Conferința științifică internațională în domeniul fizicii, la Chișinău - indicator al prestigiului și al recunoașterii pe plan internațional a științei moldave

2018-09-26
 

Prim-vicepreședintele AȘM, acad. Ion Tighineanu a participat, astăzi, 25 septembrie, la deschiderea lucrărilor Conferinței Științifice Internaționale „Știința materialelor și fizica stării condensate” (MSCMP 2018), ediţia a IX-a, eveniment ce se desfășoară în perioada 25-28 septembrie 2018, la Chișinău. Ediția curentă a Conferinței este dedicată aniversării 90-a de la nașterea renumiților academicieni Sveatoslav Moscalenco și Vsevolod Moscalenco.

La eveniment și-au anunțat participarea peste 120 de savanți și specialiști de peste hotare: Azerbaidjan, Belgia, Republica Belarus, Cehia, Germania, Estonia, Finlanda, Franța, Grecia, India, Israel, Japonia, Lituania, Polonia, România, Rusia, Slovenia, Spania, Ucraina, Ungaria și peste 200 - din Republica Moldova.

Inaugurarea lucrărilor Conferinței a avut în incita Universității de Stat din Moldova. La deschidere au fost prezenți dr. Corneliu Popovici, Consilier prezidențial în domeniul educației, culturii și cercetării, dr. Elena Belei, secretar de stat al MECC, dr.hab. Florentin Paladi, prorector pentru activitate științifică, USM, dl Andrei Cușcă, șef Direcție politici și reglementări în domeniul societății informaționale și economiei digitale, Ministerul Economiei și Infrastructurii, reprezentanți ai mediului academic, co-organizatorilor, sponsorilor, mass-media.
 
Din partea organizatorilor, participanții la for au fost salutați de președintele Conferinței Științifice Internaționale MSCMP, acad. Leonid Culiuc. Academicianul a exprimat gratitudine distinșilor reprezentanți ai Președinției, ministerelor, AȘM, pentru prezența la acest for științific important pentru comunitatea științifică din Republica Moldova, invitaților care au venit din peste 20 de țări și au adus cu ei energia și buna dispoziție în țara noastră. „Este un timp foarte bun pentru a reînnoi contactele și a discuta problemele comune din institutele de cercetare ale diferitor țări”, a spus acad. Culiuc, menționând contribuția remarcabilă a academicienilor Sveatoslav și Vsevolod Moscalenco, în cadrul Institutului de Fizică Aplicată, care vor marca vârsta de 90 de ani. Cu părere de rău, academicianul Vsevolod Moscalenco a plecat spre o lume mai bună, în aprilie curent. Anul trecut a plecat un alt titan al științelor fizice, acad. Valeriu Canțer, a remarcat acad. Culiuc invitând asistența să țină un moment de reculegere în memoria acestor redutabili savanți. Dar viața merge înainte și participanții la for i-au spus și azi și îi vor spune și mâine un special și sincer La Mulți Ani academicianului Sveatoslav Moscalenco.
 
În numele Prezidiului Academiei de Științe a Moldovei, un mesaj de salut participanților la for a adresat prim-vicepreședintele AȘM, acad. Ion Tighineanu. Savantul a ținut să specifice că prima conferință cu adevărat internațională aici, la Chișinău, a avut loc în septembrie 1990, fiind inițiată și organizată de regretatul academician Sergiu Rădăuțanu, la care au participat echipe de cercetători din Japonia, Coreea de Sud, SUA, Germania etc. „Peste 28 de ani, inclusiv și anii de independență a Republicii Moldova, aceste tradiții s-au consolidat și astăzi suntem deja la cea de-a IX-a ediție a Conferinței Internaționale în Știința Materialelor și Fizica Stării Condensate și vreau să menționez nivelul foarte înalt al acestui for științific internațional. Și dacă e să vorbim despre succesele noastre din ultimii ani, publicațiile științifice, elaborările de rezonanță, atunci desigur aceasta se datorează punților de colaborare cu multe țări din Europa și din alte părți ale lumii”, a spus acad. Tighineanu. Prim-vicepreședintele AȘM a menționat că acum este foarte important de a folosi aceste foruri pentru a avea discuții cu experții de top din lume, pentru a iniția proiecte comune, fiindcă Europa este relativ mică și cercetătorii din diferite țări ai Europei își unesc eforturile pentru a soluționa probleme importante la scara europeană.
           
Subliniind importanța ediției curente a Conferinței, acad. Tighineanu a accentuat că astfel sărbătorim 90 de ani de la ziua de naștere a fenomenului numit Moscalenco, doi frați, care au făcut istorie, istoria științei și nu doar în Republica Moldova, dar la scară internațională. „Spun lucrul acesta, fiindcă am avut posibilitate să prezint referate în multe țări ale lumii și dacă venea vorba de fenomene cu tangență la tematici studiate de frații Moscalenco, toți spuneau că au auzit și îi cunosc. Frații Moscalenco sunt dintre cei mai cunoscuți savanți ai Republicii Moldova peste hotarele țării”, a remarcat acad. Tighineanu, mulțumindu-le savanților Moscalenco pentru dăruire, pentru consacrare. „Știm că viața dumneavoastră a însemnat și însemnă cercetare științifică și sunteți un bun exemplu pentru toate generațiile mai tinere”, a declarat prim-vicepreședintele Tighineanu, iar în numele conducerii AȘM i-a conferit omagiatului Medalia Meritul științific, gradul I pentru realizări de rezonanță în cercetarea științifică, fundamentală și aplicativă și în legătură cu aniversarea a 90-a din ziua nașterii.
 
În numele conducerii USM, un mesaj de salut a adresat prorectorul pentru activitate științifică, dr.hab. Florentin Paladi. Prorectorul a făcut o succintă trecere în revistă a activității USM, a potențialului universitar științific, didactic și studențesc. Totodată, gazda a subliniat și faptul că inovarea în domeniul cercetării la USM are un complex de activități cu obiective importante de a instrui studenții, în dezvoltarea creativității, de ai susține pentru cooperări internaționale. A dorit discuții constructive în cadrul conferinței, lucrări și proiecte fructuoase în știință acum și în viitor. 
„Sunt și emoționată, dar sunt și deosebit de onorată să reprezint aici Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, un minister care, mai nou, este preocupat de domeniul cercetării la nivelul politici naționale. Sinergia pe care ministerul și-o propune să o promoveze între universități și institute de cercetare este un exemplu elocvent pentru evenimentul de astăzi. Salut și sunt mândră de Institutul de Fizică Aplicată și de Facultatea de Fizică și Inginerie a Universității de Stat, care și-au consolidat eforturile și au reușit să pună în evidență o tradiție”, a menționat în mesajul său secretarul de stat al MECC, dr. Elena Belei, evidențiind internaționalizarea cercetării, or, cercetarea nu are limite și coordonator politic. Cu emoții aparte, demnitarul a vorbit și despre oportunitatea de a cunoaște o legendă vie a științei, fiind vorba de Sveatoslav Moscalenco, care astăzi „i-a oferit ocazia să-l atingă”. „Știu că fizicienii nu sunt superficiali, dacă îmi permiteți să vă felicit cu frumoasa aniversare în numele ministrului Monica Babuc. Florile de toamnă sunt foarte rezistente și este o aluzie foarte transparentă la faptul că foarte mulți din cei prezenți în sală și-ar dori să atingă culmile pe care dumneavoastră le-ați descoperit și le-ați arătat”, a relevat secretarul de stat, dorind participanților o ședere plăcută și o conferință foarte interesantă.   
 
Un mesajul de salut al Președintelui Republicii Moldova, tuturor participanților și organizatorilor acestei importante întruniri științifice, a transmis Consilierul prezidențial în domeniul educației, culturii și cercetării, dr. Corneliu Popovici. Consilierul a evidențiat rolul forului pentru știința din țara noastră și reprezentativitatea acestuia ca indicator al prestigiului și al recunoașterii pe plan internațional a științei moldave. Totodată, oficialul și-a exprimat convingerea că ediția din acest an, dedicată aniversării a 90-a de la nașterea academicianului Sveatoslav Moscalenco și a academicianului Vsevolod Moscalenco, va contribui la promovarea imaginii Republicii Moldova în lume, la dezvoltarea științelor fizico-tehnice, la atragerea investițiilor străine și a proiectelor internaționale în domeniul științei, la crearea parteneriatelor între savanții moldoveni și cei din străinătate. Consilierul prezidențial a menționat și unele probleme cu care se confruntă știința contemporană, printre acestea evidențiindu-se scăderea bruscă a numărului de tineri dornici să facă o carieră științifică, precum și carențele cadrului normativ care au afectat domeniul cercetării din țara noastră. Dl Popovici a exprimat mulțumiri mediului academic pentru conlucrare cu instituția prezidențială în vederea identificării și eliminării neajunsurilor, declarându-și convingerea că inovarea, știința și cultura sunt domeniile prioritare pentru viitorul prosper al Republicii Moldova.
 
„Aș vrea să-mi exprim gratitudinea pentru toți. Sunt bucuros că ne-ați onorat, pe mine și pe fratele meu. Este un eveniment frumos în viața noastră. Toată viața noastră am colaborat și am făcut eforturi maxime pentru a face lucruri bune. Fratele meu, din păcate, nu este astăzi aici, el a fost liderul de fapt, el a fost mai cunoscut și mai deschis pentru colaborările științifice”, a spus la rândul său acad. Sveatoslav Moscalenco, după care a prezentat un raport intitulat „Two-dimensional para-, ortho- and bi- magnetoexcitons interacting with quantum point vortices”.
 
Tot în cadrul sesiunii plenare, directorul Institutului de Fizică Aplicată, dr.hab., Mihai Macovei a prezentat un raport cu genericul „Institutul de Fizică Aplicată și personalitățile faimoase: Frații Moscalenco”.          
 
Tot în cadrul sesiunii plenare, directorul Institutului de Fizică Aplicată, dr.hab., Mihai Macovei a prezentat un raport cu genericul „Institutul de Fizică Aplicată și personalitățile faimoase: Frații Moscalenco”.          
Conferința își va continua lucrările timp de patru zile, unde savanți și experți din țară și de peste hotare vor împărtăși colegilor cele mai noi descoperiri în domeniu, idei inovative, cele mai recente publicații științifice etc. Potrivit organizatorilor, acesta este un eveniment foarte important pentru dezvoltarea științelor fizico-tehnice în Republica Moldova, pentru menținerea și promovarea imaginii Republicii Moldova în plan internațional, dar și pentru atragerea investițiilor străine în dezvoltarea științei.
 
Conferința MSCMP-2018 este o continuare a seriei de conferințe periodice internaționale în fizică (MSCMP-2001, 2004, 2006, 2008, 2010, 2012, 2014, 2016) ce și-au desfășurat lucrările în Republica Moldova pe parcursul secolului XXI, toate edițiile Conferinței fiind înalt apreciate de comunitatea internațională a savanților.

Galerie foto
 
Eugenia Tofan,
Serviciul de Presă al AȘM