Un „apartament” cu dependinţe pentru o familie de porcine

2008-02-12

Deja am prezentat la această rubrică două materiale despre tehnologiile avansate care încetul cu încetul sunt implementate în sectorul zootehnic al ţării. Desigur, ne-am dori ca acest lucru să se realizeze mai operativ, mai energic şi mai eficient. Din momentul în care se constituie o astfel de echipă de oameni curajoşi care privesc cu alţi ochi realizările ştiinţei naţionale, s-au documentat în acest sens şi privind experienţa statelor avansate, atunci situaţia se poate schimba radical. Vizitaţi Întreprinderea de Stat pentru Cercetare în Selecţia şi Hibridarea Suinelor „Moldsuinhidrid” din Orhei şi ferma de vaci a Institutului de Zootehnie şi Medicină Veterinară din satul Maximovca, în care sunt aplicate noile tehnologii, şi vă veţi convinge că şi la noi se poate de făcut ceva bun (28 decembrie 2007, rubrica Transfer tehnologic – 4, 24 ianuarie – Transfer tehnologic – 12).

În ajutor specialiştilor din sectorul zootehnic le vin inginerii inovatori din cadrul Institutului de Tehnică Agricolă "MECAGRO", care în cadrul proiectului Implementarea tehnologiei perfecţionate de confecţionare a boxei pentru suine, au construit un mic „apartament” pentru o mamă cu 9-10 purceluşi. Proiectul cu durata de un an a fost dirijat de inginerul Nicolae Balaban, şeful laboratorului de construire a maşinilor agricole, un om şi un specialist colosal cu o experienţă de 20 de ani (aprecierea aparţine directorului Ion Hăbăşescu, membru corespondent al A.Ş.M.), care singur se aşează la calculator, proiectează instalaţia, iar apoi, împreună cu cei 10 membri ai echipei sale, o realizează în practică sub formă de diverse mostre experimentale, iar mai tîrziu, după încercări şi ajustări, şi de produs final ca, bunăoară, boxa pentru porcine. Un specialist demn de diploma Universităţii Tehnice din Moldova, am adăuga noi.

Să vorbim în continuare despre boxele pentru suine, necesare în prezent pentru echiparea fermelor din ţară. Ele sunt de tip staţionar, într-o boxă poate fi plasată o scroafă cu 9-10 purceluşi, care să-i crească, să-i îngrijească şi să-i alinte în intimitatea ei de mamă. Suprafaţa efectivă a podelei boxei este de 4 m2. Construcţia ei este asamblabilă-demontabilă într-o unitate sau în blocuri, cu sistem reglabil de localizare a scroafei, dotată cu portiţe separate pentru personal şi animale. Totodată, micul „apartament” este asigurat cu suport de poziţionare a lămpii pentru încălzirea cuibului de odihnă a purceilor, dotat cu hrănitoare pentru nutreţ uscat şi adăpătoare automate mamelare separate pentru toţi membrii familiei de porcine. Specialiştii au prevăzut şi o altă dependinţă - un recipient pentru acumularea şi evacuarea periodică a dejecţiilor într-un sistem închis de canalizare. Deci, mirosurile specifice din fermele tradiţionale ce se simt de la 2-3 km distanţă aici aproape că dispar.

Conform proiectului de transfer tehnologic, executorii lui au elaborat setul de documente pentru procesul tehnologic de confecţionare a boxelor în serie. La etapa a doua au întocmit documentaţia pentru construcţia din masă plastică a podelei cu fante. S-a prevăzut posibilitatea asamblării podelei din secţii separate, care se îmbină între ele cu racord special refulat din corp şi clichet de fixare. Dimensiunile secţiilor permit turnarea lor sub presiune. Secţiile din masă plastică a podelei rezistă la amplasarea pe ele a scroafei cu greutatea de pînă la 300 kg. Fantele din construcţia podelei sunt prevăzute de dimensiuni, care nu traumează copitele animalelor şi, totodată, permit curăţirea podelei de băligar cu un jet de apă.

În baza documentaţiei pentru construcţia podelei s-a elaborat şi proiectul vizînd realizarea pres-formei de turnat secţiile pentru asamblarea podelei boxei. Apoi s-a confecţionat această formă din oţel, dotată cu sistem de răcire şi cu şase canale de turnare.

La realizarea acestui proiect de transfer tehnologic de succes şi-au adus contribuţia Anatolie Golomoz, vicedirector pentru probleme producţie experimentală, cercetătorul ştiinţific Maria Cebotari, şef al secţiei experimentale, Elena Izman, stagiară.

Avantajele boxei pentru suine, construită de specialiştii Institutului de Tehnică Agricolă "MECAGRO": preţul unei unităţi constituie 18-20 mii de lei - mai puţin cu circa 5 mii de lei faţă de un astfel de produs din străinătate, avînd aceeaşi calitate, dar în unele aspecte e şi mai bună. Termenul normativ de exploatare a boxei este de 7 ani. Efectul economic, obţinut în anul 2007 de la implementarea proiectului, depăşeşte de 1,7 ori cheltuielile pentru realizarea lui în sumă de 150 mii lei.

Boxa moldovenească este competitivă pe piaţă. Primele 100 de unităţi au fost instalate în 2006 la Întreprinderea de Stat pentru Cercetare în Selecţia şi Hibridarea Suinelor „Moldsuinhidrid” din Orhei. În anul următor, 2007, 1000 de „apartamente” pentru purceluşi au fost confecţionate la comanda unor producători din Rusia; de la noi, din ţară, au fost solicitate doar 50. E clar, că astăzi sunt necesare investiţii serioase în zootehnie, pe care nu orişicare fermier şi le poate permite. În ajutor le-ar putea veni creditele bancare, oferite în condiţii avantajoase.

Relaţii la telefoanele: Agenţia pentru inovare şi transfer tehnologic a A.Ş.M. – 54-74-32, 54-63-82; Institutul de Tehnică Agricolă "MECAGRO" - 43-86-15, 49-21-31, icmea_mecagro@yahoo.com.

Tatiana Rotaru