Sărbătoarea teatrului în mediul academic

2007-10-31
 

În ultima zi a lui octombrie la Academia de Ştiinţe a Moldovei s-a întrunit conferinţa ştiinţifică internaţională cu genericul „Teatrul la răspîntie de secole”, dedicată jubileului de 80 de ani de la naşterea membrului corespondent Leonid Cemortan, cunoscut teatrolog din Republica Moldova. Cu un cuvînt de salut către participanţii la manifestarea ştiinţifică s-a adresat acad. Teodor Furdui, prim-vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, care a menţionat detaliat contribuţia omagiatului la dezvoltarea ştiinţei şi artei teatrale în Republica Moldova. Calde felicitări, urări de bine şi de succes i-a adresat dlui Leonid Cemortan dr. hab. Valentin Dergaciov, directorul Institutului Patrimoniului Cultural al A.Ş.M., colectiv în care activează în prezent jubiliarul.

Conform programului conferinţei ştiinţifice, în continuare membrul corespondent Leonid Cemortan a prezentat comunicarea întitulată Teatrul şi imperativele timpului – o retrospectivă în istoria dezvoltării teatrului în ansamblu, inclusiv al celui naţional. „Oamenii din cele mai vechi timpuri au avut nevoie de spectacol. Multe din tradiţiile poporului nostru prin modalitatea lor de exprimare reprezintă un spectacol: nunta, înmormîntarea, căluşarii, rusaliile, floriile etc. Acestea ne caracterizează pe noi ca etnie, cultură”.

Într-un fel, astăzi la Academie şi-au dat mîinile specialiştii în domeniu – cercetători, teatrologi, critici de artă, regizori, cu sau fără de titlu ştiinţific, din ţară şi de peste hotare, pentru a aborda detaliat tema conferinţei, evidenţiind pe parcursul dezbaterilor şi contribuţia omagiatului la dezvoltarea teatrului şi a artei teatrale în Republica Moldova. Printre au fost Alexandru Bohanţov, Angelina Roşca, Valentina Tăzlăuanu, Ion Ungureanu, Victoria Fedorenco, Aurelian Dănilă, Haralambie Corbu, Mihai Cimpoi, Pavel Pelin, Vladimir Axenov, Larisa Turea, Pavel Proca, Alexandra Primac.

O impresie de neuitat a lăsat asupra celor prezenţi şi comunicarea criticului de artă Anastasia Efremova din Moscova, fiica regretatului regizor, actor şi om de teatru Oleg Efremov. Dînsa a specificat că cunoaşte Republica Moldova prin spectacolul Sfînta Sfintelor de Ion Druţă din repertoriul unui teatru din Moscova, în care fratele ei, Mihail Efremov, a avut un rol la doar 11 ani; prin spectacolul Casa Mare, semnat de acelaşi scriitor moldovean, pus în scenă de soţul ei la Aşhabad; prin lirismul muzicii lui Eugen Doga, despre opera căruia va publica în curînd un articol de sinteză într-o revistă moscovită, în care ea lucrează. „Voi cunoaşte Moldova şi prin propriile mele impresii din această deplasare la Chişinău, a subliniat Anastasia Efremova, dăruindu-i cu tot respectul omagiatului, o carte recent apărută despre celebrul său tată.

Serviciul de presă al A.Ş.M.