Președintele interimar al AȘM a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Universității din Aachen, Germania

2019-02-08
 
Președintele interimar al AȘM, acad. Ion Tighineanu a avut, la 8 februarie 2019, o  întrevedere cu reprezentanți ai Universității din Aachen, Germania, dr. Helmut Dinger, prof. univ. Bern Markert, dl Ilia Kleiman. Întrevederea a avut loc în contextul participării profesorilor din Germania, la  Chișinău, la Adunarea Generară a Asociației Patronale din Industria Prelucrătoare, organizată de președintele acesteia, dr. Marin Ciobanu, la care a participat și acad. Ion Tighineanu. 
 
Vizita la Academia de Științe a Moldovei a avut drept scop discutarea posibilităților de colaborare cu Universitatea din Aachen, Universitatea fiind una dintre cele mai renumite universități tehnice din Germania. Potrivit dr. Helmut Dinger, președinte al Academiei Internaționale RWTH, Universitatea din Aachen are peste 300 de laboratoare de cercetare RWTH, deține cunoștințe valoroase cu orientare aplicativă și este un lider, în special, în domeniul ingineriei. Din numărul total de 45 mii de studenți care își fac studiile la Universitatea Aachen, 30 mii de studenți studiază la specialitatea construcție de mașini, inclusiv 11 moldoveni. De menționat că Academia Internațională RWTH este instituția oficială de educație continuă a universității și se ocupă cu transferul de cunoștințe în diferite grupuri țintă.
 
Invocând colaborarea cu Universitatea Aachen, acad. Ion Tighineanu a precizat că țara noastră este interesată anume în identificarea modalităților de dezvoltare durabilă, sustenabilă a țării, prin pregătirea cadrelor, prin cercetare, prin susținerea inovării și transferului tehnologic. „Trebuie să învățăm din experiența lor de a atrage investiții, fiindcă fără investiții și o susținere din partea industriei este foarte greu și nu doar în cercetare, dar și în procesul de pregătire a cadrelor și experiența lor, chiar e foarte utilă”, a menționat acad. Ion Tighineanu. 
 
Prof. univ. Bern Markert, a subliniat că Academia Internațională RWTH este instituția oficială de educație continuă a universității și se ocupă cu transferul de cunoștințe în diferite grupuri țintă. Luând în considerare numărul impunător de institute si laboratoare de cercetare, cu susținerea Academiei Internaționale RWTH, se dorește dezvoltarea Parcului de Inovare, Cercetare și Dezvoltare în Inginerie, în cadrul căruia urmează să fie create mai multe centre de inovare, cercetare și dezvoltare în diverse domenii, inclusiv a produselor din plastic; metalelor ușoare; inginerie mecanică; nanotehnologii și nanomateriale; mașini cu programare numerică și servicii pentru afaceri. 
 
În acest sens, acad. Tighineanu a precizat că grație acestei colaborări, vor fi create și centre regionale, inclusiv, Centrul regional de Inovare și transfer tehnologic (CIIT) din Regiunea de Dezvoltare Nord (Bălți), Centrul de Inovare, Cercetare și Dezvoltare în Inginerie din Chișinău. „Aici, ne putem implica și noi, membrii Academiei sau cei care pot să-și ia rolul de locomotivă prin așa centre, să creeze clustere, să câștige granturi şi să realizeze proiecte de cercetare-dezvoltare. Deci, noi trebuie să fim mai pragmatici, trăim într-o lume modernă, competitivă, și dacă n-o să luptăm, n-o să câștigăm”, a punctat președintele interimar Ion Tighineanu. 
 
La finele întrevederii, părțile au convenit ca o echipă, compusă din profesori și experți din Republica Moldova să meargă în vizită la Universitatea din Aachen, pentru a crea o punte de legătură reală de colaborare. 
 
Eugenia Tofan, 
Serviciul de Presă al AȘM