Institutele de cercetare din blocul afectat de incendiu, în așteptarea avizelor experților

2018-04-29
 

Președintele Academiei de Științe a Moldovei, acad. Gheorghe Duca, a participat, vineri, 27 aprilie, la întâlnirea ministrului Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, cu directorii și șefii de subdiviziuni ai institutelor, amplasate în blocul de pe str. Academiei, 1, care a fost afectat de incendiul din 20 aprilie. Vizita ministrului a avut drept obiectiv inspectarea locului unde s-a produs incendiul, informarea asupra managementului institutelor, a condițiilor de muncă a cercetătorilor, inclusiv a celor anti-incendiare, a nivelului de dotare a laboratoarelor etc. Potrivit oficialului, întâlnirea respectivă urma să aibă loc, așa cum a promis că o va face în cadrul ședinței de lucru din 12 aprilie curent cu directorii organizațiilor de drept public din domeniile cercetării și inovării, dar nefericitul eveniment a nu a lăsat loc de alte tergiversări.

Acad. Ion Toderaș, directorul Institutului de Zoologie, a informat oficialul asupra stării actuale de lucruri, despre acțiunile care au fost întreprins până la ora actuală, implicarea și lichidarea consecințelor cu forțele proprii ale colectivelor celor patru institute, dar și despre așteptările pe care le au de la organele abilitate care întârzie, nu se știe de ce, să vină, timp în care institutele nu-și pot relua activitatea. Problema cea mai importantă a rămas a fi, totuși, avizul din partea structurilor de stat responsabile privind expertizarea rețelei electrice și conectarea la energia electrică și internet. În acest sens, acad. Toderaș a specificat că, comisia internă creată, din care fac parte toți directorii de institute, vicedirectorii executivi, a pregătit deja setul necesar de acte cu rezultatele estimărilor prejudiciului și ajutorul necesar, în patru exemplare, pentru a fi transmis ministerelor de resort, unul din acestea fiind transmis chiar în timpul întâlnirii ministrului  Educației, Culturii și Cercetării.
 
La rândul său, ministrul Monica Babuc a solicitat conducerii institutelor să continue să depună toate eforturile pentru lichidarea consecințelor incendiului și pentru obținerea expertizelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne și Inspectoratului de Stat în Construcții. Oficialul a dat asigurări că va accelera procedura de obținere a avizelor necesare de la instituțiile abilitate, pentru ca cercetătorii din cadrul celor patru institute să-și reia cât mai curând posibil activitatea. „Eu vă promit că primirea avizelor și viteza de expertiză va fi sub controlul meu personal, însă atât cât nu avem aceste avize nu putem porni lucru. Vă mulțumesc că sunteți atât de responsabili, însă eu vreau să o începeți activitatea în condiții de securitate”, a afirmat demnitarul, precizând, totodată, că evenimentul care s-a produs în blocul din str. Academiei, 1, indică și mai mult asupra faptului că e necesară o mobilizare și mai eficientă asupra unui proces extrem de dificil și complex care va însemna inventarierea tuturor bunurilor AȘM și a modului cum au fost ele gestionate. „Vă invit la un singur lucru: să fiți calmi. Ne întâlnim atunci când reconectăm energia electrică. Așteptăm expertiză”, a mai precizat ministrul Babuc. 

Președintele AȘM, acad. Gheorghe Duca a menționat că este gata să primească orice critică, numai ca cercetătorii să fie în câștig. În luarea sa de cuvânt, președintele Duca a subliniat că împărtășește preocupările expuse de ministrul Babuc, dar și incertitudinea conducătorilor institutelor vizavi de nefericitul caz și consecințele acestuia, indiferent cine administrează actualmente institutele. Academicianul a amintit de propunerile sale de primă intervenție în acest caz, pe care le-a expus și în cadrul celorlalte ședințe de lucru, exprimând nedumerirea privind tergiversarea avizelor necesare. Președintele AȘM a reiterat, totodată, că Academia de Științe nu este indiferentă vizavi de situația creată în blocul academic, precizând necesitatea identificării modalităților posibile de a continua cercetarea în regim normal în cadrul celor patru institute care au avut de suferit de pe urma incendiului.
 
Amintim cp incendiul produs la 20 aprilie 2018, a afectat integral acoperișul clădirii din str. Academiei, 1, inclusiv carcasa metalică (circa 3000 m.p.). În urma inundațiilor a fost deteriorat tavanul etajului IV pe aceeași suprafață, parțial au fost deteriorate geamurile, mai multe birouri, mobilierul de birouri, tehnica de calcul. Din cauza temperaturilor înalte au fost afectate parțial (etajul tehnic, etajele IV– III) rețelele electrice ale blocului.Primele estimări au stabilit că, din 256 de încăperi din bloc, 11 birouri au fost afectate parțial.Suma pentru repararea prejudiciului, potrivit comisiei interne create, se cifrează la cca patru milioane de lei.

Galerie foto
 
 
Eugenia Tofan,
Serviciul de Presă al AȘM