A fost lansat Proiectul MONITOX, cel de-al doilea proiect în cadrul Programului Black Sea

2018-11-29
 

A fost lansat cel de-al doilea proiect în cadrul Programului Black Sea „Retea de cooperare interdisciplinară în bazinul Mării Negre pentru monitorizarea comună durabilă a migrației compușilor toxici în mediu, evaluarea îmbunătățită a stării ecologice și a impactului substanțelor dăunătoare asupra sănătății umane, și prevenirea expunerii populației” - MONITOX (cod eMS BSB 27).

Conferința de lansare a proiectului a avut loc la 29 noiembrie 2018, la Institutul de Zoologie, aceasta fiind destinată membrilor echipei de implementare a proiectului, cercetătorilor, specialiștilor, cadrelor didactice, tineretului studios, autorităților și ONG-urilor din domeniul protecției mediului. 
 
Participanții la conferința de lansare au fost salutați de directorul Institutului de Zoologie, acad. acad. Ion Toderaș. Academicianul le-a mulțumit pentru prezență partenerilor proiectului, cu care, pe parcursul mai multor ani, au avut bune și fructuoase colaborări reciproc avantajoase, dovedind nu o dată că sunt parteneri siguri. Totodată, directorul a mulțumit colectivului Institutului de Zoologie, colegilor care au fost mereu alături de la primele etape ale proiectului și, în primul rând, m.c. Elena Zubcov, șef Laborator Hidrobiologie și Ecotoxicologie al Institutului de Zoologie, coordonator de proiect, care este nucleul acestui proiect multilateral. „Cred că acest proiect ne deschide multe posibilități nouă, partenerilor, dar cred că este și o provocare pentru noi, o provocare de a demonstra potențialul științific din tările partenere, baza tehnico-materială, problemele inerente și soluționarea lor care sunt stringente nu doar pentru țara noastră, dar și pentru toate țările din bazinul Mării Negre”, a punctat directorul Toderaș, dorind succes proiectului.
 
Proiectul a fost prezentat de prof., dr.hab., m.c. Elena Zubcov, șef Laborator Hidrobiologie și Ecotoxicologie al Institutului de Zoologie, coordonator de proiect. Profesorul Elena Zubcov a informat participanții despre parteneriatul creat, obiectivele principale ale programului și proiectului, zonele-țintă, activitățile planificate, aria eligibilă a programului, rezultatele scontate, impactul și beneficiile cooperării transfrontaliere, sursele de finanțare și metodele utilizate în parteneriat în cadrul rețelei MONITOX.
 
Astfel, obiectivul general rezidă în îmbunătățirea nivelului de trai al oamenilor din regiunile Bazinului Mării Negre prin creșterea sustenabilă și protecția în comun a mediului. Obiectivul tematic/prioritatea constă în promovarea unei politici de mediu coordonate și reducerea prin acțiuni comune a deșeurilor maritime în Bazinul Mării Negre. Cât privește obiectivul specific, acesta vine să îmbunătățească monitorizarea în comun a mediului. „Proiectul urmărește întărirea cooperării regionale transfrontaliere pentru îmbunătățirea monitorizării în comun a poluării mediului ambiant cu substanțe toxice și o mai bună partajare a metodologiei, de analiză a datelor și informațiilor privind starea ecologică și impactul substanțelor nocive asupra sănătății umane”, a remarcat coordonatorul de proiect.
 
Totodată, prof. Elena Zubcov a prezentat informația privind „Problematica poluării mediului în zonele-țintă ale proiectului din Republica Moldova (Institutul de Zoologie) (Partea I) – ecosistemele acvatice ale râurilor Prut și Nistru, precum și infrastructura Institutului de Zoologie utilizată pentru implementarea proiectului.
 
Cartografia poluării mediului în zonele-țintă (partea II). Prezentarea infrastructurii Institutului de Geologie și Seismologie utilizată pentru implementarea proiectului a fost expusă de Oleg Bogdevich, dr., conf., coordonator de proiect, partener PP4, Institutul de Geologie și Seismologie (Republica Moldova).
 
Dat fiind că partenerii din Grecia și România (Galați și Tulcea) nu au fost prezenți la evenimentul de lansare, dna Lucia Bileţchi, dr., conf., manager tehnic PP2, a prezentat succint câteva spicuiri din prezentările coordonatorilor acestor trei parteneri, la conferința de lansare de la Galați, România. Astfel, managerul a făcut prezentarea infrastructurii partenerilor - Universității „Dunărea de Jos” din Galați, România, Institutului de Tehnologie din Macedonia de Est şi Tracia, Kavala, Grecia, Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare „Delta Dunării”, Tulcea, care va fi utilizată pentru implementarea proiectului.
 
Conferința de lansare a proiectului a finalizat cu o sesiune de întrebări și răspunsuri.
 
Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate, în cadrul Programului Operaţional Comun „Bazinul Mării Negre 2014-2020”. Acesta urmează a fi implementat în colaborare cu Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi (beneficiar lider), România, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare „Delta Dunării”, Tulcea, România, Institutul de Geologie şi Seismologie, Chișinău, Republica Moldova și Institutul de Tehnologie din Macedonia de Est şi Tracia, Kavala, Grecia, durata totală a acțiunilor fiind de 30 de luni (20 septembrie 2018 – 19 martie 2019).
 
Comitetul de coordonare al proiectului:
Antoaneta Ene, prof., dr.abil. ing. fiz., manager de proiect, Lider Partener LP1 - Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați
Elena Zubcov, prof., dr. habil. în biol., coordonator proiect partener PP2, Institutul de Zoologie, Chișinău, Republica Moldova
Thomas Spanos, prof. dr. chim., coordonator proiect partener PP3, Institutul de Tehnologie din Macedonia de Est şi Tracia/Eastern Macedonia and Thrace Institute of Technology, Kavala, Grecia
Oleg Bogdevich, dr. geol., conf., coordonator proiect partener PP4, Institutul de Geologie și Seismologie, Chișinău, Republica Moldova
Liliana Teodorof, dr. chim., coordonator proiect partener PP5, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare „Delta Dunării”, Tulcea
Cu ocazia lansării proiectului, la 30 noiembrie 2018, va fi organizată și o conferință de presă, care va avea loc începând cu ora 10:00 la Agenţia de presă INFOTAG (str. Kogălniceanu, 76, or. Chișinău).

Galerie foto
 
Eugenia Tofan,
Serviciul de Presă al AȘM