Dumitru Prunariu, primul și singurul român care a cucerit spațiul cosmic, a fost omagiat la Academia de Științe a Moldovei

2018-09-28
 

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău, în colaborare cu Academia de Ştiinţe a Moldovei şi Universitatea Tehnică a Moldovei, au organizat, în cadrul Programului Centenar, în zilele de 26-28 septembrie, Expoziţia şi Conferinţa „Primul român în cosmos”, eveniment important pentru națiunea română, ce aduce în prim plan una dintre contribuțiile importante care a marcat istoria contemporană a cuceririi spațiului cosmic.

Primul şi singurul cosmonaut român, Dumitru Dorin Prunariu, chiar de ziua sa, 27 septembrie, a fost oaspetele de onoare al Academiei de Științe a Moldovei, unde a susținut o Conferință intitulată „Demersuri românești în istoria aviației și astronauticii”.
 
La evenimentul științific şi cultural de înaltă ținută academică și diplomatică a participat conducerea Academiei de Științe a Moldovei, în persoana președintelui, acad, Gheorghe Duca și prim-vicepreședintelui, acad. Ion Tighineanu, acad. Valeriu Matei, directorul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, dl Cătălin Bordianu, director adjunct ICR, dna Camelia Botezatu, directorul Editurii Paideia din București, reprezentanți ai mediului academic, universitar, mass-media.
 
Directorul Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, Valeriu Matei, membru de onoare al Academiei Române, a menționat în cuvântul său introductiv că zborul românului Dumitru Prunariu a însemnat pentru istoria aviației românești  o nouă și binemeritată realizare. Se împlinesc 37 de ani de la lansarea cu succes a misiunii „Soiuz 40” din cadrul programului spațial „Intercosmos”, când, pentru 7 zile, 20 de ore și 42 de minute, inginerul aeronautic Dumitru Prunariu avea să fie cetățean al spațiului cosmic. În numele Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu”, directorul ICR a mulțumit Academiei de Științe a Moldovei de a fi parteneri în derularea acestor evenimente, precum și Universității Tehnice din Moldova, care a doua zi va găzdui un alt eveniment important, protagonistul căruia va fi Dumitru Prunariu. Nu în ultimul rând, acad. Matei a mulțumit Editurii Paideia, care s-a asociat partenerilor cu un proiect inedit legat de cosmos, cercetările în domeniu, lumea românească și raportarea ei la cosmos prin toate manifestările spirituale, științifice și de cultură, întâlnirea de azi, de la Academie, de la Chișinău în cele trei zile, fiind parte a acestui proiect ambițios. „ Iar acum, pentru că e o zi deosebită, fiind și ziua de naștere a maestrului Dumitru Prunariu, pe care prima dată o face astăzi aici, așa au coincis evenimentele, și am zis că este simbolic acest lucru să fiți împreună cu noi, în această zi remarcabilă. Încă o dată vă dorim din toată inima sănătate, bine ați venit de acasă acasă”, a spus directorul ICR, dorindu-i oaspetelui omagiat să aibă mereu succes, să fie mereu la fel de tânăr, cu spiritul deja cunoscut și să contribuie cu aceeași dăruire la promovarea numelui România, a culturii și științei românești pe toate meridianele.

Președintele AȘM, acad. Gheorghe Ducaa exprimat onoarea de a-l avea în calitate de înalt  oaspete la Academia de Științe a Moldovei pe primul cosmonaut cercetător român, un lucru deosebit fiind prezența chiar de ziua de naștere a Excelenței Sale. Mândria noastră este dublă și prin faptul, așa cum a menționat și dl acad. Valeriu Matei, că suntem în An Centenar, este un an când nu doar s-a încercat, dar a fost realizat Actul Unirii. Deci, cine spune astăzi să ne unim, greșește. Noi suntem uniți și trebuie să fim împreună, dar trebuie să ne mai reunim o dată prin cultură, știință, oameni”, a menționat președintele AȘM.
 
Pentru contribuție esențială la explorarea spațiului cosmic, diseminarea în societate a importanței activităților pe orbită terestră și colaborarea fructuoasă cu experții din Republica Moldova în domeniul dat, dar și cu prilejul zilei de naștere, prin decizia Prezidiului AȘM, președintele Duca i-a conferit primului cosmonaut român Dumitru Prunariu, Medalia „Nicolae Milescu Spătarul”. Totodată, președintele AȘM a menționat că în timpul imediat următor va veni cu propunerea către membrii AȘM de a i se oferi cosmonautului, aviatorului și diplomatului român Dumitru Prunariu titlul de membru de onoare al AȘM. 
 
La rândul său, dr.ing. Dumitru Prunariu a mulţumit pentru primirea caldă şi pentru onoarea de a vizita din nou Academia de Ştiinţe a Moldovei. „Îmi face o deosebită plăcere să mă aflu, nu prima dată în clădirea AȘM și, desigur, nu este nici prima mea întâlnire cu unii dintre dumneavoastră, iar astăzi, în mod deosebit, total întâmplător, a fost planificată vizita mea aici, chiar în ziua în care împlinesc o tânără vârstă de 66 de ani și nu fac un secret din asta. Și cu atât mai plăcut este pentru mine și cu atât mai onorant că am primit o înaltă distincție a Academiei Dumneavoastră și în această zi”, a spus înaltul oaspete, după care a susținut o Conferință intitulată „Demersuri românești în istoria aviației și astronauticii”. În prezentarea sa, cosmonautul român s-a referit la activitățile cosmice și impactul lor asupra societății, or, după cum s-a exprimat Domnia Sa, multă lume nu înțelege exact de ce ne trebuie cosmos, de ce ne trebuie cercetare în acest domeniu, cât de importantă este pentru dezvoltarea generală a umanității.
 
Oaspetele a răspuns la o serie de întrebări și a oferit interviuri pentru diverse posturi radio și TV, prezente la eveniment.
 
În aceeași zi, în Holul Academiei de Științe a fost inaugurată Expoziţia „Dumitru Prunaru - Primul român în cosmos”. Expoziția reflectă o pagină importantă din istoria cosmonauticii românești, punând la dispozitia publicului interesat imagini, texte, ilustrații cu referire directă la evenimentele cruciale din viața și activitatea cosmonautului, aviatorului, inginerului, dar și diplomatului român Dumitru Prunariu.
 
Expoziția este una itinerantă, iar pe 28 septembrie, va fi vernisată la Centrul TEKWILL al Universității Tehnice a Moldovei, unde E.S. Dumitru Prunariu va susține o altă Conferință cu genericul „Importanța și consecințele științifice și de dezvoltare a cuceririi spațiului cosmic”.
 
În seara zilei de 27 septembrie, primul român în cosmos a fost și oaspetele emisiunii „Punctul pe Azi”, de la TVR Moldova, în cadrul căreia a declarat: „Deţinerea unui satelit propriu înseamnă ştiinţă şi economie stabilă. Ştiinţa este de bază pentru a dezvolta ulterior o economie stabilă”.
Amintim că cosmonautul român, Dumitru Prunariu, a vizitat pentru prima dată Academia de Științe a Moldovei la 23 septembrie 2011, când a participat la cea de-a VII-a ediție a Conferinţei  Internaţionale de Microelectronică şi Ştiinţa Calculatoarelor, desfășurată la Chişinău.
 
Evenimentul a fost dedicat aniversării a 30-a de la primul zbor al unui cosmonaut român în spaţiu şi Anului Cosmonauticii – 2011, declarat de ONU.
 
Dumitru Prunariu este primul şi singurul român care a ajuns în spaţiul cosmic. El a efectuat zborul în perioada 14-22 mai 1981, la bordul navei cosmice „Soiuz-40” şi al laboratorului spaţial „Saliut-6”.

Galerie foto
Eugenia Tofan,
Serviciul de Presă al AȘM