Dormidont Şerban - 75 ani

2014-02-12

Dr. hab. Dormidont Şerban - 75 de ani

La 22 februarie 2014 dl Dormidont Şerban, doctor habilitat în ştiinţe fizico-matematice, profesor universitar, Laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova, cercetător ştiinţific principal în laboratorul „Materiale pentru fotovoltaică şi fotonică” al Institutului de Fizică Aplicată al AŞM - savant în sensul superior al cuvântului - trece hotarul a 75 de ani de la naştere.

Este descendentul unei familii de învăţători originare din satul Bulbocii-Vechi, raionul Soroca. Rânduiala vieţii a fost însă de aşa natură că şcoala medie a absolvit-o departe de Moldova - în Siberia, în regiunea Kurgan, orăşelul Baturino, în 1956.

În acelaşi an, revenind la baştină, îşi începe studiile la Universitatea de Stat din Chişinău, unde se manifestă multilateral.

În 1961 a absolvit cu Facultatea de fizică şi matematică, Secţia fizică, fiind ulterior repartizat la Universitate, în calitate de laborant superior în Laboratorul de cercetări ştiinţifice în fizica semiconductorilor, recent fondat pe lângă Catedra de electrofizică. Activează în cadrul laboratorului în calitate de inginer-constructor şi cercetător ştiinţific inferior până în anul 1968, când este mobilizat în rândurile armatei.

În 1974 se angajează la Institutul de Fizică Aplicată al AŞM ca inginer în Laboratorul de fenomene cinetice în semiconductori, unde începe lucrul asupra tezei de doctor. În anul 1977, trece în cadrul Laboratorului Cercetări Ştiinţifice în Fizica Semiconductorilor, USM, unde activează în funcţiile de cercetător ştiințific superior, coordonator, principal şi şef de laborator până la revenirea dumnealui, prin transfer, în anul 2005, în IFA AŞM, în calitate de director adjunct pe probleme ştiinţifice.

În prezent este cercetător ştiinţific principal în cadrul Laboratorului Materiale pentru Fotovoltaică şi Fotonică, IFA AŞM.

În 1978, în urma colaborării ştiinţifice eficiente dintre IFA şi USM, dumnealui susţine teza de doctor (candidat) în ştiinţe fizico-matematice cu tema „Realizarea şi cercetarea heterojoncţiunilor ZnTe-ZnSe şi CdTe-ZnSe cu memorie optică şi proprietăţi de comutare" sub conducerea eminentului savant Victor Covarschi din IFA şi a profesorului Alexei Simaşchevici din USM. În 1996 dl. Şerban devine doctor habilitat in ştiinţe fizico-matematice, susţinând teza „Cercetarea proceselor fizice în heterostructurile neideale de tip conductor/izolator/semiconductor şi utilizarea lor practică", iar în 2003 - profesor universitar.

Rezultatele cercetărilor efectuate de dl D. Şerban în scopul realizării convertoarelor fotovoltaice cu eficienţă înaltă şi rezistente la radiaţia ionizantă, pe baza unor categorii diferite de materiale semiconductoare In2O3:SnO2(ITO), CdTe, InP, Si, cuprind:
- elaborarea tehnologiei de obţinere a cristalelor şi straturilor subţiri ale compuşilor semiconductori de tipul II-VI şi ale soluţiilor solide în baza lor;
- elaborarea tehnologiei de obţinere a heterojoncţiunilor în diverse variante – metal/semiconductor, metal/dielectric/semiconductor, semiconductor/dielectric/semiconductor în baza compuşilor de tip II-VI şi III-V;
- determinarea mecanismului de transport al purtătorilor de sarcină în heterojoncţiunile indicate şi determinarea diagramelor energetice respective;
- obţinerea în premieră a electroluminescenţei de injecţie a purtătorilor minoritari în materialele II-VI şi demonstrarea posibilităţii injecţiei în componenta cu banda largă a heterojoncţiunii;
- demonstrarea posibilităţii dirijării proprietăţilor heterojoncţiunilor sub influenţa radiaţiei laser;
- elaborarea metodelor de depunere în diverse medii a straturilor subţiri ITO cu conductibilitate metalică şi transparenţă în regiunea vizibilă a spectrului până la 95%;
- stabilirea condiţiilor de dirijare cu limita de absorbţie fundamentală a acestor straturi;
- elaborarea tehnologiilor low-cost de preparare a convertoarelor fotovoltaice pe baza compuşilor ITO, InP, CdTe, Si cu structuri diferite ale barierei de potenţial;
- determinarea proprietăţilor electrice, fotoelectrice, optice şi luminescente ale componentelor structurilor şi ale structurilor înseşi;
- stabilirea mecanismelor de trecere a curentului, ale proceselor de generare şi recombinare în aceste structuri la acţiunea luminii, temperaturii şi a altor factori externi;
- realizarea modelelor de laborator ale dispozitivelor semiconductoare (celule solare, elemente bistabile, celule de memorie, convertoare de radiaţie infraroşie în vizibilă şi alte dispozitive optoelectronice), care demonstrează perspectivitatea aplicării structurilor SIS cercetate în domeniul electronicii semiconductorilor.

Activitatea ştiinţifică a dlui D. Şerban poartă amprenta unui devotament complet fizicii semiconductorilor. Păşind pe urmele iluştrilor săi dascăli - profesorul Mihail Kot şi academicienii Alexei Simaşchevici şi Victor Covarschi, Domnia Sa a venit cu propria contribuţie în acest domeniu foarte important al fizicii. Rezultatele activităţii ştiinţifice a dlui D. Şerban sunt reflectate în cele 233 de lucrări ştiinţifice publicate în reviste de specialitate şi comunicări la diverse întruniri ştiinţifice naţionale şi internaţionale, precum şi în 12 brevete de invenţie.

Pe parcursul anilor 1986-2009 a fost executant responsabil al lucrărilor de cercetare în cadrul programelor tehnico-ştiinţifice guvernamentale legate de utilizarea surselor netradiţionale de energie, în particular, de energetica solară. Fructuoasă este colaborarea colectivului condus de dl D. Şerban cu colegii din alte instituţii de cercetare din Moldova, precum şi din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Sankt-Petersburg, Kiev, Moscova etc. Ea însumează atât efectuarea cercetărilor în comun, cât şi lucrări desfăşurate în bază de contract la comanda diverselor centre ştiinţifice şi întreprinderi de producţie.

Importanţa cercetărilor ştiinţifice şi valoarea rezultatelor obţinute au fost recunoscute prin decernarea în 1989 unui grup de savanţi, între care şi dlui D. Şerban, a Premiului de Stat în domeniul ştiinţei şi tehnicii pentru ciclul de lucrări „Elaborarea tehnologiei, cercetarea în complex şi utilizarea compuşilor AIIBVI şi a structurilor pe baza lor”. De asemenea, în raportul consacrat aniversării a V-a de la instituirea Consiliului Naţional de Acreditare şi Atestare al Republicii Moldova, la capitolul „Contribuţii experimentale majore în fizica semiconductorilor cu implicaţii pentru industria electronică”, valoarea ştiinţifică a tezei de doctor habilitat a dlui D. Şerban a fost apreciată cu consemnarea numeroaselor realizări: „Doctorul habilitat Dormidont Şerban a elaborat metode tehnologice de obţinere a heterostructurilor cu dopaj asimetric, a cercetat proprietăţile electrice, fotoelectrice şi radiante, a realizat un şir de dispozitive semiconductoare: celule de memorie, elemente bistabile cu indicaţie optică a stării de rezistenţă, convertoare de radiaţie infraroşie în radiaţie vizibilă, convertoare fotoelectrice cu randament sporit, baterii solare eficiente, surse de radiaţie în spectrul infraroşu şi vizibil”.

Autoritatea de care se bucură dl D. Şerban în rândurile comunităţii ştiinţifice din Moldova este confirmată de numirea Domniei Sale în calitate de membru al Consiliilor ştiinţifice specializate pentru susţinerea tezelor de doctorat în domeniul ştiinţelor fizico-matematice, de membru al Comisiei de experţi din cadrul Consiliului Naţional pentru Acreditare şi Atestare, Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică, este preşedintele Seminarului de profil pe lângă IFA, AŞM.

Concomitent cu activitatea ştiinţifică, dl D. Şerban s-a arătat preocupat şi de munca didactică. A elaborat şi ţine cursuri normative şi speciale pentru studenţi, a publicat un şir de lucrări ştiinţifico-metodice. Pe parcursul anilor a exercitat conducerea ştiinţifică a 3 teze de doctorat, a fost conducător ştiinţific al unui impunător număr de teze anuale, de licenţă şi masterat, elaborate de studenţii Catedrei de Fizică Aplicată şi Informatică, USM.

Pe lângă cele realizate de dl profesor Dormidont Şerban nu pot trece neobservate onestitatea şi sinceritatea sa în relaţiile cu oamenii, o inteligenţă şi un orizont cultural deosebite, erudiţia în cele mai diverse domenii ale cunoaşterii.

La acest popas aniversar Vă urăm sănătate şi Vă transmitem profunde sentimente de recunoştinţă şi înaltă preţuire pentru rezultatele obţinute de-a lungul a peste 50 de ani în cercetare, în domeniul fizicii semiconductorilor, munca ştiinţifico-organizatorică prodigioasă şi pregătirea cadrelor de înaltă calificare.
Vă dorim să aveţi bucurii de la cei apropiaţi şi să realizaţi noi proiecte derulate în comun cu cercetătorii din Republica Moldova!

Acad. Gheorghe DUCA,
preşedinte al AŞM,

Acad. Ion TIGHINEANU,
prim-vicepreşedinte al AŞM

Acad. Leonid CULIUC,
director al IFA,

Acad. Alexei SEMAŞCHEVICI