul de a generaliza, sintetiza şi integra cunoştinţele acumulate în domeniul microbiologiei şi biotehnologiei, în decursul ultimilor ani prin efortul comunităţii ştiinţifice, reprezentată de diverse instituţii de cercetare din ţară şi de peste hotare.

Obiectivele prioritare care au determinat organizarea şi desfăşurarea Conferinţei includ evidenţa principalelor realizări în domeniul microbiologiei aplicate, microbiologiei medicale şi a solului, precum şi a biotehnologiei, obţinute de cercetătorii din Republica Moldova şi alte ţări; evidenţierea valorii realizărilor microbiologiei şi biotehnologiei în Republica Moldova în contextul dezvoltării acestor discipline pe plan mondial.

În cadrul sesiunii plenare, un cuvînt de salut către participanţii la eveniment, a rostit acad. Gheorghe Duca, preşedintele A.Ş.M., care a menţionat aportul microbiologilor din cadrul Secţiei de Microbiologie, relevînd că rezultatele şi succesele obţinute de către cercetători au depăşit demult hotarele tării, fiind promovată, la cel mai înalt nivel, imaginea întregii comunităţi ştiinţifice academice. De asemenea, preşedintele A.Ş.M. a subliniat rolul incontestabil al acad. Valeriu Rudic, directorul Institutului, apreciind înalt Şcoala ştiinţifică, această direcţie ştiinţifică nouă pe care a fondat-o şi care reprezintă sinteza orientată a substanţelor bioactive şi elaborarea tehnologiilor avansate de obţinere a preparatelor biologice.

Prezent la eveniment, acad. Teodor Furdiu, prim-vicepreşedinte al A.Ş.M. a dat, de asemenea, o apreciere înaltă activităţii Institutului. Domnia sa a menţionat faptul că microbiologia este o direcţie care are o largă susţinere în societate, dată fiind posibilitatea microbiologiei de a găsi soluţii le cele mai stringente probleme din domeniul ştiinţelor fundamentale. Totodată, academicianul a readus în memorie şi numele celor care au stat la baza fondării acestui Institut, graţie cărora activitatea Institutului a fost recunoscută în toată lumea.

Directorul Institutului de Chimie al A.Ş.M., dr.hab., prof. Tudor Lupaşcu, a venit cu cele mai frumoase cuvinte felicitare şi apreciere pentru Institutul care aniversează această semnificativă dată, exprimînd certitudinea unei colaborări şi pe viitor.

Mesaje de felicitare au fost rostite şi de către alţi reprezentanţi ai instituţiilor, cu care Secţia de Microbiologie, are o colaborare fructuoasă.

Sesiunea plenara a continuat cu o incursiune în istoria dezvoltării instituţiei, reperele fiind prezentate de către directorul Institutului de Microbiologie şi Biotehnologie, acad. Valeriu Rudic.

Conferinţa ştiinţifică include activitatea în două secţiuni, în cadrul cărora sunt expuse mai multe comunicări ştiinţifice şi o sesiune de postere.

La eveniment participă savanţi din nouă ţări, precum: Bielarus, Israiel, Libia, Moldova, Polonia, România, Rusia, SUA, Ucraina.

Eugenia Tofan,
Serviciul de presă al A.Ş.M., tel.: 27-23-37