Transfer tehnologic – 29. Ampeloterapia ajută bolnavii cardiaci şi cu diabet zaharat

2008-02-26

Studiile epidemiologice arată, că maladiile cardiovasculare, provenite din ateroscleroză, sunt şi vor rămîne în următorii 20 de ani cauza-lider a mortalităţii şi morbidităţii populaţiei din majoritatea ţărilor lumii, ele avînd o tendinţă alarmantă de creştere în Republica Moldova. Reducerea riscului dezvoltării aterosclerozei prin aplicarea normelor de alimentare corectă a populaţiei constituie baza programelor de profilaxie primară şi secundară.

În ultimele două decenii la nivel global s-au intensificat substanţial cercetările privind rolul dietei în mecanismele moleculare ale aterosclerozei. Căutarea unei diete optime pentru prevenirea acestei maladii este departe de a fi încheiată. Pînă acum, însă, s-au acumulat dovezi convingătoare în favoarea dietei bogate în fructe, legume şi produse viti-vinicole - struguri, sucuri din struguri şi a dozelor moderate de vin roşu, care reduce riscul maladiilor cardiovasculare, a celor cerebrovasculare şi a afectării vaselor periferice la oameni. Efectul lor biologic favorabil este atribuit îmbunătăţirii profilului lipidic, a indicilor de hemocoagulare, de reducere a insulinorezistenţei etc.

Componenţii polifenolici din strugurii roşii, prezenţi şi în vinul purpuriu, interferă cu procesele moleculare, ce stau la baza iniţierii aterosclerozei, a progresării acestei maladii şi a rupturii plăcii aterosclerotice – cauza accidentelor vasculare acute. Vitaminele şi microelementele din struguri posedă, de asemenea, calităţi metabolice deosebit de preţioase pentru reabilitarea comprehensivă a pacienţilor cu insuficienţă cardiacă cronică. Efectul lor metabolic se manifestă prin ameliorarea capacităţii de contracţie musculară, sporirea rezervei funcţiei de pompă cardiacă la pacienţii cu leziuni cardiace, cum ar fi infarctul miocardic, cardiomiopatia ischemică şi cea de alte origini.

Este bine cunoscut fenomenul Paradoxul francez, care explică rata micşorată a evenimentelor fatale cardiovasculare prin utilizarea sistematică a vinului roşu în regiunile, unde este cultivată viţa de vie. În prezent, prin metode moderne, se obţin tot mai multe argumente în favoarea flavonoizilor din struguri şi vinuri, care pot proteja de maladiile cardiovasculare prin calităţile lor antioxidante şi mai puţin - alcoolul ca atare. În 2006 cu titlul de experiment a fost extras doar componentul polifenolic din strugurii roşii, care fiind utilizat în calitate de medicament a demonstrat ameliorarea funcţiei vasculare la pacienţii cu maladie cardiovasculară documentată, fiind astfel argumentată ştiinţific ipoteza dată.

Pe lîngă aceşti componenţi strugurii reprezintă o sursă naturală, ce conţine o varietate mare de substanţe nutritive, microelemente, substanţe biologic active. Timp de cinci ani laboratorul insuficienţă cardiacă al Institutului de Cardiologie, în comun cu laboratorul de păstrare a strugurilor al Institutului Naţional pentru Viticultură şi Vinificaţie şi secţia de reabilitare a sanatoriului „Speranţa” din or. Vadu-lui-Vodă, a realizat studiul de cercetare ştiinţifică a efectului curativ al strugurilor „Moldova”. Pacienţii au consumat zilnic 700 gr de struguri în cadrul dietei antiaterosclerotice pe parcursul a trei săptămâni de tratament în perioada de recuperare după infarctul miocardic. Metodele de control erau complexe şi includeau: studiul toleranţei alimentare faţă de struguri, studiul biochimic sangvin, evoluţia glicemiei, a statutului hemostatic şi agregarea trombocitară, determinarea toleranţei la eforturile fizice dozate, a rezervei funcţiei de pompă cardiacă în dinamică. Rezultatele obţinute au fost supuse analizei statistice multilaterale. În concluzie savanţii au specificat: cura de tratament cu struguri „Moldova” în perioada de recuperare după infarctul miocardic a avut un efect pozitiv asupra performanţei cardiace, accelerînd restabilirea contractilităţii miocardului şi a toleranţei la eforturile fizice dozate; a influenţat favorabil parametrii hemocoagulării sîngelui şi a toleranţei la glucoză, fără efecte negative clinice sau biochimice.

Proiectul de transfer tehnologic, întitulat Ampeloterapia în reabilitarea bolnavilor cu insuficienţa cardiacă, condus de profesorul universitar Eleonora Vataman, şefa laboratorului insuficienţă cardiacă cronică al Institutului de Cardiologie, se realizează de partenerii, nominalizaţi mai sus. Conform obiectivelor lui se preconizează implementarea şi ajustarea tehnologiilor moderne de păstrare a strugurilor, de obţinere a derivaţilor lor curativi, studierea calităţilor curative ale strugurilor şi a vinurilor roşii dealcoolizate la persoanele cu risc sporit de afectare a arterelor coronariene, cerebrale şi periferice, precum şi la persoanele cu diabet zaharat şi argumentarea utilizării metodei de ampeloterapie ca bază a dietei pacienţilor cu insuficienţă cardiacă în perioada reabilitării lor în staţiunile balneo-climaterice. În acest scop se vor utiliza curele de struguri de soiuri roşii în stare proaspătă, sucuri şi vin roşu dealcoolizat.

Participanţii la proiect, de asemenea, includ ampeloterapia şi enoterapia ca metode de profilaxie primară şi secundară a leziunilor aterosclerotice.

Relaţii la telefoanele: Agenţia pentru inovare şi transfer tehnologic a A.Ş.M. – 54-74-32, 54-63-82; Institutul de Cardiologie – 25-61-06, vataman@cardio.mldnet.com.

Tatiana Rotaru