Eminescu redescoperit pentru toată lumea

2018-09-02
 

Academia de Ştiinţe a Moldovei a găzduit, în zilele de 1-2 septembrie curent, cea dea VII-a ediție a Congresului Mondial al Eminescologilor. Ediția actuală a avut drept generic „Eminescu din perspectiva Centenarului Marii Uniri”.

Evenimentul a fost organizat de Academia de Științe a Moldovei, Academia Română, în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Institutul de Filologie Română „B. P. Hașdeu”, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău, Centrul Academic Internaţional „Eminescu”, Asociaţia Naţională a Oamenilor de Creaţie din Moldova, Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, Primăria Chișinău și Primăria comunei Dumbrăveni, România.Manifestarea a reunit eminescologi, oameni de cultură, scriitori, experți internaționali și iubitori de poezie eminesciene din 10 țări: Republica Moldova, România, Ucraina, Rusia, Albania, Bulgaria, Italia, Turcia, Franța, SUA.
 
Reuniunea eminescologilor a fost prezidată și moderată de academicianul Mihai Cimpoi, critic și istoric literar, iniţiatorul Congresului. Acad. Cimpoi a salutat reprezentativitatea și la ediția curentă, felicitându-i, în primul rând, pe oaspeții veniți din străinătate. Totodată, criticul și istoricul literar le-a mulțumit tuturor participanților pentru faptul că promovează opera și personalitatea lui Eminescu în țările pe care le prezintă, or, anume acesta e și scopul acestei reuniuni - de a-l cunoaşte mai bine pe Eminescu şi de a-l face mai cunoscut în lume”. Dezvăluind motivul genericului ediției curente a Congresului, acad. Cimpoi a menționat că „Eminescu vedea cultura universală ca un tot întreg. Prin poezia, proza şi publicistica sa, el s-a integrat în această cultură. Vom discuta și despre ce se întâmplă cu românii de pretutindeni, despre publicistica și proza lui Mihai Eminescu și despre valoarea operei lui perene”.
 
La deschiderea lucrărilor Congresului a participat președintele AȘM, acad. Gheorghe Duca, care a adresat un cuvânt de salut participanților la for. Președintele AȘM a ținut să-lfelicite pe inițiatorul și sufletului acestui Congres, acad. Mihai Cimpoi, dar și pe partenerii care au contribuit la buna organizare și desfășurare a Congresului. Un cuvânt de apreciere și recunoștință i-a adresat academicianului Eugen Simion, care, de Ziua Limbii Române a susținut o prelegere publică inedită în cadrul lecturilor academice. „Ne-a pus pe gânduri cele relatate de ilustrul savant prin faptul că globalizarea sau mondializarea, cum spun francezii, pot avea consecințe negative asupra culturii, dacă nu vom fi consolidați, dacă nu vom fi patrioți adevărați a culturii și limbii noastre, fiindcă cultura nu poate fi fără limbă”, a spus președintele AȘM, cele menționate fiind ilustrate printr-un citat din cele relevate de acad. Eugen Simion în prelegerea sa: „Limba este primul indice-simbol al unei identități naționale. Unii dintre poeții dumneavoastră au scris - ai o limbă, ai o identitate, ai o națiune, ai o patrie. Primul semn al unei identități naționale este limba, de aceea națiunile cultivate au grijă de limbă”. Președintele AȘM i-a mulțumit și acad. Maya Simionescu care a avut un discurs impresionant, în contextul prezentării celor 220 volume din colecția „Opere Fundamentale”, coordonate de acad. Simion, o parte din ele fiind aduse în dar Academiei de Științe a Moldovei. „Cultura și sora ei știința sunt activități scumpe, dar IN-cultura și NE-știința sunt cu mult mai scumpe, iar națiile care nu au grijă de ele vor plăti greu în timp. Să fim atenți să nu ne aflăm printre ele”, a fost mesajul transmis de omul de știință Simionescu.
 
În contextul Congresului, președintele AȘM, a ținut să menționeze că opera lui Eminescu trebuie să pătrundă în inima şi sufletul fiecărui om, pentru că ea este naţională şi în acelaşi timp universală”, felicitându-l pe acad. Mihai Cimpoi pentru organizarea acestui Congres, care este un bun și semnificativ indicator al dezvoltării noastre.
 
Academicianul Eugen Simion a felicitat participanții cu ocazia organizării acestui eveniment foarte important, exprimând mulțumiri, în primul rând, academicianului Mihai Cimpoi care l-a redescoperit pe Eminescu pentru toată lumea. „Prin aceasta, spațiul nostru românesc devine mai cunoscut, mai vizibil și mai important în lume”, a remarcat acad. Eugen Simion.
 
Aș vrea să vă felicit că am ajuns la ediția a VII-a și Congresul, de azi înainte are 7 ani de acasă, vârsta maturității, pentru că să nu avem senzația că nici la grădiniță nu suntem admiși, nici la școală nu am ajuns încă la vârsta de 7 ani”, a spus în mesajul său acad. Valeriu Matei, director al Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chișinău. Totodată, directorul ICR a venit și cu câteva observații proprii legate de modul cum se vor organiza în viitor, fiindcă, spune Domnia Sa, suntem într-o perioadă când cultura nici pe de o parte nu este în centru atenției vieții sociale. „Și dacă nu facem eforturi susținute, riscăm ca să ne vorbim în fiece an nouă înșine cât de importante sunt unele valori ale culturii și spiritualității noastre, dar nu prea facem și nu discernem și nu putem să convingem o autoritate oficială să-și facă prezența”, a remarcat academicianul.
 
De asemenea, acad. Matei consideră că trecerea de azi înainte la vârsta maturității, presupune și o selecție riguroasă a comunicărilor științifice care sunt prezentate în cadrul Congresului, comunicări care, cu adevărat să aducă ceva nou în investigarea operei și personalității lui Mihai Eminescu, pe de o parte, pe de altă la traducere, să fie și un criteriu de calitate. În context, directorul ICR, Chișinău le-a exprimat speranța că edițiile viitoare ale Congresului îi vor întruni și pe șefii de catedre de limbă română de la universități, fiindcă anul acesta nu s-a înscris nici un student. „După mine, Eminescu este între primii 10 poeți ai lumii și este un poet pe care ar trebui să facem tot posibilul ca să fie în traduceri cât mai bune în limbile de circulație internațională”, a punctat acad. Valeriu Matei.
 
Cu o surpriză plăcută a fost prezent și primarul Comunei Dumbrăveni Pavăl Ioan care nu a venit cu mâna goală, ci cu câteva cărți, pe care le-a editat împreună cu acad. Eugen Simion, Primăria mun. București și Primăria Dumbrăveni. „Le-am editat cu onoare și respect și ne bucurăm că noi, o Primărie mică, putem să fim în asociație cu Primăria București și cu Fundația Academiei Române.Anul acesta, ținând cont că e An Centenar, ediția 200 s-a potrivit să fie a lui M. Kogălniceanu, iar dl acad. Eugen Simion s-a gândit să pună în trei volume operelecărturarului”, a spus cu mândrie primarul de Dumbrăveni, care la fiecare ediție este prezent, de fapt, cu ceva inedit și valoros. Primarul Ioan Pavăl s-a lăudat și cu faptul că a realizat și o medalie frumoasă cu o plachetă impunătoare, care ulterior au fost înmânate fiecărui vorbitor la Congres.
 
În cea de-a doua zi, Congresul și-a continuat lucrările la Centrul Academic Internaţional Mihai Eminescu, unde au avut loc mai multe sesiuni de comunicări științifice, prezentări de carte și dezbateri.
 
Amintim că prima ediție a Congresului Mondial al Eminescologilor a avut loc în 2012 și a fost dedicată aniversării a 70-a a academicianului Mihai Cimpoi.

Galerie foto
 
Eugenia Tofan,
Serviciul de Presă al AȘM