In Memoriam Academicianul Iurii Reabuhin

2019-03-09

 

 

A încetat să bată inima celui care a fost academicianul Iurii REABUHIN, personalitate marcantă a științei moderne din Republica Moldova, recunoscută la nivel internațional, ilustru savant, consultant științific al Institutului de Matematică și Informatică „Vladimir Andrunachievici”, profesor universitar la Universitatea „Taras Șevcenco” din Tiraspol. Ne-a părăsit în ziua de 7 martie 2019, având încă multe planuri de realizat: proiecte de cercetare și științifico-didactice.

Iurii Reabuhin s-a născut la 8 februarie 1939 în orașul Moscova. După absolvirea cu mențiune a facultății de fizică și matematică a Universității de Stat din Moldova (Chișinău) în 1961 a fost angajat la Institutul de Fizică și Matematică al Academiei de Științe a Moldovei, unde în perioada 1961-1970 a lucrat în calitate de laborant, colaborator științific inferior și colaborator științific superior. În anii 1970-1993 a activat în calitate de șef al laboratorului „Algebra și logica matematică” al Institutului de Matematică al AȘM. În acest laborator a ocupat funcția de colaborator științific principal în perioada 1993-2006, iar din 2006 a fost consultant științific al laboratorului „Algebra și topologie” al Institutului de Matematică și Informatică „Vladimir Andrunachievici”.

Talentul, calificarea înaltă, orizontul larg de cunoştinţe şi abnegaţia în cercetare au fost chezășia obţinerii rezultatelor ştiinţifice de valoare în domeniul algebrei moderne, în teoria radicalilor, inelelor și grupurilor, cu o vizibilitate înaltă la nivel internațional. În anul 1965 a susținut teza de doctor în științe fizico-matematice (Moscova, Rusia). În continuare au fost obținute un șir de rezultate marcante în teoria structurală a algebrelor fără elemente nilpotente, care de rând cu alte rezultate din domenii conexe au constituit teza de doctor habilitat, susținută în anul 1970 (Novosibirsk, Rusia). În anul 1968 i s-a conferit titlul de cercetător științific superior (Moscova, Rusia), iar în 1978 obține titlul de profesor universitar (Moscova, Rusia).

Activitatea didactică și de cercetare științifică a profesorului Iurii Reabuhin a fost recunoscută și înalt apreciată, fiind ales în calitate de membru corespondent al AȘM la vârsta de 50 de ani (1989) și membru titular (academician) la 53 de ani (1992).

Academicianul Iurii Reabuhin a contribuit mult la organizarea cercetărilor în domeniul matematicii, fiind unul dintre liderii recunoscuți în domeniul inelelor, algebrelor și modulelor. A participat cu rapoarte la 2 congrese internaționale de matematică (Moscova, 1966) și (Nisa, Franța, 1970), la numeroase conferințe internaționale. A publicat numeroase lucrări științifice, peste 130 dintre care în reviste de circulație internațională. Monografia „Радикалы алгебр и структурная теория”, scrisă în comun cu academicianul Vladimir Andrunachievici, pe merit și-a cucerit statutul de tratat fundamental în teoria radicalilor.

Profesorul universitar Iurie Reabuhin a acordat o atenție deosebită pregătirii cadrelor de înaltă calificare. Pe parcursul multor ani a ținut cursuri opționale pentru studenții Universității de Stat din Moldova și Universității „Taras Șevcenco” din Tiraspol. Sub conducerea științifică a dumnealui au fost susținute 14 teze de doctor și doctor habilitat în științe fizico-matematice.

Meritele academicianului Iurii Reabuhin în dezvoltarea algebrei moderne și pregătirea specialiștilor de înaltă calificare au fost apreciate cu valoroase distincții de stat și academice: Premiul de Stat al Republicii Moldova în știință și tehnică, insigna „Eminent al învățământului public”, titlul onorific „Om Emerit”, ordinul „Gloria Muncii”, medalia „Dimitrie Cantemir”, Medalia „Meritul Științific” clasa II etc.

Plecarea din viață a matematicianului academician Iurii REABUHIN este o pierdere enormă pentru comunitatea științifică din Republica Moldova. Suntem alături de familia îndoliată, rudele și prietenii savantului.

Dumnezeu să-l ierte şi să-i deschidă porţile Cerului spre Templul Veşniciei.

V. Arnautov, N. Andronati, E. Aruşanov, I. Bersuker, M. Bologa, I. Bostan, M. Cioban, L. Culiuc, Gh. Duca, A. Gulea, T. Lupaşcu, Gh. Mişcoi, S. Moscalenco, V. Postolatii, A. Sidorenko, A. Simaşchevici, I. Tighineanu, S. Cojocaru, A. Dicusar, S. Dimitrachi, C. Gaindric, I. Geru, V. Musteaţă, D. Ţiuleanu, N. Vulpe, D. Cozma, A. Kolesnik, I. Titchiev, V. Ursachi, A.Cașu, V.Izbaș, V.Șcerbacov.

Funeraliile vor avea loc în ziua de 11 martie 2019 în or. Tiraspol, Universitatea T. Șevcenco, str. 25 octombrie, 128, bloc 2, de unde la 12.30 va pleca autocarul spre cimitir.