Simpozionul internaţional „Protecţia plantelor – realizări şi perspective”

2009-10-22
 

La 20 octombrie 2009, în incinta Bibliotecii Ştiinţifice Centrale a AŞM „Andrei Lupan” (str. Academiei 5a), a fost dat start lucrărilor Simpozionului internaţional „Protecţia plantelor – realizări şi perspective”, eveniment organizat sub egida Organizaţiei internaţionale pentru protecţie biologică şi consacrat aniversării a 40-a de la fondarea Institutului de Protecţie a Plantelor şi Agricultură Ecologică (IPPE) al AŞM.

Simpozionul a întrunit reprezentanţi ai diferitor centre ştiinţifice internaţionale din ţări precum: SUA, Polonia, România, Ungaria, Federaţia Rusă, Ucraina, Belarus, Azerbaidjan, savanţi din cadrul Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi instituţiilor ştiinţifice de profil agricol, specialişti din domeniul protecţiei plantelor din Republica Moldova.

Evenimentul a fost deschis de dr.hab. Leonid Voloşciuc, directorul Institutului de Protecţie a Plantelor şi Agricultură Ecologică. Domnia sa a salutat prezenţa delegaţiilor de peste hotare, care au dat curs invitaţiei de a participa la acest eveniment remarcabil pe care îl marchează institutul, exprimîndu-şi speranţa că în cadrul Forului respectiv vor fi abordate subiecte, care să contribuie nemijlocit la soluţionarea diverselor probleme din domeniul protecţiei plantelor.

În numele conducerii Academiei de Ştiinţe a Moldovei, acad. Teodor Furdui, prim-vicepreşedinte al AŞM, a adus sincere felicitări Institutului, menţionînd că aniversarea în cauză este un omagiu adus cercetătorilor instituţiei care au depus eforturi la elaborarea metodelor alternative celor chimice de protecţie a plantelor şi de stopare a chimizării abuzive în agricultură, contribuind eficient la îmbunătăţirea vieţii populaţiei şi a stării mediului ambiant. Făcînd o retrospectivă a dezvoltării Institutului, acad. Teodor Furdui a remarcat rezultatele obţinute de IPPE pe parcursul a 40 de ani, subliniind că obţinerea lor nu ar fi fost posibilă fără perseverenţa directorilor Institutului, nominalizîndu-i pe toţi directorii care au activat pînă la ora actuală. În context, cu ocazia aniversării a 40-a de la fondarea IPPE, pentru merite deosebite în activitatea ştiinţifică, pentru contribuţia substanţială la soluţionarea diverselor probleme dificile din agricultură, prim-vicepreşedintele AŞM a înmînat diploma „Meritul Academic” directorului Institutului, dr.hab., prof. Leonid Voloşciuc şi dr. hab. Vasile Voineac.

Prezent la eveniment, Ion Perju, viceministru al Agriculturii şi Industriei  Alimentare al RM, salutînd participanţii Simpozionului, a transmis colaboratorilor IPPE un mesaj de felicitare în numele Ministerului, cu ocazia frumoasei aniversări. Viceministrul a ţinut să sublinieze că actuala întrunire este semnificativă nu doar prin omagierea unei vîrste a Institutului, dar şi prin importanţa deosebită a abordării problemelor privind protecţia plantelor vizavi de tehnologiile de obţinere a recoltelor mari şi calitative, precum şi prin caracterul distinct al acestui moment de cotitură, cînd se trasează căile principale de dezvoltare a Republicii Moldova sub aspectul sferei de cercetare şi inovare.

Activitatea Simpozionului s-a desfăşurat în cadrul mai multor sesiuni, unde, timp de două zile, specialiştii au luat în dezbatere probleme privind biodiversitatea organismelor dăunătoare şi benefice în ecosistemele naturale şi antropizate şi rolul lor în reglarea biocenotică a densităţii populaţiilor; probleme de sistematică şi monitorizare a dezvoltării organismelor dăunătoare în agrocenosele culturilor agricole; producerea şi aplicarea mijloacelor de protecţie biologică în bază de entomofagi, organisme entomopatogene şi a microorganismelor antagoniste ale patogenilor culturilor agricole; tehnologii de producere şi utilizare a mijloacelor biologice în bază de substanţe biologic active, de origine biogenică cu proprietăţi bioreglatoare; sisteme de protecţie integrată a plantelor cu capacităţi de ameliorare fitosanitară a agrocenoselor şi obţinerea produselor agricole competitive.

Forul a avut drept scop actualizarea rezultatelor ştiinţifice şi discutarea lor pentru promovarea tehnologiilor avansate de obţinere a recoltelor fitotehnice mari, de calitate înaltă, precum şi trasarea direcţiilor principale de activitate a savanţilor din domeniul protecţiei plantelor şi agriculturii ecologice în Republica Moldova. Desfăşurarea lucrărilor Simpozionului reprezintă şi o reacţie adecvată a cercetătorilor ştiinţifici din toată lumea la problemele fitosanitare grave cu care se confruntă agricultura contemporană.

Eugenia Tofan,
Serviciul de presă al AŞM, tel.: 27-23-37