Conferința științifică internațională „Protecția plantelor în agricultura convențională și ecologică”

2018-12-03

Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecţie a Plantelor Vă invită să participaţi la lucrările Conferinței Ştiințifice Internaționale “Protecția Plantelor în Agricultura Convențională și Ecologică", care va avea loc la 11-12 decembrie 2018, cu începere la ora 09.00, în incinta V-Continental Busines Center (Bd. Dimitrie Cantemir, 5/4). Evenimentul este organizat în cadrul Proiectului Internațional „Consolidarea capacităților regionale pentru aplicarea tehnologiilor ecologice în sistemele integrate de gestionare a dăunătorilor”.

Forul are drept scop discutarea problemelor determinate de sporirea impactului organismelor dăunătoare asupra culturilor agricole, actualizarea rezultatelor ştiinţifice pentru promovarea tehnologiilor avansate de obţinere a recoltelor fitotehnice mari, de calitate înaltă, precum şi trasarea direcţiilor principale de activitate a savanţilor din domeniul protecţiei plantelor în sistemele de agricultură convențională și ecologică. Desfăşurarea lucrărilor conferinței reprezintă o reacţie adecvată a cercetătorilor ştiinţifici din toată lumea la problemele fitosanitare grave cu care se confruntă agricultura contemporană.

La lucrările conferinței vor participa reprezentanţi ai diferitor centre ştiinţifice internaţionale din România, Federaţia Rusă, Ucraina, Kazahstan, Belarus, Azerbaidjan, savanţi din cadrul instituţiilor ştiinţifice de profil biologic și agricol, specialişti din domeniul protecţiei plantelor din Republica Moldova, întrunind peste 90 de savanţi din 7 țări. Materialele conferinței sunt publicate într-o culegere tematică, care în cadrul a 400 pag., include 105 articole a 170 de autori.

Activitatea Simpozionului se va axa pe următoarele direcţii principale:
1. Biodiversitatea organismelor dăunătoare şi benefice în ecosistemele antropizate pe fundalul protecției plantelor;
2. Probleme de sistematică şi monitoring a dezvoltării organismelor dăunătoare în agrocenozele culturilor agricole;
3. Producerea şi aplicarea mijloacelor de protecţie în bază de substanţe biologic active, entomofagi, organisme entomopatogene şi a microorganismelor antagoniste patogenilor culturilor agricole;
4. Colaborarea internațională în problemele de management a organismelor dăunătoare în agrocenoze;
5. Rolul imunității fitosanitare și a factorilor imunomodulatori în sporirea rezistenței plantelor la boli și dăunători.                  

În cadrul întrunirii (o şedinţă plenară, 5 secţii specializate, comunicări  „on-line” şi o masă rotundă) for fi discutate rezultatele ştiinţifice înregistrate pe parcursul ultimilor ani, punctele vulnerabile ale fitotehniei şi protecţiei plantelor, măsurile şi acţiunile necesare pentru promovarea sectorului, precum şi trasate acţiuni prioritare în soluţionarea diverselor probleme din acest domeniu. În urma discuţiilor purtate între participanţi va fi evidenţiată necesitatea elaborării mijloacelor alternative celor chimice de protecţie a plantelor, precum şi implementarea măsurilor de protecție a plantelor în sistemele de agricultură convențională și ecologică.  

Consiliul de organizare a Conferinței Ştiințifice Internaționale “Protecția Plantelor în Agricultura Convențională și Ecologică”.
 
Serviciul de Presă al AȘM