După efort și contribuție, vin și aprecierile

2018-02-23
 

Președintele AȘM, acad. Gheorghe Duca a avut, la 23 februarie, o ședință protocolară cu reprezentanții Punctelor Naționale de Contact (NCP), la invitația directorului Centrului Proiecte Internaționale, dr. Lidia Romanciuc. La întâlnire a participat și Secretarul științific general, dr.hab. Aurelia Hanganu.

Președintele AȘM le-a înmânat reprezentanților NCP Certificate de apreciere a contribuției lor în participarea la Programele Cadru ale UE pentru cercetare inovare, unde fiecare membru a oferit consultații pertinente institutelor, universităților, IMM-urilor, ONG-urilor, practic din toată țara, inclusiv, Bălți, Comrat, Cahul, Taraclia, promovând oportunitățile oferite de Comisia Europeană.

Potrivit directorului CPI, activitatea Punctelor Naționale de Contact (NCP) a început încă în anul 2009, atunci când au demarat negocierile de asociere la Programul Cadru 7 și, ulterior, la Orizont 2020. Tot atunci, au fost selectate persoanele care au contribuit la implementarea statutului de țară asociată prin activitățile de promovare, consultație și o serie de alte activități, cum ar fi: Noaptea Cercetătorilor (3 evenimente), Science Slam, pentru promovarea activității de promovare a tinerilor cercetători (10 evenimente) etc. 
 
Totodată, dr. Lidia Romanciuc i-a înmânat și președintelui AȘM, acad. Gheorghe Duca un Certificat de apreciere pentru contribuția sa la procesul de negociere, aceasta fiind un precedent și chiar un moment istoric. Directorul CPI a precizat că deja 10 ani suntem în procesul de implementare a statutului de stare asociată, integrarea în spațiul european de cercetare, iar acest fapt se datorează persoanei-cheie, președintelui AȘM, care a avut curajul necesar, care a depus eforturi infinite pentru inițierea și desfășurarea negocierilor, fapt ce i-a adus țării noastre succesul de a fi prima țară din tot spațiul post-sovietic care s-a asociat la PC7, în 2011 și Orizont 2020, în 2014.           

Președintele Duca a mulțumit pentru această apreciere și i-a felicitat toți membrii NCP-urilor pentru contribuția lor la acest proces anevoios, drept pentru care Republica Moldova a devenit lider la acest capitol foarte important pentru comunitatea noastră științifică, în comparație cu alte țări din spațiul Parteneriatului Estic.

Galerie foto
 
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AȘM