Literatura și Arta: Nevoia de Peisaj

2018-12-27
 

Povara cuvântului e grea și doare. Iar tu, mamă a voroavei, duci sarcina asta pe aripile strădaniilor. Pășești în demnitate cub cerul sprijinit de galaxiile alegoriilor tale eclectice. E un viciu propriu, care uneori te poartă și prin mărăcini, prin foc și fum. Și tu așezi în straturi descoperirile neînduplecate. Apoi demonstrezi lumii cum legeni cuvintele dulci-amare din stările arzătoare, când la suprafața apar atâtea carențe, derivate din elegii de lacrimi și dureri, stăpânite de sinonimele verbului a fi. 

E grea povara acestui azi când mulți dintre noi și-au pierdut în neștire memoria. Iar tu simți nevoia de peisaj… 

„Profesia noastră e îmbătată pe nemurire, mă lămurea jurnalista Eugenia Tofan de la Serviciu de presă al Academiei de Științe a Republicii Moldova”, ni se destăinuia o personalitate notorie din lumea literelor.     

Femeia aceasta frumoasă ține mereu în palme globul de evenimente și fapte. Mai deunăzi ea a stăpânit un rol anume la Gala „100 de ani în presa românească”, desfășurat la Palatul Patriarhiei din București, în aula „Teoctist Patriarhul”, sub egida Academiei Române. La marea manifestare ai participat savanți notorii români, parlamentari, miniștri, jurnaliști de limba română din Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Serbia, Franța, Marea Britanie, Italia, Spania, Germania, Israel, precum și descendenți ai marilor gazetari de acum o sută de ani.                      

În cadrul dezbaterilor, participanții la Gală au ascultat cu viu interes discursul acad. Eugen Simion, reputat critic și istoric literar, președinte al Secției de Literatură și Filologie a Academiei Române, căruia i s-a decernat Diploma specială „pentru puntea creată prin gând și faptă între România – 1918 și România – 2018”. De această înaltă distincție s-au bucurat un șir de jurnaliști, printre care și tu, dragă Eugenia Tofan. Felicitări cordiale din partea tuturor colegilor de la săptămânalul „Literatura și Arta!” Să știi, Eugenia, că noi ne mândrim cu tine! Tu ne vindeci nopțile posomorâte, aprinzând luna în spiritele celor din preajmă. Sorbită până la capăt de un talent aparte, tu sondezi cu antitezele tale și măruntaiele dedesubturilor ostentative pentru a pune în mișcare șoaptele în rugă…      

Tu, soră de condei, te împarți între două lumi paralele, ca să pătrunzi până în constelația neliniștitelor surpate, dar treci mândră pe lângă dezideratele frivole, ignorând predilecțiile turmei…           

Te sufoci, așteptând revărsările adevărului! 
Simțim și noi nevoia ta de peisaj…   

Andrei Moroșanu
Sursă: Literatura și Arta