La o frumoasă vârstă a bilanțurilor, dr. Maria Onofraș, lansează o lucrare de mare utilitate pentru lingviști

2019-01-30
 

„Lingvistica în Republica Moldova. Indice bibliografic (1991-2011)”, este titlul unei cărți lansate la 29 ianuarie 2018, la Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hașdeu”, autor dr. Maria Onofraș. Evenimentul a avut o dublă conotație, autoarea sărbătorind și o frumoasă aniversare, alături de ea fiind conducerea și colegii de la institut, unde a activat toată viața.

„Este o carte care înregistrează, sistematizează și valorifică toate publicațiile din domeniul lingvistic care au apărut în Republica Moldova în 20 de ani. Iată un lucru care merită a fi apreciat, care merită a fi remarcat și de la care merită să învățăm să oferim și noi, în cadrul proiectelor noastre științifice, rezultate clare, palpabile, evidente și convingătoare”, a remarcat în cuvântul său introductiv directorul Institutului de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hașdeu”, dr.hab. Nina Corcinschi, precizând că prezenta lucrare este rezultatul concret în cadrul unui proiect concret intitulat „Baza de date a limbii române. Lexicul”.
 
Directorul a recunoscut că până și specialiștii lingviști consacrați nu știau de existența multor articole risipite prin presă de care se uitase, iar cercetătoarea Maria Onofraș le-a adunat, le-a sistematizat într-un indice bibliografic, astfel încât filologii, în special lingviștii, își pot găsi contribuția științifică adunată într-o carte, lucru ce merită recunoștința acestora.
 
Și pentru că e dublu sărbătorită - cu prilejul apariției cărții domniei sale, dar și cu prilejul împlinirii a 70 de ani de viață culeși, directorul Nina Corcinchi, i-a adresat în numele colectivului, sincere felicitări, multă sănătate, forță, energie, ca să mai scrie în continuare cărți, ca să mai participe în continuare la proiecte științifice și să bucure și cu alte cu realizări editoriale. Pentru rezultate relevante în munca de cercetare și de relevare a științei, promovarea științei autohtone pe plan național și internațional, Institutul de Filologie Română „B.P. Hașdeu” i-a oferit dr. Maria Onofraș, cercetător științific, coordonator, o Diplomă de Excelență.
 
Despre activitatea lexicografică a dnei Maria Onofraș, dar și itinerarul vieții autoarei avea să vorbească nimeni alta, decât colega de sector, de birou și una din apropiatele  prietene, cercetător științific în cadrul Institutului, Lidia Vrabie. În miezul iernii, chiar în ziua Micii Uniri, 24 ianuarie, colegă Maria Onofraș a ajuns la o frumoasă vârstă a bilanțurilor, a menționat cercetătoarea, folosind frumosul prilej pentru a trece în revistă cele mai marcante evenimente din viața și activitatea protagonistei, creionând și câte ceva din chipul frumos cu care a înzestrat-o natura, or, fiind fiică de pădurar, de mic copil a crescut în sânul naturii, iar aceasta a răsplătit-o cu ce a avut mai bun, înzestrând-o cu sănătate, cu vigoare și omenie, cu frumusețe naturală. „Am avut prilejul nu o dată să cunosc și să simt generozitatea sufletească, înțelepciunea, blândețea și cumsecădenia colegei noastre. Ne-a legat profesional și sufletește ani de muncă împreună la sector, simțindu-i de nenumărate ori sprijinul acordat la nevoie”, a mărturisit colega Lidia Vrabie, precizând că Maria Onofraș a considerat munca ca o comoară, ca o virtute, ca o lege a vieții, convingerea ei fiind că viața nu dă nimănui nimic fără muncă, numai prin muncă învingi toate greutățile. Munca este izvorul existenței noastre, de aceea, muncește cu dăruire oriunde s-ar afla. Referindu-se la activitatea în cadrul Sectorului de lexicologie și lexicografie, dna Vrabie a spus că dr. Maria Onofraș a depus o muncă enormă la completarea unui fișier care număra peste un milion de fișe clasificate după anumite principii. Fișele au fost selectate din operele scriitorilor clasici și contemporani, din manuale și presă. În 1998 a activat la Centrul Național de Terminologie, în calitate de cercetător științific, unde a colaborat la elaborarea multor lucrări colective: „În lumea cuvintelor”, „Dicționar de profesii și ocupații rus-român”, „Dicționarul feroviarului rus-român” etc și limbaje specializate”. Din anul 2000 este angajată la mai multe edituri. Timp de nouă ani este autor și coautor a peste 20 de dicționare și redactor a peste 50 de cărți. Dintre cele mai valoroase vom menționa doar: „Noul Dicționar Universal al Limbii Române„ în 12 volume, „Dicționar de sinonime” (autor Luiza Seche), „Dicționar de antonime” (autor Gheorghe Druță„, „Dicționar geografic universal„ (autor Anatol Eremia), „Dicționar explicativ și practic al limbii române de azi„ (colectiv de autori de la Cluj), „Dicționar ilustrat de cuvinte și sensuri recente în limba română”, „Dicționar român-englez, englez-român”, „Dicționar român-francez, francez-român” , „Primul meu dicționar în patru limbi” și multe altele. În Laudatio dedicat omagiatei, cercetătoarea Lidia Vrabie a menționat domeniile de bază abordate de Maria Onofraș - lexicologia, lexicografia, cultivarea limbii, terminologia, dovada implicării și rezultatelor servind articolele publicate în culegeri și reviste de specialitate: Lexicografi basarabeni: gânduri de recunoștință, Reflecții despre corectitudinea limbii, Despre utilizarea unor neologisme, Câteva observații referitor la corectitudinea limbii, Impresii personale despre corectitudinea limbii române, Considerente privind utilizarea unor neologisme etc.
 
Maria Onofraș face parte din categoria oamenilor, cărora li se umple inima de satisfacție și de bucurie sufletească pentru lucrul bine făcut, a conchis colega, precizând că dr. Maria Onofraș, rămâne a fi un om de omenie, prietenoasă și mărinimoasă, modestă și perseverentă, chibzuită în tot ce face. N-a făcut compromisuri nici cu sine, nici cu alții și a încântat întotdeauna lumea prin simplitate și sinceritate.
 
Despre lucrarea lansată a vorbit și dr.hab. Vasile Bahnaru, care, asumându-și lipsa de modestie a mărturisit că ideea de a edita un asemenea volum îi aparține. Lingvistul consideră că lucrările astea trebuie să fie la orice catedră, cel puțin aici din Republica Moldova și asta pentru că lucrarea nu este doar un indice bibliografic, o înșiruire de nume și de materiale publicate, dar este o sursă de informare, mai ales, pentru începători la o temă sau alta. În plus, lucrarea este secționată, aici este și lingvistica generală, și sintaxa, morfologia, lexicologia, teoria traducerii și multe, multe altele, autoarea lucrând cu  o seriozitate care de fapt o caracterizează.
 
„Într-adevăr, dna Maria Onofraș este o doamnă cu o maximă sinceritate, punctualitate, își are punctul de vedere pe care-l susține și deseori are purul adevăr, adică merită să ții cont de părerile dnei Onofraș”, a punctat dr. Ana Vulpe, șef Sector Lexicografie și Lexicologie, precizând că prietena și colega sa Maria Onofraș  este un lexicograf consacrat, pentru că a lucrat cot la cot în modul cel mai direct, la o serie de dicționare. Maria Onofraș este foarte expeditivă, niciodată nu lasă lucrul de azi pe mâine. Este foarte harnică, foarte responsabilă și este unul dintre executanții proiectului de nădejde.
 
Cu referire la cartea lansată, dr. Ana Vulpe a subliniat că este o lucrare bună, utilă, un instrument bun pentru informare, informare rapidă, o lucrare la care ea a lucrat până la ultimul semn de punctuație, adică s-a respectat tehnica de prezentare, aceasta conținând circa 4000 și ceva de titluri. „Este un număr impresionant care a fost clasificat, categorisit pe domenii și subdomenii ca în final să vedem că fiecare autor îl aveți aici cu un indice”, a conchis șefa de Sector, dorindu-i autoarei și omagiatei sănătate, ani de viață lungă, și să aibă și de acum înainte bucuria realizărilor frumoase.
„E o lucrare bine pusă la punct, sub toate rigorile științei bibliologice, o răsfoiesc și dau de multe compartimente, domenii la care nu m-am așteptat că au scris, au publicat cercetătorii noștri. Adică, aici găsim obișnuitele rubricații lexicografie, lexicologie, semantică, dar și semiotică”, a menționat dr. hab Anatol Eremia. Savantul a ținut să specifice și faptul că Domnia Sa cunoaște practic toți omagiații când și-au început activitatea pe tărâmul științei, le cunoaște și realizările acestora. Dar privind poza dnei Maria Onofraș simte o admirație aparte. „Câtă sănătate, cât elan, cât optimism în chipul acestei doamne domnițe…”, a spus lingvistul.
 
La rândul său, autoarea Maria Onofraș, le-a mulțumit colegilor pentru prezența lor la lansare, le-a mulțumit vorbitorilor care i-au adus atâtea laude. Și chiar dacă, pe alocuri, consideră că unele sunt exagerate, totuși a recunoscut că i-a plăcut.
 
Eugenia Tofan,
Serviciul de Presă al AȘM