Reuniunea demografilor la AŞM

2009-10-16
 

În zilele de 15-16 octombrie 2009, demografi din mai multe ţări s-au întrunit la Academia de Ştiinţe a Moldovei, în cadrul Conferinţei ştiinţifice internaţionale "Procesele socio-demografice în societatea contemporană: de la meditaţii la acţiuni", eveniment organizat de către Institutul Integrare Europeană şi Ştiinţe Politice al AŞM şi UNFPA, Fondul ONU pentru Populaţie.
Conferinţa este organizată cu prilejul aniversării a 15-a de la adoptarea Planului de Acţiuni al Conferinţei Internaţionale pentru Populaţie şi Dezvoltare (Cairo, 1994), la care a subscris şi Guvernul Republicii Moldova.

Scopul conferinţei este de a sensibiliza opinia publică cu privire la situaţia actuală în domeniul demografic, dar şi a contribui la elaborarea unor instrumente eficiente de dirijare şi monitorizare a politicilor demografice.

Dr. Victor Ţvircun, directorul IIEŞP al AŞM, aflat şi pe post de moderator al evenimentului, salutînd audienţa, a adus cuvinte de mulţumire oaspeţilor de peste hotare pentru prezenţa la întrunire, exprimîndu-şi convingerea, că Forului respectiv, va examina cele mai stringente probleme din domeniu, fiind identificate şi tendinţele demografice din ţară.

Prezent la eveniment, acad. Gheorghe Duca, preşedintele AŞM, a menţionat că dezvoltarea resurselor umane şi evoluţia demografică a populaţiei reprezintă una din cele mai actuale probleme ale secolului, într-o măsura decisivă determinînd posibilităţile de creştere economică şi dezvoltare durabilă. Preşedintele AŞM a subliniat faptul că tranziţia economică şi-a lăsat vizibil amprenta privind procesul de evoluţie demografică, invocînd aici scăderea drastică a natalităţii şi migraţia masivă a populaţiei. Tocmai de aceea, „oamenilor de ştiinţă le revine un rol prioritar în elaborarea politicilor demografice prin oferirea unei analize multilaterale a problemelor", a specificat academicianul. Dorind succes participanţilor la Conferinţă, domnia sa şi-a exprimat speranţa că Forul va da răspuns la cele mai actuale probleme privind identificarea mecanismelor specifice proceselor demografice, oferirea opţiunilor pentru depăşirea consecinţelor sociale negative ale dezechilibrelor demografice, tendinţele demografice care se prefigurează în acest domeniu etc.

Lucrările Conferinţei au continuat în cadrul mai multor secţiuni, unde au fost examinate aspecte ce vizează procesele demografice în Republica Moldova şi în regiune.

Întrucît demografii s-au reunit pentru a aniversa 15 ani de la adoptarea Programului de Acţiune a Conferinţei Internaţionale pentru Populaţie şi Dezvoltare de la Cairo, un amplu raport, în acest sens, a fost prezentat de către acad. Gheorghe Paladi. În expunerea sa a vizat problemele stringente privind fenomenul demografic al populaţiei, schimbările care au avut loc în ultimii ani în domeniul demografic, accentuînd declinul natalităţii, fertilităţii etc. „Ţara noastră este la început de cale în soluţionarea multor probleme ce ţin de schimbările fenomenului demografic, cunoaşterea acestor transformări ar putea servi ca punct de reper în dezvoltarea durabilă a societăţii Republicii Moldova", a subliniat academicianul.

Timp de două zile demografii au dezbătut mai multe subiecte de actualitate ce vizează natalitatea, sănătatea reproductivă şi planificarea familială, morbiditatea şi mortalitatea populaţiei, procese demografice şi familia contemporană, migraţia şi rolul ei în reproducerea populaţiei, îmbătrânirea populaţiei şi consecinţele economice şi sociale, politici demografice: de la meditaţii la acţiuni.

Lucrările Conferinţei au finalizat cu adoptarea unei Rezoluţii. Specialiştii sunt de părerea că soluţionarea problemelor ce vizează domeniul demografic urmează să se regăsească într-o Strategie Naţională de securitate demografică, reuşita implementării şi monitorizării acesteia fiind în strictă concordanţă cu nivelul de pregătire a cadrelor în domeniu şi crearea unui Centru Naţional de Cercetări Demografice care ar activa în parteneriat cu Guvernul Republicii Moldova, iar elaborarea, controlul şi evaluarea politicilor demografice să fie fundamentate pe cercetările ştiinţifice, inclusiv cercetările interdisciplinare, datele statisticii curente, proiectările demografice.

La conferinţă au participat personalităţi notorii în domeniul demografiei din Republica Moldova, România, Rusia, Ucraina, Belarus, Franţa, Uzbekistan, Kazahstan, Tadjikistan, precum şi reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale şi nonguvernamentale.

Tuturor delegaţilor la Conferinţă le-au fost înmînate Diplome de participare.

Eugenia Tofan,
Serviciul de presă al AŞM, tel.: 27-23-37