Cu gîndul la om

2007-11-23

Societatea ştiinţifică „Omul şi Universul” organizează, mîine, la 24 noiembrie curent, începînd cu ora 12.00, în incinta Bibliotecii Ştiinţifice Centrale „Andrei Lupan” a A.Ş.M. (str. Academiei, 5a), homoteca cu genericul „Cu gîndul la om”.

Conform programului de lucru, invitaţii la această manifestare ştiinţifică vor vizita, mai întîi, expoziţiile lansate cu această ocazie, apoi vor participa la homoteca „Cu gîndul la om”. Tema Societatea ştiinţifică „Omul şi Universul”(10 ani de activitate) va fi reflectată de dr. hab. Mariana Şlapac, vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, acad. Boris Găină, secretar ştiinţific general al A.Ş.M., acad. Boris Melnic, preşedinte al Societăţii Ştiinţifice „Omul şi Universul”.

Alt compartiment al discuţiilor a fost întitulat: „Cu gîndul la om”. Participanţii la întîlnire vor medita asupra lucrărilor editate de membrii Societăţii Ştiinţifice „Omul şi Universul”: Boris Melnic, Galina Furdui, Claudia Partole, Mina Lozanu, Trifan Miroliubov, Ludmila Furdui ş.a.

Societatea ştiinţifică „Omul şi Universul” a fost constituită oficial la 21 martie 1999 şi înregistrată peste două luni de Ministerul Justiţiei. În acelaşi an a fost organizat Laboratorul de homologie ce-şi propunea drept scop studiul complex al omului. Concomitent, la Universitatea de Ştiinţe Umanistice din Moldova a fost inclus cursul de homologie. Această disciplină nouă a fost introdusă şi la facultatea de biologie a Universităţii de Stat din Moldova. Un curs opţional de homologie este experimentat în anii 2003-2004 în clasele liceelor „Spiru Haret”, „Mihail Sadoveanu”, „Gheorghe Asachi” şi şcoala nr. 39 din Chişinău. În 2005 Societatea ştiinţifică „Omul şi Universul”, Secţia de Ştiinţe Umanistice şi Arte a A.Ş.M. şi Institutul Omului din Moscova au semnat un acord de colaborare. La 13 mai anul curent a fost dezvelită placa comemorativă a viitorului „Muzeu al Omului” în s. Briceni, raionul Donduşeni, satul de baştină al acad. Boris Melnic.

La eveniment sunt invitaţi reprezentanţii mass-media.

Relaţii la tel: 27-27-91; 27-00-41.

Serviciul de presă al A.Ş.M.