Transfer tehnologic – 7. Mioare moldoveneşti cu noi calităţi performante

2008-01-15

Sunt bine cunoscute în republica noastră ovinele de tip moldovenesc „Ţigae de Alexanderfeld” cu calităţi bune de lînă albă. Dar ce trebuie de făcut ca aceste animale domestice să ne bucure nu numai cu această materie primă de calitate pentru diverse ţesături, inclusiv pentru covoare, pulovere, ciorapi şi mănuşi, dar şi cu mai multă carne şi lapte, din care vom găti bucate speciale, precum şi brînză, urdă şi alte delicatese. Savanţii din cadrul Institutului de Zootehnie şi Medicină Veterinară din satul Maximovca, raionul Anenii Noi meditează de mai mult timp asupra acestei probleme, găsind o soluţie interesantă, pe care o realizează prin intermediul proiectului de transfer tehnologic, intitulat Implementarea noii direcţii de producţie a ovinelor Ţigaie de Alexanderfeld cu calităţi performante.

Conform acestui proiect cu o durată de 2 ani (2007-2008), condus de dr. Petru Liuţcanov, cercetător ştiinţific superior din cadrul Institutului de Zootehnie şi Medicină Veterinară, se preconizează crearea unei noii populaţii de ovine cu calităţi performante pentru producţia de lînă, carne şi lapte. Ideea se realizează în Cooperativa agricolă de producţie "Elita-Alexanderfeld" din raionul Cahul prin încrucişarea ovinelor de tip moldovenesc „Ţigaie de Alexanderfeld” cu crosbrezii de Askania cu capul negru. Din echipa de realizare a proiectului fac parte: doctorul în ştiinţe Oleg Maşner, directorul Cooperativei agricole de producţie "Elita-Alexanderfeld" Stepan Arnautov, colaboratorul Nicolae Rusandu, managerul Andrei Şumanschii.

Astfel, în 2007 au fost negociate prevederile contractului privind importul a 20 de capete de berbeci reproducători de rasa Crossbread de Askania cu capul negru pentru carne-lînă-lapte (5 capete – anul naşterii 2005 şi 15 capete – anul naşterii 2006) cu gospodăria experimentală a Institutului de Zootehnie a Raioanelor de Stepă Askania-Nova din Ucraina. Aceeaşi tranzacţie a fost realizată şi cu filiala „Volodarske” a Agrofirmei „Agrotis” din regiunea Doneţk, Ucraina, de unde au fost cumpăraţi 15 berbecuţi şi 15 mioare de acelaşi tip.

Animalele pentru import au fost apreciate şi selectate conform următoarelor criterii: pedigreu (provenienţa, productivitatea părinţilor); exteriorul, starea învelişului pilos; productivitatea proprie (masa corporală, producţia de lînă); starea de sănătate potrivit cerinţelor sanitaro-veterinare pentru importul ovinelor de prăsilă în Republica Moldova.

Pentru a primi autorizaţia de efectuare a importului de la Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, mai întîi, a fost studiată starea sanitaro-veterinară a fermei şi a efectivului ovin al Cooperativei agricole de producţie "Elita-Alexanderfeld", la care ne-am referit. Din acest efectiv au fost selectate 550 de oi pentru încrucişare. Nucleul selectat l-a constituit oile cu masa corporală de 45-64 kg (50,36 ± 0,16 kg) şi producţia de lînă brută de 3,0-6,3 kg (3,71 ± 0,03 kg).

În primăvara acestui an (luna martie) se va naşte noua populaţie de ovine, nu mai puţin de 550 de miei, care pe parcursul dezvoltării şi maturizării lor vor fi testaţi la calităţile de producere a lînei, cărnii şi laptelui. După doi ani şi jumătate noile ovine cu calităţi performante, vor fi realizate gospodăriilor agricole şi fermierilor din ţară. Acest proces tehnologic va continua şi în viitor pentru a înnoi deplin ovinele de rasă Ţigaie din ţară cu animale înalt productive.

Relaţii la telefoanele: Agenţia pentru inovare şi transfer tehnologic a A.Ş.M. – 54-74-32, 54-63-82; Institutul de Zootehnie şi Medicină Veterinară 35-95-21, 35-93-50, liutskanov@mail.ru.

Tatiana Rotaru