Omul săptămânii - Gheorghe Duca, preşedintele Academiei de Știinţe a Moldovei

2018-05-27
 

În această săptămână, s-a anunţat că, în premieră, Republica Moldova va fi reprezentată la nivelul conducerii Academiilor Europene de Științe – de către Gheorghe Duca, Preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei.  

Candidatura Președintelui Academiei de Știinte a Moldovei a fost susținută de fostul președinte ALLEA prof. Gunter Stock (Germania), președintele nou ales Antonino Loprieno (Elveția), de președintele Academia Scientiarum et Artium Europaea, prof. Felix Unger, de conducerea academiilor din Armenia, Belarus, Letonia, Turcia, Estonia, Ucraina s.a.
 
Potrivit AŞM, „această înaltă apreciere acordată Președintelui Academiei de Științe a Moldovei de către membrii ALLEA reprezintă recunoașterea modelului moldav inovativ de administrare a comunității știintifice de către Academia de Știinte, a performanțelor obținute primordial pe plan european, și în special în cadrul programelor comunitare științifice și inovaționale (PC7 și Orizont 2020), grație cărora a crescut exponențial vizibilitatea internațională a țării noastre atât la nivel de cercetători, cât și la nivel de elaborare, promovare și implementare a politicilor în domeniile cercetării și inovării”.
 
De asemenea, merită de menţionat şi faptul că Republica Moldova a devenit lidera clasamentului țărilor din Parteneriatul Estic privind indicatorii din domeniu, depășind de câteva ori, raportat la numărul de locuitori, Ucraina, Georgia, Armenia, asociate și ele la respectivul program.
 
TRIBUNA precizează: Gheorghe Duca s-a născut pe data de 29 februarie 1952 în satul Copăceni, raionul Sângerei. A urmat cursurile Facultății de Chimie din cadrul Universității de Stat din Moldova în perioada 1969-1974. În anul 1974, după absolvirea facultății, se înscrie la doctorat la Universitatea de Stat din Moldova, Catedra de Chimie Fizică. Obţine ulterior titlul de doctor în ştiinţe, apoi devine academician. Este fondatorul direcției și școlii științifice Chimia Ecologică. În anul 1998 este ales deputat în Parlamentul Republicii Moldova. În perioada 1998-2001 a fost Preşedinte al Comisiei pentru cultură, ştiință, învățământ și mijloace de informare în masă al Legislativului de la Chișinău. În anul 2000 este numit Consul Onorific al Greciei în Republica Moldova. Din 19 aprilie 2001 până pe 5 februarie 2004 exercită funcția de ministru al Ecologiei, Construcțiilor și Dezvoltări Teritoriului. La data de 5 februarie 2004 Gheorghe Duca a fost ales în funcția de Președinte al Academiei de Științe a Moldovei, demisionând din funcţia de ministru. Exercită funcţia de Preşedinte al AȘM până în prezent.

Sursă: Tribuna.md
 
Serviciul de Presă al AȘM