Un proiect ştiinţific în nanotehnologii și biomedicină, câștigat în cadrul Programului Orizont-2020, a fost lansat la Chișinău

2018-11-24
 

La 23 noiembrie curent a avut loc lansarea Proiectului european „Promovarea specializării inteligente la UTM prin dezvoltarea domeniului nanomaterialelor noi pentru aplicații biomedicale în baza excelenței și asocierii - NanoMedTwin”, câștigat în cadrul Programului Orizont 2020, coordonator al proiectului fiind academicianul Ion Tighineanu. La evenimentul de lansare au participat Secretarul de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, dr. Elena Belei, reprezentanți ai misiunilor diplomatice acreditate la Chișinău și reprezentanți ai partenerilor din consorțiu.

„Astăzi se lansează un deosebit de interesant proiect de cercetare, câștigat cu eforturi consolidate ale unor echipe numeroase și foarte diferite, în fruntea căreia stă acad. Ion Tighineanu. Suntem deosebit de curioși și interesați să reconfirmăm că nu mai facem cercetare izolat, inclusiv pe domenii foarte înguste. Cercetarea care ia amploare și de care ține viitorul este la confluența dintre domenii apropiate și intercalarea nanotehnologiei cu medicina este una elocventă”, a menționat în luarea sa de cuvânt Secretarul de stat al MECC, dr. Elena Belei. Oficialul a exprimat convingerea că, câștigarea proiectelor finanțate în cadrul Programului Orizont-2020 de către reprezentanții mediului științific din țara noastră, contribuie în mod cert la formarea unei generații de cercetători de înalt nivel, care se vor integra cu succes în spațiul european și mondial de cercetare.

La rândul său, acad. Ion Tighineanu a exprimat felicitări tuturor participanților la acest proiect, mulțumind partenerilor pentru susținere, pregătirea și promovarea acestui important proiect. În context, acad. Tighineanu a menționat că Republica Moldova este asociată la Programul Orizont 2020, procesul de asociere la programele comunitare europene fiind unul deloc simplu, iar aici un efort destul de consolidat a fost din partea Academiei de Științe a Moldovei și ministerelor de resort. „Astăzi, procesul de asociere la următorul program este deja în mâinile MECC și eu sper că noi vom continua să ne apropiem de Europa”, a remarcat coordonatorul de proiect, amintind că încă în 2006, când a demarat procesul de asociere, responsabilul de la Comisia Europeană, dl Daniel Descoutures, în cadrul unei lecții publice la Academia de Științe a Moldovei, a spus că de Chișinău se apropie un tren accelerat în domeniul științei și dacă veți reuși să urcați în acest tren o să ajungeți departe. „Noi am reușit să ne urcăm și sper cu timpul să ajungem departe”, a conchis savantul.      
 
Șeful adjunct de cooperare, Delegația UE în Republica Moldova, Gintautas Baranauskas, a mulțumit pentru oportunitatea de fi prezent la lansarea unui proiect atât de important în Republica Moldova, exprimând cuvinte de apreciere pentru faptul că Universitatea Tehnică a Moldovei a făcut această strategie de colaborare cu centre de cercetare din Germania, Suedia, Belgia etc., pentru că nanotehnologiile oferă multe posibilități pentru cei interesați de acest domeniu.          
Prezent la eveniment, Dl Ulrich Kleppmann, Secretar I, Șef secție cooperare pentru dezvoltare, Ambasada Germaniei a rămas impresionat să vadă atâția savanți din atâtea țări, inclusiv din țara sa. „Eu sunt foarte bucuros că reprezentanți din Germania sunt astăzi aici și vor lua parte la discuții pe marginea acestui important proiect NanoMedTwin, care are drept scop de a promova strategii de dezvoltare în Moldova”, a menționat diplomatul, fiind convins că știința poate conecta și facilita schimbul de experiență pentru succes. Reprezentantul misiunii diplomatice a exprimat speranța că lansarea acestui proiect va contribui la atingerea unei noi trepte în nanotehnologii și, în special, în medicina din Republica Moldova.
 
Proiectul științific european NanoMedTwin și a cercetărilor la intersecția nanotehnologiilor și biomedicinei în Moldova a fost prezentat de acad. Ion Tighineanu.            
Savantul a specificat că scopul proiectului este de a fortifica domeniul nanotehnologiilor și cel al biomedicinei, prin diverse activități de mobilitate și schimb de experiență, organizarea unor forumuri comune, școli de vară și cursuri de training pentru doctoranzi și masteranzi, precum și pregătirea unor propuneri de proiecte noi pentru promovarea lor prin programele comunitare. „Scopul nostru este să aducem excelența în cercetare în laboratoarele noastre din Republica Moldova”, a precizat liderul de proiect, prezentând rezultatele care reflectă la justa valoare eforturile echipei în domeniul nano-bio.
 
În cadrul evenimentului de lansare, din partea reprezentanților consorțiului au luat cuvântul dr. Andres Hilfiker, Universitatea de Medicină din Hannover (Germania), Prof. Jan Linnros, Institutul Regal de Tehnologii din Stockholm (Suedia); dr. Andrei Sarua, Universitatea din Bristol (Marea Britanie; dr. Pascal Colpo, Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene (Belgia); Dl Michael Remes, EFPC Ltd (Israel).
 
Proiectul are o durată de 3 ani și este susținut financiar cu un milion de Euro de Uniunea Europeană prin intermediul Programului Orizont-2020 și urmează a fi implementat de Universitatea Tehnică a Moldovei în consorțiu cu Universitatea de Medicină din Hannover (Germania), Institutul Regal de Tehnologii din Stockholm (Suedia), Universitatea din Bristol (Marea Britanie), Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene (Belgia), firma EFPC Ltd (Israel), precum și în colaborare cu alte instituții din Republica Moldova cu tangențe la domeniile nanotehnologiilor și biomedicinei, inclusiv cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.
 
Totodată, cu titlu de senzație în știință, acad. Tighineanu a prezentat, în premieră, rezultatele ultimelor cercetări ce rezidă în crearea primului material inorganic care manifestă simultan proprietăți hidrofile și hidrofobe. Materialul-miracol a fost creat de o echipă internațională de savanți din Moldova, Germania, Marea Britanie, Italia și Australia, rolul de locomotivă-dublă aparținându-i academicianului Ion Tighineanu, prim-vicepreședinte al AȘM și director al Centrului Național de Studiu și Testare a Materialelor din cadrul UTM, și profesorului Rainer Adelung de la Universitatea din Kiel, Germania. Procesul de cercetare și rezultatele acestor cercetări care au luat ani buni de muncă asiduă și căutări insistente ale oamenilor de știință, au fost demonstrate de acad. Tighineanu, inclusiv în format video, lucru ce a impresionat auditoriul prezent la eveniment.
 
În numele consorţiului, acad. Ion Tighineanu a mulțumit Secretarului de stat pentru participare la acest eveniment și pentru suportul MECC, precum și reprezentanților misiunilor diplomatice, participanților din consorțiu, oaspeților de peste hotare, pentru că au găsit posibilitatea de a veni la Chișinău. „Noi vă mulțumim pentru participare și urăm succes proiectului. Suntem deschiși pentru o colaborare largă pentru a reuși să promovăm tinerele talente în cercetare, să aducem excelența în cercetarea științifică la noi acasă, în Republica Moldova și să dezvoltăm știința, fiindcă viitorul civilizației ține de știință și noi tehnologii”, a spus la finele evenimentului acad. Ion Tighineanu.
 
 
Eugenia Tofan,
                Serviciul de Presă al AȘM